Americanii iau în calcul ridicarea brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID, pentru a crește producția de ser

×
Publicitate

Tot mai multe țări anunță o relaxare treptată a restricțiilor, dar experții spun că n-ar fi bine să să renunțăm complet la precauţii. Fără măști și distanțare, tot ce am câștigat în ultimele luni prin carantină și vaccinare ar putea fi compromis.

Avertismentul a fost lansat de autoritățile sanitare din Statele Unite, țară care se pregătește acum să vaccineze și copiii și adolescenții.

Chiar dacă ritmul vaccinării ar scădea considerabil, în Statele Unite vor fi înregistrate mai puţine decese şi infectări, arată un studiu al specialiștilor americani. Dar e nevoie ca măsurile de protecţie să fie menţinute. Iar imunizarea - să continue totuşi.

Rochelle Walensky, directoarea CDC: „Mai precis, trebuie să continuăm să vaccinăm oamenii și cu toții trebuie să continuăm să practicăm anumite măsuri de prevenire pentru a ne ajuta să ajungem la rezultatele bune prevăzute. Deși observăm progrese în ceea ce privește scăderea cazurilor, spitalizărilor și deceselor, o renunțare totală la aceste măsuri ar putea inversa progresul făcut și ne-ar putea întoarce de unde am plecat.”

Statele Unite raportează în prezent circa 350.000 de cazuri noi de COVID pe săptămână. Reprezentanții Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor estimează că s-ar putea ajunge la mai puţin de 50.000 până la finalul lunii iulie, dacă cetăţenii nu lasă garda jos. Între timp, autorităţile fac tot posibilul pentru a-i convinge pe cei care ezită să se vaccineze.

Joe BIden, președintele SUA: „Vouchere, reduceri sau alte modalităţi creative de a face vaccinarea mai atractivă şi mai distractivă.”

Tot mai multe state americane dar şi companii private le oferă vaccinaţilor bani, între 50 şi 100 de dolari, bilete la muzeu şi la spectacole, reduceri, gratuităţi , zile libere ori... câte o gogoaşă zilnic până la sfârşitul anului.

Phil Murphy, Guvernator New Jersey: „Orice locuitor din New Jersey care îşi face prima doză în luna mai şi prezintă dovada la una dintre fabricile de bere asociate va primi o bere gratis.”

Iar un dispensar specializat în marijuana, din Michigan, oferă iarbă în schimbul dovezii vaccinării. În ultimele trei luni, unitatea a distribuit peste 25.000 de țigări.

Mai mult, în Statele Unite și în Canada campaniile de vaccinare vor fi extinse și la copiii de peste 12 ani.

Iar oficialii americani declară că sunt în favoarea ridicării brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID.

Jen Psaki, purtătoare de cuvânt Casa Albă: "Evident, pe măsură ce se vor lua aceste decizii, luăm în serios și dreptul de proprietatea intelectuală. Dar ne aflăm în mijlocul unei pandemii istorice globale, care necesită o serie de soluții creative. Și o privim lucrurile din această respectivă."

O astfel de măsură ar însemna creșterea producției de ser anti-COVID, iar acesta va ajunge și în țările grav afectate, precum India. În statul asiatic s-au înregistrat 46% din totalul infecţiilor globale şi 25% dintre decese.

Dr. Sumit Ray, șeful secției ATI de la Spitalul Holy Family: „Am trecut de limita a ceea ce putem face noi, ca spital. Guvernul trebuie să intervină şi dincolo de furnizarea de oxigen. Ne trebuie unităţi noi, spitale de campanie, din prefabricate, ventilatoare, cadre medicale, exact ca în cazul unui dezastru natural.”

Aeronave din Statele Unite și din Germania, încărcate cu ajutoare și cu unități mobile de producere a oxigenului, au decolat ieri spre India. Însă o mare parte din ajutoare zac în aeroportul din New Delhi. Guvernul indian se pare că e neputincios până și în gestionarea ajutoarelor vitale venite dinspre Occident.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
O explozie puternică a distrus un apartament din Sighetu Marmației. Deflagraţia s-a produs de la o butelie

O explozie puternică a zguduit, aseară, un bloc din localitatea Sighetu Marmației, judeţul Maramureș.

Ministrul Sănătății, despre renunțarea la purtarea măștii de protecție: „Termenul de 1 august cred că este unul fezabil”

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, consideră că renunţarea la purtarea măştii de protecţie este fezabilă de la 1 august, dar în spaţii deschise şi neaglomerate.

Capitala va fi modernizată. Va avea zece mari căi de acces

Ministerul Transporturilor vrea să lărgească cele mai importante intrări și ieșiri din București ori să construiască unele noi. În total, vor putea fi folosite zece mari căi de acces.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.