Alertă în 8 județe: medicii merg din poartă în poartă și sacrifică toate animalele

×
Publicitate

Autorităţile veterinare sunt în alertă maximă! Pesta porcină africană se răspândeşte ca o plagă în România.

Deja avem 500 de focare, iar de la o zi la alta sunt tot mai mulţi porci bolnavi, aşa că autorităţile sunt nevoite să ia măsuri drastice. Acolo unde sunt probleme la porţile oamenilor bat medicii veterinari şi poliţiştii.

Sunt confiscate şi sacrificate toate animalele, inclusiv cele sănătoase. Doar în 3 sate din Ialomiţa au fost ucişi sute de porci.

Este stare de alertă în cele 8 judeţe în care pesta porcină africană face victime.

În comuna Gura Ialomiţei reprezentanţii DSV, jandarmii şi poliţiştii au mers din poartă-n poartă şi au ucis porcii din toate gospodăriile, inclusiv pe cei sănătoşi. Imaginile sunt dezolante.

Decizia a fost luată pentru că virusul pestei porcine se transmite foarte repede.

De disperare unii localnici şi-au tăiat singuri porcii zilele trecute ca să le rămână carnea.

Localnic: "Sunt ca copiii mei, i-am crescut eu de când i-a fătat, am avut grijă de ei. Nu mai pot, s-a ridicat pielea pe mine."

Reporter: "Pe ăştia doi îi mai aveţi?”
Fermier: “Da, ăştia doi micuţi. Să vorbesc şi eu cu domn doctor poate mi-i lasa, dau iscălitura pentru ei, că am dat bani mulţi pe ei. Îi creştem să mâncăm. Ce tăiem de Crăciun? Manacam varza goală dacă nu avem un porc în curte?!"

Fermier: "Trebuia umblat să vadă care e bolnav, care nu nu aşa, a găsit unul doi bolnavi şi a luat porcii la toată lumea."

Animalele ucise au fost stropite cu o soluţie specială şi îngropate la marginea satului.

Gigi Petre, prefectul judeţului Ialomiţa: "În afară de filtrele dezinfectoare pe care le avem la capetele fiecărei localităţi, avem peste 3500 de filtre pe picior pe o rază de 30-40 de km de la focare."

În Ialomiţa, vineri dimineaţă, erau confirmate 6 focare de pestă porcină africană în 3 localități (Giurgeni - 4 focare, Gura Ialomiței - 1 și Luciu - 1), iar în 3 localități (Bordușani, Gura Ialomiței și Luciu) sunt 6 suspiciuni cu analize în lucru, urmând că diagnosticul să fie confirmat la Bucureşti.

Pe o rază de 40 km în jurul focarelor de pestă porcină africană, în 12 localități, autorităţile au început montarea de filtre pentru dezinfectare. Toate maşinile care tranzitează localităţile, trec prin aceste filtre în care se folosesc substanţe care omoară virusul pestei porcine.

Vineri a fost descoperit un nou focar în judeţul Galaţi. Situaţia este şi mai gravă în Tulcea unde sunt confirmate deja 448 de focare, chiar şi la ferme mari, iar în total au fost ucişi peste 40 de mii de porci. Dar şi în judeţele Constantă, Bihor, Satu Mare, Brăila, Ialomiţa, Sălaj.

Autorităţile promit că cei care au rămas fără porci vor fi despăgubiţi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61976047
Pasagerii Aeroportului George Enescu își pot demonstra talentul la pianină, înainte de îmbarcare

La Aeroportul Internațional George Enescu din Bacău, așteptarea este parcă mai ușoară.

61976011
Accident cu 8 răniți, în Neamț. Greșeala făcută de șoferița care a provocat impactul

Accident rutier grav pe un drum din Neamţ. Opt oameni au fost răniţi, iar patru dintre ei au ajuns la spital. Maşinile lor s-au ciocnit într-o intersecţie, din cauza unei şoferiţe care nu a acordat prioritate.

61976010
Un turist s-a întâlnit noaptea față în față cu un urs, în Bucegi. Cum a fost salvat

Aventură neplanificată pentru un turist din Bucureşti pe care l-a prins noaptea pe cărări de munte în Bucegi.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.