Alertă în vestul țării. Comisarii Gărzii de Mediu sunt pe urmele filierelor care importă deşeuri

×
Publicitate

Este alertă în vestul tării, unde comisarii Gărzii de Mediu sunt pe urmele filierelor care importă deşeuri.

În urma unui amplu control, desfăşurat în aceste zile, autorităţile au descoperit o nouă practică - îngropatul gunoiului în perimetrul balastierelor.

Este o metodă la îndemână, în condiţiile în care peste cantităţi uriaşe de deşeuri se toarnă pământ. Zeci de tone de materiale periculoase ajung în natură şi poluează intens. O anchetă pe larg va fi difuzată în cadrul emisiunii „Romania, te iubesc!”.

Între Lugoj și Timișoara, pe o suprafață întinsă, între o balastieră și câteva iazuri piscicole, malurile lacurilor, precum și gropile din care s-a scos nisip și pietriș ascund acum deșeuri toxice. Practic, întreaga zonă a devenit o urișă groapă de gunoi. Chemat la fața locului, unul dintre proprietarii afacerii a aflat de la șeful Gărzii Naționale de Mediu că este suspect într-o afacere ilegală cât timp acceptă astfel de practici pe terenurile lui.

Proprietar de iazuri și de balastieră: „Cu firme care strâng deșeuri în viața mea nu am avut și nici nu cred că o să am”.
Octavian Berceanu, comisarul-șef al Gărzii Naționale de Mediu: „Nu știu dacă ați avut sau nu, dar eu văd că îngroapă deșeuri pe proprietatea dumneavoastră. În momentul acela sunteți suspect, sunteți principalul suspect pentru mine. Am niște deșeuri periculoase care stau să îmi intre în țară, când au reușit să intre cumva în țară, atunci trebuie să le descarce imediat respectivii. Unde le descarcă? Uite, într-o baltă unde pun deșeuri”.

Vasile Cotuna, proprietar de iazuri şi de carieră: „De unde știm, pot fi aduse din afara țării, pot fi depozitate aici. Nu-i cu acordul meu. Deci e clar, nu-i cu acordul meu”.

Comisarii Gărzii de Mediu spun că este foarte greu să mai depistezi proveniența deșeurilor odată ce sunt ascunse sub pământ.

Marian Borondel, comisar la Garda Națională de Mediu: „Deja s-a pus și pământ peste. Ia uitați, ca să acopere urmele, împingera deșeurilor în iazul piscicol. Au pus balastru peste”.

În trecut, autoritățile au mai găsit deșeuri aduse din alte ţări ascunse în foste CAP-uri și baze agricole, însă cele îngropate sunt mai puțin vizibile, așa că mulți recurg la această practică.

Octavian Berceanu, comisar-șef la Garda Națională de Mediu: „Genul acesta de amenajări piscicole care sunt astupate cu deșeuri pot constitui un pod de transfer ilegal al deșeurilor de către structuri de crimă organziată către România. Nu trebuie să meargă foarte mult în interiorul țării, la câțiva kilometri de graniță le deversează, după care astupă cu pământ, cum avem aici, sau alte deșeuri din construcții și nu mai poți să găsești urma. Tot ce înseamnă deșeuri periculoase se duce în pânza freatică”.

O amendă a primit și Primăria orașului Lugoj, după ce comisarii Gărzii de Mediu au identificat utilaje care îngropau deșeuri de la reparațiile de drumuri din oraș. Indivizii surprinși că fac asta au spus că au acceptul municipalității, care deține niște terenuri din zonă.

În ultimele trei zile, Garda Națională de Mediu a suspendat activitatea a patru balastiere din județul Timiș și a dat amenzi de aproape 1,5 milioane de lei.

O anchetă pe larg despre acest subiect veți putea vedea într-o ediție viitoare a emisiunii „România, te iubesc!”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62193935
Cumulul pensiei cu salariul, interzis prin lege chiar de săptămâna viitoare. Sunt vizați peste 30.000 de angajați

Guvernul se pregăteşte să nu mai permită cumulul pensiei cu salariul la stat. Acum, sunt 30.000 de pensionari care muncesc la stat şi care vor trebui să aleagă între pensie şi salariu, pe viitor.

62193915
Proba ADN apărută în ancheta atentatului cu bombă de la Arad, trimisă la Europol și Interpol. Ar putea duce la autori

Anchetatorii care se ocupă de asasinatul din Arad, au cerut ajutorul EUROPOL şi INTERPOL ca să îi prindă pe cei implicaţi în fabricarea şi amplasarea dispozitivului exploziv.

62193914
Garry Kasparov, cel mai bun jucător de şah al tuturor timpurilor, este la Bucureşti. Ce ne-a povestit

Garry Kasparov, cel mai bun jucător de şah al tuturor timpurilor, este la Bucureşti, unde va face prima mutare în cadrul circuitului „Grand Chess Tour-2021”.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.