A vrut să-și spioneze fosta iubită și i-a pus GPS pe mașină. Ce a descoperit bărbatul

×
Publicitate

Un tânăr îndrăgostit până peste cap de fosta iubită și ros de gelozie, a vrut să o spioneze și a încălcat legea siguranței naționale.

Bărbatul din Prahova a instalat un dispozitiv de urmărire prin GPS pe mașină femeii și a prins-o cu un partener de amor, în parcarea unui mall din București. Furios, tânărul in vârstă de 27 de ani i-a bătut măr pe amândoi. Cei agresați au făcut plângere penală și de aici povestea s-a tot complicat.

Dosarul penal a ajuns la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Ccriminalitate Organizată și Terorism și a fost preluat de procurorii DIICOT. De vina este chiar dispozitivul GPS folosit, interzis de lege.

Spionul amator riscă între 2 și 7 ani de închisoare. A recunoscut în față anchetatorilor că a cumpărat aparatul de pe internet, cu 150 de lei, atunci când relația cu iubită a început să șchiopăteze. Bănuia că în viață femeii a apărut altcineva și voia să se convingă.

Dispozitivul, prins cu scotch sub mașină, avea incorporată o cartelă telefonică. De câte ori suna la numărul respectiv, tânărul primea un mesaj cu coordonatele GPS care indicau unde se află fata.

Așa a prins-o în parcarea unui mall și i-a bătut, și pe ea și pe noul iubit, atat de rău încât cei doi au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
61901621
Trupul unei femei, găsit pe Crişul Repede de câţiva trecători

Scene dramatice în Oradea! Trupul unei femei a fost observat de câţiva trecători, pe Crişul Repede, chiar lângă sediul salvamontiştilor. Oamenii au cerut imediat ajutor.

61901617
Efectele OUG care plafonează pensiile militarilor. Noile calcule

OUG care plafonează pensiile militarilor produce efecte. Peste o mie de poliţişti din întreagă ţară, dar şi sute de militari şi-au depus deja dosarele şi vor să se retragă din activitate de teamă că după 15 septembrie vor încasa pensii mai mici.

61900737
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, iși dorește interzicerea telefoanelor mobile în școli

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, miercuri, la Buzău, că îşi doreşte interzicerea telefoanelor mobile în şcoli, acestea urmând a fi lăsate într-un loc special amenajat, securizat, de unde să fie ridicate la terminarea cursurilor zilnice.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.