Elevii fug de școlile de la sat și se îngrămădesc în cele de elită. Criticile aduse de UE

×
Publicitate

Aproape trei sferturi dintre şcolile României sunt aglomerate, cu mai mult de 25 de elevi într-o clasă, cât permite legea. Într-un raport recent, Comisia Europeană critică dur sistemul nostru de învăţământ.

Şcolile de elită cu rezultate bune şi profesori bine instruiţi sunt căutate de tot mai mulţi elevi. În timp ce la polul opus, avem unităţi de învăţământ, mai ales în mediul rural, care se golesc. În plus, statul nu investeşte în educaţie: nici în pregătirea profesorilor, nici în construcţia de noi şcoli atrage atenţia Comisia Europeană.

La şcoala din comuna Lungani, Iaşi, învaţă 579 de copii: 88, la grădiniţă, iar restul vin la cursuri în două schimburi. Şi se îngrămădesc în 8 săli de clasă.

Gheorghe Enuta, directorul şcolii sat Crucea: "Avem clase peste efectivul permis de lege. În clasele a 4-a sunt 70 de copii în 2 clase, dar din lipsă de spaţiu nu putem altfel."

Problema e veche, iar primăria spune că nu are bani să ridice o şcoală mai mare şi nici statul nu se implică.

Ionuţ Corobuta, viceprimar comună Lungani: ”Efectivul elevilor este prea mare. Noi vrem ca anul viitor să depunem un proiect pentru ridicarea unui corp aici, care să aibă măcar 5-6 clase."

Aceeaşi problemă o întâlnim şi în judeţul Bacău. La şcoală Alexandru Ioan Cuza vin anual sute de copii. Într-o singură clasă învaţa 40 de elevi, deşi limita legală este de 25.

Cornelia Iştoc, director adjunct şcoală Al I Cuza: "E adevărat că sunt clase mai numeroase, dar şcoala Alexandru Ioan Cuza este o şcoală de renume, este o şcoală care are rezultate recunoscute, este cu titlul de şcoală europeană de 3 ori la rând şi atunci sunt clase care depăşesc limita permisă de Uniunea Europeană, dar la nivelul şcolii, media este respectată conform cerinţelor".

Iată de ce raportul Comisiei Europene vorbeşte despre un învăţământ românesc aglomerat în care nu se investeşte. Şi specialiştii în educaţie spun că supra-aglomerarea este periculoasă pentru copii.

Simona Butnaru, conferenţia universitar doctor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei: ”Elevii se pot confrunta cu probleme de învăţare, disciplină, relaţionare, emoţionale. Să investim în construirea de şcoli, de la creşe, grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, să investim în educaţia cadrelor didactice astfel încât serviciile educaţionale să aibă o calitate echivalentă, între clase şcoli. Ca să nu alergăm după o anumită şcoală sau un anumit profesor ca el garantează calitatea."

Lipsa investiţiilor va aglomera şi mai mult şcolile de elită, iar cele cu rezultate slabe vor rămâne fără copii. Aşa sunt, de exemplu doua scoli din comună Grajduri judeţul Iaşi. Au foarte puţini elevi într-o clasă.

Viorel Afroseniei, viceprimar comună Grajduri: "În Cărbunari sunt 2 clase a câte 16 copii. Sperăm să se dezvolte zona şi să se umple şi şcoala."

România este şi ţara cu cele mai mici cheltuieli pentru educaţie din Uniunea Europeană, mai arata Comisia Europeană, care recomandă ţării noastre să facă eforturi suplimentare pentru a include în sistemul de învăţământ şi copiii rromi.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61894687
BACALAUREAT 2019. Miercuri şi joi, evaluarea competenţelor la limba străină

BACALAUREAT 2019. Absolvenţii de liceu vor susţine, miercuri şi joi, proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) de la bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

62052280
Cum văd copiii Guvernul viitorului: „Să schimb condiţiile din tramvaie, autobuze”

Țara ar putea arăta mai bine dacă ar fi condusă de adulți responsabili, iar elevii ar trebui să fie pregătiți pentru meseriile viitorului. Ideile apar în primul documentar 3D românesc intitulat „Guvernul Copiilor".

62033132
Bacalaureat 2019. Elevii susțin vineri proba de evaluare a competenţelor digitale

Bacalaureat 2019. Absolvenţii de liceu vor susţine vineri, luni şi marţi proba de evaluare a competenţelor digitale.

Recomandări
Sorin grindeanu instant psd grindeanu 006inquam photos octav ganea 7
Oficial: PSD intră la guvernare. Cele 10 „priorități” din programul Guvernului PSD-Luca Niculescu

Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.