Revoluția Română din 1989. Începutul sfârșitului Epocii de Aur


Ultimul update: Duminica 15 Decembrie 2019 09:51
Data publicarii: Duminica 15 Decembrie 2019 09:18
Categorie: Stiri actuale

Se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia care ne-a schimbat viaţa. Trei decenii de la care am aşteptat multe şi despre care avem, fiecare, o opinie personală. Unii au trăit comunismul, alţii l-au studiat la istorie.

Şi pentru unii, şi pentru ceilalţi, vă prezentăm un material retrospectiv. Ca să rememorăm, să învăţăm sau să tragem concluziile a 30 de ani de libertate - naţională şi personală. Un exerciţiu obligatoriu, în special pentru cei care mai au nevoie de comparaţii, pentru a înţelege cât de mult au însemnat evenimentele din decembrie ’89.

Anul ’89. Dictaturile comuniste din Europa de Est, bazate pe teroare, duplicitate şi propaganda, încep să se năruie una după alta. Efectul de domino, care a măturat atunci regimurile estice în mai puţin de 11 luni, avea în spate reformele propuse de Mihail Gorbaciov.

“Perestroika schimba ţara noastră, o duce spre nou.” Aceste cuvinte rostite de Gorbaciov în iulie ’89 aveau să grăbească prăbuşirea regimurilor din Est. Gorbaciov a avut atunci meritul să spună răspicat ceea ce esticii doar şuşoteau prin bucătăriile lor: occidentalii trăiesc mai bine pentru că economiile lor funcţionează.

România comunistă nu era deloc dornică să asculte de noile învăţături de la Moscova. Deşi trecea printr-una dintre cele mai grele perioade din istorie: criză economică era dublată de teroarea represivă. Românii se luptau atunci cu foamea şi frigul. Pâinea era raţionalizată, laptele uleiul şi carnea, la fel.

“Este absolut paradoxal să ne dăm seama că, în timp ce în Cehoslovacia Havel ieşea pe străzile Pragăi, fix în acele zile la Bucureşti se consumaseră cele două aniversări: ziua de naştere a Elenei Ceauşescu şi ziua de naştere a lui Nicolae Ceauşescu”, îşi aminteşte Adrian Cioroianu, istoric.

Aniversări umbrite însă de apariţia primului ziar liber, necenzurat, coordonat de Petre Mihai Băcanu.

Ziariştii au fost însă turnaţi la Securitate şi arestaţi. Adevăratele ameninţări nu păreau să vină însă din interior, ci din afară. În Ungaria dezgheţul politic, lansat în 1956, avea să renască. În ianuarie ’89, parlamentul maghiar a devenit primul din fostele tari comuniste care a acceptat pluralismul politic. Opoziţia maghiară s-a impus pe 16 iunie, când la Budapesta au fost organizate funeralii naţionale în memoria lui Imre Nagy. Vorbim despre premierul erou din ’56 care după ce s-a opus sovietizării ţării a fost executat.

Într-o aparentă linişte şi resemnare a poporului român, regimul Ceauşescu primeşte pe 2 februarie ’89 o lovitură neaşteptată venită din partea Regelui Mihai. Majestatea Sa a cerut Comisiei Drepturilor Omului de la Geneva să pună capăt terorii din România.

“Mesajul Regelui Mihai a venit ca o certificare a unei stări de fapt şi dat fiind că venea din partea unui om care condusese acest stat a avut un impact deosebit”, spune Adrian Cioroianu, istoric.

Un mesaj care nu putea veni din interior pentru că toţi cei care încercau să gândească liber erau reprimaţi pe loc. Au existat însă şi acte de curaj. Pe 2 martie ’89, Liviu Cornel Babeş, şi-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiană Braşov. A lăsat în urmă un bilet în limba germană: “Opriţi crima! Braşov egal Auschwitz.” A ars ca o torţă vie, în semn de protest faţă de dictatura lui Ceauşescu. Mesajul său a făcut înconjurul lumii.

Nimeni din cei apropiaţi nu au bănuit ce plănuia Babeş. Singurele semne se ascundeau în picturile şi sculpturile sale. În ultimul său tablou, pe lângă semnătura, apare un cuvat simplu: Ende, adică sfârşit.

Zece zile mai târziu, România s-a zguduit din nou. Pe 11 martie ’89 Silviu Brucan, Alexandru Barladeanu, Corneliu Mănescu, Constantin Pârvulescu, Grigore Raceanu, Gheorghe Apostol au criticat politica lui Ceauşescu printr-o scrisoare deschisă, rămasă în istorie drept “Scrisoarea celor şase”.

“Vorbea despre o Românie care nu mai era o ţară europeană. Era o ţară pe care cei şase o plasau, mai curând, în Africa...”, rememorează istoricul Adrian Cioroianu.

“A avut efect, pentru că, în primul rând, a fost luată în considerare de Guvernele occidentale”, spune şi istoricul Stejărel Olaru.

La câţiva kilometri de România, Ungaria face un pas important către democratizarea întregii Europe: semnează convenţia ONU cu privire la statutul refugiaţilor. Punctul culminant al acestui acord este atins pe 27 iunie, prin deschiderea frontierei cu Austria. A fost momentul în care sute de est germani s-au refugist în RFG, trecând prin Ungaria şi Austria.

Ignorând ceea ce se întâmplă la vecini, Nicolae Ceauşescu îşi continuă politicile dezastruoase. Zeci de sate au fost rase de pe faţa pământului şi zeci de biserici demolate.

Este aprilie ’89 şi Doina Cornea, unul dintre disidenţii cei mai îndrăzneţi ai României, considera că trebuie să ia atitudine. Apelează la o nouă scrisoare deschisă şi îl acuză pe Ceauşescu că a transformat România într-o “uriaşă închisoare”.

În momentul în care la Cluj Doina Cornea protesta, în Ungaria opoziţia vorbea deja liber în adunări populare. În Polonia la fel.

Un rol extrem de important l-a avut atunci Papa Ioan Paul al II-lea, de origine poloneză. Acesta s-a implicat personal în negocierile dintre putere şi Sindicatul Solidaritatea care s-au încheiat în ’89 cu un acord ferm: opoziţia anticomunistă a fost acceptată în parlamentul polonez. Pe 4 iunie Varşovia avea primul guvern ales democratic.

La bulgari reformele erau încă inexistente. La fel şi în România. Luna mai găseşte ambele tari în plină propaganda proletcultistă. Pentru guvernul de la Bucureşti Ziua Muncii, Ziua Tineretului şi Ziua Partidului erau momente aniversare la care oamenii erau scoşi din producţie ca să preamărească realizările comunismului.

Blocarea reformelor erau vizibile şi în RDG, nu numai în România. După alegerile trucate din 7 mai ’89, est-germanii au început să protesteze la Leipzig şi Dresda.

Drama rdg-istilor a început în 1961, odată cu ridicarea zidului Berlinului. Construit ca să oprească exodul spre Vest al nemţilor din Germania comunistă, zidul a devenit unul dintre cele mai mari simboluri comuniste. Este de asemenea, locul unde şi-au pierdut viaţa sute de est-germani.

Într-o Europă de Est cuprinsă de febră schimbărilor, la Bucureşti în 7 şi 8 iulie are loc şedinţa Comitetului Politic Consultativ al Pactului de la Varşovia. În Capitala României s-a aflat atunci şi Mihail Gorbaciov. Discursul liderului de la Kremlin despre reforme şi dialog cu lumea din vest a dat fiori tuturor liderilor comunişti.

O lună mai târziu, Cehoslovacia venea pe drumul reformelor parcurs până atunci de Ungaria şi Polonia. Alături de Budapesta, Praga a devenit a doua destinaţie de refugiu pentru est-germani. Mii de oameni au campat atunci în curtea ambasadei RFG din Praga.

La Bucureşti propagandă. România sărbătorea ziua de 23 august. Prezentată drept Ziua Naţională a României aceasta devenise, în ultimii ani de dictatura, ziua închinată celor doi: Nicolae şi Elena. O odă grotescă, un spectacol propagandistic care implică mii de oameni. Un moment de bilanţuri mincinoase cu depăşiri de plan în industrie şi grâne record… doar pe hârtie.

Octombrie ’89 este luna care a scris cântecul de lebădă al unuia dintre cei mai mari lideri comunişti. Erich Honecker a demisionat forţat în ziua de 18, după ce poliţia a refuzat să-i respecte ordinul de a înnăbuşi demonstraţiile anticomuniste. O lună mai târziu, pe 9 noiembrie, liderii comunişti din Berlinul de Est anunţau ceva de neimaginat: rdg-istii pot circula liber.

În câteva ceasuri, zeci de mii de berlinezi au luat cu asalt punctele de frontieră.

Bulgaria face şi ea pasul final pe 10 noiembrie. La o zi după căderea Berlinului de Est, Todor Jivkov este îndepărtat de la conducerea Bulgariei, locul său fiind luat de reformistul Peter Mladenov.

În paralel, România continuă să ignore schimbările din lagărul comunist. A urmat congresul al XIV-lea.

“Tema centrală acestui Congres a fost evident “Ceauşescu Nicolae reales!”. A fost doar o mascaradă...”, este de părere istoricul Stejărel Olaru.

Între 2 şi 3 Decembrie ’89, a avut loc întâlnirea istorică de la Malta. Testamentul comunismului a fost atunci semnat de Mihail Gorbaciov şi George Bush Senior. Războiul Rece s-a încheiat. Cortina de fier putea să cadă ... Înţelegerea de la Malta a fost comunicată o zi mai târziu liderilor comunişti, la Moscova.

Ceauşescu a refuzat orice reformă. Două săptămâni mai târziu, în România avea să înceapă Revoluţia Română, punct final al Epocii de Aur.

Materialul face parte din campania „20 de ani de libertate” a Stirilor ProTV, care a fost difuzată în premieră în 2009. Materialele din această campanie au fost realizate de Romeo Diaconescu și de Cosmin Savu.
 

La 30 de ani de la Revoluție, Sănătatea românească încă își caută leacul
VIDEO PROTVPLUS.RO