Acuzații de corupție în armată. Generalul cu trei stele Cătălin Zisu a fost plasat sub control judiciar

×
Publicitate

Generalul cu trei stele Cătălin Ștefăniță Zisu, șeful Comandamentului Logistic, suspectat de procurorii militari din DNA că ar fi îmbogățit fraudulos o firmă la care a lucrat și fiul lui, a fost plasat vineri noapte sub control judiciar.

Controlul judiciar a fost instituit pe o cauțiune de un milion de lei.

O măsură similară a fost luată în cazul omului de afaceri care ar fi câștigat de pe urma presupusei fraude.

În schimb, un fost colonel, subordonat al șefului Comandamentului Logistic Întrunit, va trebui să achite o cauțiune de o jumătate de milion de lei. Procurorii susțin că MAPN ar fi decontat peste 2,4 milioane de euro pentru lucrări fictive de amenajare a Cimitirului Ghencea Militar 3.

La percheziții, anchetatorii i-ar fi găsit lui Zisu - unul dintre cei mai importanți generali din Armata Română - 2000 de tablouri și o colecție de ceasuri.

Perchezițiile domiciliare au ținut până târziu în noapte. Nici când a ieșit din casă, pentru a fi dus la sediul DNA, generalul Zisu nu a oferit lămuriri.

Katia Cicală, avocata generalului Zisu: „Nici măcar un document nu a fost descoperit în cadrul acestor percheziții, care să facă legătura între domnul general și aceste societăți.”

Reporter: Din informațiile noastre, fiul dumnealui ar fi lucrat la firma respectivă.

Katia Cicală: ”Nu știu să vă spun acest lucru, la care firmă? Pentru că este o întreagă listă de firme. Nu se ocupă de proiectul cimitir, nu s-a ocupat niciodată, acolo există audit, acolo există SEAP, există licitații organizate, nu înțeleg de unde aceste acuze.”

Generalul de trei stele Cătălin Ștefaniță Zisu este suspectat de DNA că ar fi girat o fraudă de proporții, inclusiv prin presiuni asupra unor subordonați din Comandamentul Logistic Întrunit, al cărui șef este.

Armata ar fi dat printr-o licitație suspecta contractul de amenajare a cimitirului Ghencea Militar 3, iar generalul ZIsu ar fi favorizat - susțin procurorii militari- decontarea unor transporturi fictive de moloz și pământ către firma câștigătoare, în valoare de aproape 12 milioane de lei. Acum câțiva ani, pentru această firmă, susțin surse din anchetă, ar fi lucrat și fiul generalului.

Există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că au fost săvârșite mai multe activități infracționale, toate subordonate interesului de a credita în mod nejustificat și nelegal antreprenorul cu suma de 11.959.654,87 lei, care au implicat articole de lucrări referitoare la evacuare pământ/moloz și la pământ de umplutură, în condițiile în care acestea nu au fost realizate în realitate.

Procurorii militari din DNA anchetează această presupusă fraudă de aproape un an. Iar împotriva generalului Cătălin Zisu ar fi depus mărturii și militari din Comandamentul Logistic.

Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA: ”Procurorii militari din cadrul DNA efectuează cercetări într-o cauza penală vizând infracțiuni asimilate corupției, presupus a fi comise de funcționari publici și complici ai acestora în perioada 2022-2023”.

Anchetatorii au descins la câteva dintre proprietățile generalului Zisu și nu numai. Înarmați cu autorizație de percheziție emisă de judecători, procurorii militari din DNA au descins și în centrul de cazare al Comandamentului Logistică Întrunit, în locuința generalului cu 3 stele Cătălin Ștefăniță Zisu, iar apoi i-au scotocit inclusiv biroul.

Anchetatorii au percheziționat și vila generalului Zisu din Prelungirea Ghencea, unde ar fi descoperit 7 ceasuri scumpe. Iar în locuința unei apropiate erau 2000 de tablouri, pe care generalul le ținea la adăpost.

Ministerul Apărării Naționale nu a fost informat, deocamdată, despre o eventuală începere a urmăririi penale împotriva generalului Zisu.

În funcție de evoluția anchetei și de statutul său - de suspect sau de inculpat - șeful Comandamentului Logistic Întrunit poate fi suspendat din funcție, fără să mai primească leafa în întregime.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62519942
Polițiștii au oprit la control, în Agigea, un șofer aflat la volanul unui Mercedes de 50.000 euro și i l-au confiscat pe loc

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism căutat de către autoritățile din România, aflat în posesia unui cetăţean român.

62519939
Două mașini care depășesc 100.000 de euro, sustrase din Italia și Germania, găsite la două persoane din Caraș-Severin

Săptămâna aceasta, polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au ridicat de la două persoane din județ, două autoturisme ce figurau sustrase din Italia și Germania.

62519935
Amenzi de peste 1,2 milioane de lei aplicate de ANPC în urma controalelor la restaurante. Neregulile descoperite. FOTO

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a verificat 178 de operatori economici prestatori de servicii de alimentaţie publică la nivel naţional şi a aplicat 176 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de aproape 1,27 milioane lei.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.