Aparatul de zbor a fost descoperit de un localnic, pe un câmp din apropierea comunei Băsești, județul Maramureș.

Marian Pop, localnic: „În jurul orei 12, fratele meu mergea la ierbicidat în zonă. M-a sunat și zice: «A picat ceva obiect în formă de avion». Semăna oarecum cu o dronă, cum aveau copiii, din alea din polistiren. Avea un fel de sacoșă dedesubt. Ne-am temut, vă spun sincer. Am zis să nu fie ceva bombe sau ceva, că nu am știut ce dronă e, militară sau ce e.”

Localnic: „Părea un mic avion, era un avion de jucărie din ce am văzut eu din lateralul drumului.”

Zona a fost păzită până la sosirea autorităților

Oamenii spun că au evitat să se apropie de dronă până la sosirea autorităților și au păzit zona pentru ca nimeni să nu atingă aparatul. Comuna Băsești se află la aproximativ 70-80 de kilometri în linie dreaptă de granița cu Ucraina.

Citește și
O șoferiță băută a intrat cu mașina într-un autobuz plin cu muncitori. Ar fi intrat cu viteză într-o curbă

Ioan Călăuz, primar Băsești: „Era o dronă de dimensiuni mari, în jur de trei metri la aripi. Sigur că era o dronă profesionistă, o dronă care are nevoie de autorizații speciale pentru a putea fi ridicată, de pregătiri pentru a putea fi ridicată. Acum două variante sunt: ori e o banalitate, ori e ceva foarte serios.”

Autoritățile au ridicat aparatul pentru expertiză și urmează să stabilească proveniența acestuia și dacă reprezintă un pericol.