Potrivit reprezentanţilor DSP, până în prezent sunt internate 14 persoane, iar alte 33 prezintă simptome şi se află la domiciliu.
"Cinci persoane sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi. Alte patru persoane s-au prezentat în UPU din gardă. Sunt doi pacienţi internaţi la Râmnicu Sărat, doi la Huşi şi o persoană la Braşov. De asemenea, mai sunt 33 de persoane simptomatice la domiciliu", a declarat, pentru AGERPRES, Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.
Potrivit acestuia, autorităţile sanitare au precizat că în cadrul anchetei epidemiologice demarate au fost recoltate coproculturi, probe de sanitaţie, probe de apă şi probe din alimente. Toate acestea sunt analizate în laboratorul Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.
"Starea generală a persoanelor afectate este bună, iar ancheta epidemiologică este în desfăşurare pentru stabilirea cauzei exacte a îmbolnăvirilor", a declarat sursa citată.