ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul din Teleorman. Dezastru după ce un autobuz a încercat să depășească un autocar

×
Publicitate

Accident înfiorător pe șoseaua Alexandriei. 14 pasageri aflați într-un autocar au văzut cum un autobuz care a încercat să-i depășească s-a izbit, de un camion.

Ambele vehicule au luat foc spre disperarea oamenilor din autocar care încercau să se salveze. Șase persoane au ajuns la spital cu fracturi și contuzii.

Accidentul s-a produs pe drumul european 70, la 30 de km de Alexandria. Imediat după apelul la 112 a fost activat Planul Roșu de intervenție, iar la fața locului au fost trimise echipaje de pompieri și ambulanțe din trei județe, inclusiv două elicoptere SMURD.

Din primele informații, de vină ar fi șoferul unui autobuz care încerca să depășească un autocar în care se aflau 15 oameni, moment în care s-a lovit de un camion care circula regulamentar. În urma impactului autobuzul și cabina camionului au luat foc.

Martor: „A fost șoferul de pe cea albastră în față și în fața lui două camioane. Acele camioane au făcut stânga, aici era linie dublă continuă, probabil să meargă în câmp spre arătură. După, al meu a frânat. În spatele lui alt autobuz, cel care a luat foc. Nu a mai avut reacție, a intrat pe contrasens, a lovit tirul după care a luat foc”.

Incendiul care a urmat din cauza scurgerilor de combustibil a fost atât de puternic încât a mistuit totul până la tablă.

Gelu Dragomir, purtător de cuvânt al ISU Teleorman: „Victimele au reușit să se autoevacueze, au fost ajutate și de ceilalți cetățeni, în condiții de siguranță. Noi am acționat pentru stingerea incendiului, dar și pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite”.

Șoferul autobuzului, în vârstă de 63 de ani are multiple fracturi și a ajuns la spitalul Universitar din București. Tot în Capitală, la spitalul Grigore Alexandrescu a fost adus cu elicopterul SMURD și un adolescent de 16 ani. La spitalul din Alexandria au rămas un tânăr de 31 de ani și un copil de 15 ani.

Localnic: „TIR-ul venea din față, dar nu înțeleg cum de nu l-a observat că avea vizibilitate 200-300 de metri!”.

Șoseaua Alexandriei este în reabilitare de ceva vreme. Asfaltul a fost turnat recent inclusiv în zona accidentului, însă lipsesc marcajele de pe șosea. În acest punct șoseaua Alexandriei coboară între două dealuri. E posibil să fie și o problemă de vizibilitate, însă rămâne să stabilească polițiștii de la rutieră care dintre șoferi a greșit.

Cercetarea la fața locului a durat cel puțin trei ore, timp în care traficul a fost complet blocat, iar coloanele de mașini s-au întins pe câțiva kilometri.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62388889
Instituțiile se contrează în ancheta exploziei de pe Autostrada Moldova. Executantul ar fi excavat și înainte în zonă

Au apărut noi informații din ancheta exploziei de pe șantierul autostrăzii Moldovei, în care patru oameni au murit carbonizați și cinci au fost răniți.

62388852
Gelozie dusă la extrem. Cum a fost pus la cale atacul sângeros din Arad. Bărbatul și-ar fi urmărit iubita timp de patru ani

Autorul scenei de groază din parcarea unui supermarket din Arad ar fi vrut să-și împuște și partenera, nu doar pe presupusul ei iubit.  

62269934
Accident rutier cu opt victime, în Timiș. O autoutilitară aflată în depășire a lovit mașina unei șoferițe care vira

Un accident rutier a avut loc, vineri seară, în județul Timiș, pe DN6, pe sensul de mers spre localitatea Biled.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.