Românii care și-au petrecut a doua zi de Paște făcând sport. „Avem nevoie de puțină mișcare, după toată perioada asta”

×
Publicitate

Dacă tot sunt în vacanță copiii, au ieșit la fotbal și basket, iar părinții lor s-au relaxat la o partidă de tenisori de batminton.

Există, însă și categoria celor care nu s-au mulțumit cu un joc de echipă. Aceștia din urmă au ieșit la alergat sau au mers la sala de fitness.

Cu acest gând au ieșit mulți în parc. Cei mici i-au antrenat și pe părinți într-un joc de-a „Rațele și vânătorii”.

Bărbat: „Suntem cu copiii, cu toată familia. Avem nevoie de puțină mișcare, după toată perioada asta.”

Agitație mare a fost și pe terenul de fotbal. Rareș a atras atenția cu câteva mișcări de profesionist.

Rareș: „Fac de patru ani fotbal.”

Reporter: Și care e jucătorul tău preferat?

Rareș: „Messi.”

Reporter: De ce îți place de el?

Rareș: „Deoarece le are cu driblingul și mie îmi place să driblez.”

Tatăl lui Rareș: „Mai mult am ieșit la insistența lor, dar și nouă ne face bine. Ne jucăm, ne bucurăm că nu e foarte aglomerat.”

Pe terenurile de basket, băieții și-au convins și tații să intre în joc.

Redin: „Am ieșit cu bicicletele și ne-am oprit puțin să jucăm basket. Eu mă mai uit la NBA și mai învăț de acolo scheme.”

Cei care au vrut o mișcare mai puțin intensă au ales tenis de masă, volei și badminton.

Femeie: „Merg la sală, dar acum e închis și trebuia să mă mențin. Prea mult cozonac și sarmale.”

Bărbat la masa de tenis: „M-a obligat nașul. A zis că mă amendează dacă nu ies, că am luat prea mari proporții și trebuie să dăm jos.”

A doua zi de Paște a început pentru alții direct la sala de fitness.

Femeie: „Am venit să dau pasca și cozonacul jos. Am exagerat puțin cu dulciurile, atât.”

Reporter: Și v-ați suit pe cântar?

Femeie: „Nu mă urc pe cântar că mă sperii.”

„Problema” este că urmează liberele de 1 Mai.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62180670
Terasele și parcurile s-au umplut de oameni care au ales să petreacă Paștele în oraș
Cei care au rămas acasă și nu au plecat la rude sau în vacanță au umplut parcurile și terasele din oraș.
62255821
În a doua zi de Paște, bucureștenii au ieșit la plimbare în centrele comerciale
Mulți bucureșteni s-au temut că vine ploaia, așa că au ales să se plimbe în centrele comerciale.
62255863
Blinken, în timpul vizitei la Kiev: Rusia deja a eșuat, iar Ucraina deja a câștigat
"Rusia a eșuat deja în Ucraina", crede secretarul american de stat, care a vizitat duminică seara, în mare secret, Kievul, împreună cu șeful Pentagonului.