Alexandru Rafila: Vaccinarea anti-COVID nu va fi „cu siguranță” obligatorie

62158357
Agerpres

Alexandru Rafila a spus că vaccinarea anti-COVID nu va fi „cu siguranță” obligatorie, la momentul când vaccinul va fi disponibil. „Încrederea în vaccin trebuie construită, nu impusă” a spus reprezentantul României a OMS.

Alexandru Rafila a explicat că oamenii vor avea încredere în vaccin după ce vor observa că primii vaccinați nu vor dezvolta efecte adverse.

„S-au făcut sondaje, a făcut şi OMS inclusiv pentru România. Astăzi, un institut al Academiei Române a făcut tot aşa, un studiu, şi în general acceptabilitatea pentru acest vaccin e în jur de 50% din populaţie. Important este ca prin vaccinarea medicilor, a categoriilor la risc, încrederea în vaccin să crească, dar aceasta e condiţionată de o foarte bună campanie de informare a populaţiei care trebuie să fie sinceră, trebuie să fie transparentă, trebuie să fie profesionist făcută şi atunci sigur că dacă oamenii văd că aceia care au primit vaccinul nu au probleme, nu au dezvoltat reacţii adverse, devin protejaţi în faţa bolii, cu siguranţă vor avea şi ei încredere să se vaccineze", a declarat rafila, potrivit Agerpres.

Rafila a explicat, clar, că Guvernul nu va impune vaccinarea împotriva coronavirusului către populația din România.

Cu siguranţă acest vaccin nu va fi obligatoriu. Sau aceste vaccinuri, că nu discutăm doar de unul singur. Aceste vaccinuri sunt vaccinuri noi şi una este să discuţi despre vaccinul DTP, care e cunoscut de zeci de ani şi se cunoaşte foarte bine eficacitatea sa, eventualitatea unor reacţii adverse şi aşa mai departe şi altceva e să discuţi despre un produs nou, despre care lumea nu ştie nimic şi care a trecut doar prin nişte studii clinice. Deci cu siguranţă acest vaccin nu va fi obligatoriu nici pentru copii, nici pentru adulţi, nici pentru altcineva şi în mod evident încrederea în vaccin trebuie construită, nu trebuie impusă. Aşa că eu sunt convins că această discuţie legată de obligativitate, cel puţin dacă discutăm de aceste vaccinuri noi, nu este actuală", a mai spus Rafila.

Încrederea în vaccin trebuie construită și printr-o "foarte bună campanie de informare", făcută profesionist şi cu transparenţă, a mai spus el.

Ce riscuri implică un vaccin nou

Nu sunt informați ample despre eficacitatea acestor vaccinuri, a atras însă atenția Rafila.

Totodată, el a subliniat că până acum tot ce se cunoaşte despre aceste vaccinuri anti-COVID sunt declaraţiile companiilor farmaceutice producătoare şi trebuie aşteptată autorizarea de către Agenţia Europeană a Medicamentului pentru a avea date complete cu privire la campania de vaccinare care trebuie făcută.

„Abordarea corectă o putem avea după ce aceste vaccinuri sunt evaluate şi sunt autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului. Până atunci, noi avem doar nişte declaraţii ale companiilor producătoare, care au încheiat faza a treia a studiilor clinice, dar toate aceste documente urmează să fie evaluate de experţi independenţi de la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) sau de la FDA din Statele Unite” a spus el.

Peste 38% dintre persoanele care au răspuns la un sondaj au declarat că nu s-ar vaccina împotriva COVID-19 dacă un astfel de tratament ar fi disponibil în perioada următoare.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Accident în lanț în Pitești, provocat de un șofer care s-a urcat băut la volan

Un șofer de 47 de ani din Pitești s-a urcat aseară băut la volan și a provocat un accident în lanț.

Preotul Dan Damaschin a împărțit lemne de foc pentru familiile nevoiaşe cu mulți copii din Iași

Două sute de familii cu mulți copii din județul Iași nu vor tremura de frig în case datorită unor oameni cu suflet mare, aduși laolaltă de preotul misionar Dan Damaschin.

Regulile pentru alegerile parlamentare, anunţate de CNSU. Când trebuie să ne dăm jos masca

Într-o realitate incertă, cu schimbări de la o zi la alta, autoritățile merg mai departe cu alegerile din 6 decembrie.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.