Anchetă internă la Spitalul Târgu Jiu în cazul fetiţei suspecte de meningo-encefalită acută. Copila a fost dusă la București

62588398
protv.ro

O anchetă internă are loc la SJU Târgu Jiu în cazul unei fetiţe de 8 ani, suspectă de meningo-encefalită acută, internată iniţial aici şi transferată ulterior, în stare gravă, la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu, la nivelul unităţii medicale a fost constituită o comisie de anchetă internă care verifică acest caz.

Totodată, medicul pediatru care a primit şi gestionat pacienta a transmis, duminică, un punct de vedere cu privire la acest caz, menţionând că "în ultima perioadă au apărut foarte multe opinii în mediul online legate de acest caz".

"Sunt medicul care a primit şi gestionat pacienta, nu care a tratat, deoarece afecţiunea fetiţei necesita îngrijiri de terapie intensivă, eu fiind pediatru. (...) Nu judec oamenii în general şi nici măcar pe aceia care spun lucruri fără să aibă cunoştinţe medicale. Cazurile medicale trebuie judecate, dacă este cazul, doar de cei din domeniul medical, care au pregătire medicală. Poate se va înţelege de ce aparţinătorii nu au voie să asiste la manevre de terapie intensivă, deoarece dumnealor înţeleg complet greşit orice pas medical. Pe 12.01.2026, fetiţa prezenta o afecţiune gravă, denumită meningită, însă această afecţiune nu era prezentă de la început, pe 08.01.2026, când s-a prezentat cu stare febrilă şi dureri abdominale, căci nu poţi sta acasă cu meningită, vreme de patru zile, deoarece aceasta este o afecţiune rapid progresivă. Din anamneză am aflat că fetiţei i s-a făcut tratament injectabil la domiciliu timp de două zile. Acest tratament presupune riscuri, căci orice bacterie poate ajunge în circulaţia sangvină pe aceea cale, dacă nu se face tratamentul în condiţiile necesare, iar din sânge bineînţeles că poate ajunge oriunde în corp, inclusiv la creier", a precizat Bianca Stan, medic specialist la Secţia Pediatrie a SJU Târgu Jiu.

Aceasta susţine că fetiţa nu a prezentat simptomele unei meningite de la început, acesta fiind şi motivul pentru care pe 8 ianuarie nu s-a recomandat internarea.

"În schimb, pe 12.01.2026, pe garda colegei mele, s-a recomandat verbal internarea, însă mama nu a mai revenit cu fetiţa din UPU la Pediatrie. Oxigenul este o altă situaţie înţeleasă şi prezentată greşit. A existat în permanenţă oxigen, nu au fost probleme din acest punct de vedere. Fetiţa a făcut o convulsie, după convulsie personalul medical a început manevrele de terapie intensivă. Fetiţa nu a făcut stop cardio-respirator, centrul ei respirator a cedat şi a fost nevoie de intubare. Am ales să spun aceste lucruri pentru că în ultima perioadă au apărut comentarii, postări la adresa medicilor, venite de la persoane fără pregătire medicală. Medicilor li se adresează zilnic zeci de pacienţi, suntem aici să ajutăm pacienţii, dar nu totul depinde de noi. În ritmul acestor atacuri care nu sunt bazate pe opinii medicale, în cunoştinţă de cauză, în curând pacienţii nu vor mai avea cui să se adreseze pentru că nu vor mai fi medici în spitale", a adăugat Bianca Stan.

Transferul la Institutul „Matei Balş”

O fetiţă de opt ani, suspectă de meningo-encefalită acută şi internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu, unde starea sa de sănătate s-a agravat, a fost transferată la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" Bucureşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Târgu Jiu, pe 13 ianuarie, reprezentanţii unităţii medicale au anunţat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj despre o pacientă minoră, în vârstă de opt ani, suspectă de meningo-encefalită acută.

"Fetiţa a fost adusă, prima dată, la Camera de Gardă Pediatrie în data de 08.01.2026, cu febră şi dureri abdominale. Medicul de gardă a consultat pacienta şi a stabilit diagnosticul de viroză respiratorie şi colică abdominală. Ulterior, în data de 12.01.2026 (aproximativ ora 03:00), pacienta a revenit la Camera de Gardă Pediatrie cu cefalee şi vărsături şi, afirmativ, cu un traumatism cranian vechi de câteva zile. Medicul de gardă pediatrie a recomandat internarea, dar mama a solicitat un examen computer tomograf. Ca urmare, medicul de gardă a eliberat recomandare pentru efectuarea unui CT cerebral la UPU. Pacienta a primit recomandarea ca după efectuarea investigaţiei CT să revină la Pediatrie pentru internare. La UPU i s-a efectuat un examen CT cerebral, diagnosticul stabilit fiind cel de viroză respiratorie, rinosinuzită acută, sindrom dispeptic. A părăsit UPU cu reţetă şi recomandări. În aceeaşi zi, după amiază, pacienta a revenit la Camera de Gardă Pediatrie, iar medicul de gardă, după consult şi pe baza simptomelor din acel moment, a suspicionat diagnosticul de meningo-encefalită acută şi a procedat la internarea pacientei. Pe parcursul internării la SJU Târgu Jiu, starea pacientei s-a agravat", a declarat, joi seara, Mihaela Ţicleanu.

Pentru transfer, s-a luat legătura cu Spitalul "Victor Babeş" Bucureşti, cu Spitalul "Grigore Alexandrescu", dar şi cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" Bucureşti, care a acceptat transferul pacientei.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile nu s-a putut efectua transferul pe cale aeriană, pacienta fiind transferată cu ambulanţa cu medic. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62586525
Băieţelul de doi ani şi jumătate aflat în moarte cerebrală după o operație suferită la Spitalul Judeţean Constanţa a murit

Băieţelul de doi ani şi jumătate aflat în moarte cerebrală după ce a suferit o intervenţie chirurgicală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a decedat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

62605326
România, invitată să devină membru al „Consiliului pentru Pace”. Donald Trump i-a trimis o scrisoare lui Nicuşor Dan

Administraţia Prezidenţială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintelui Nicuşor Dan, prin care este adresată oficial invitaţia ca România să devină membru al „Consiliului pentru Pace".

62602613
Noi drone de atac ale Rusiei detectate la granița României. Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul judeţului Tulcea

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit mesaj RO-Alert după un nou atac cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, au transmis duminică reprezentanţii Ministerul Apărării Naţionale.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.