23 de case din Caraș-Severin riscă să fie demolate. Oamenii le-au construit ilegal, peste o magistrală de gaz

61905693
Pro TV

Zeci de famiii din cartierul Măgura al orașului Bocșa din Caraș Severin ar putea rămâne fără case, din cauză că locuințele ar fi construite illegal peste magistrala de gaz care trece prin Banat.

Situația din Bocșa datează din anul 2008, când mai multe persoane și-au ridicat case, fără aprobare, pe o pășune care aparține Primăriei, informează Adevărul.

Potrivit primarului Eugen Cismăneanțu, care este în funcție din anul 2012, localnicii au fost rugați să dărâme locuințele, dar aceștia ar fi refuzat, motivând că au plătit impozit pentru gospodăriile lor.

Transgaz a avertizat, în repetate rânduri, că în zonă ar putea avea loc o tragedie. Astfel, edilul a încercat să îi determine pe oameni să se mute, prin somații și amenzi, dar cele 23 de familii ar refuza să plece din case, deși sunt construite pe o magistrală de gaze. Primăria s-ar fi oferi, chiar, să le acorde apartamente cu chirie celor care nu au unde să se mute, dar oamenii tot nu vor să accepte ofertele.

Astfel, primarul din Bocșa spune că, până la finalul anului, casele ar putea fi demolate.

„În ultima vreme, Transgazul a venit şi a pus piciorul în prag şi mi-au spus că dacă nu îi demolez, de acolo, sunt singurul răspunzător dacă se produce vreo tragedie. Ori eu vă spun că am doi copii acasă, înţeleg şi situaţia lor că e munca şi că e căminul lor, dar în acelaşi timp eu nu am nicio vină şi nu pot răspunde pentru o inconştienţă a altora. "Pot să vă spun că o mare parte dintre cei care au case acolo mai au şi alte locuinţe. În momentul de faţă s-a încheiat procedura de somaţie. S-au încheiat toate procedurile de comunicare între părţi. Avem o corespondenţă cu cei de la Transgaz, prin care ne-a fost pusă o echipă de specialişti la dispoziţie, pentru cazul în care vom fi nevoiţi să intrăm cu buldozerele acolo, să ne poată coordona. Mai suntem în discuţii pe proceduri şi date tehnice, care în cel mai scurt timp le vom finaliza, iar mai apoi vom emite dispoziţii individuale de demolare”, a spus Eugen Cismăneanţu, potrivit Adevarul.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
O femeie din Arad susține că e hărțuită de prietenii unui bărbat care i-ar fi omorât pisicile

Ramona Pencea, un psiholog din Arad, acuză un grup de tineri că ar hărțui-o.Ea dă vina pe un stăpân de câine din zonă, care i-ar fi ucis pisicile.

Târg de joburi pentru IT-iști, la Cluj. La cât ajung salariile din domeniu

Fenomenul migraţiei este susţinut de lucruri concrete. De pildă, firmele de IT din Cluj au reuşit, în ultimii ani, performanța să aibă un profit mult mai mare faţă de cele din Vestul Europei. Şi, unde sunt câştiguri, este nevoie de angajaţi.

Dosarul „Băile Herculane”. Opt persoane, acuzate de DIICOT că ar fi furat mai multe proprietăți

Lăsată în paragină de 20 de ani încoace, staţiunea Băile Herculane poartă dovezile unor actori care au distrus, pas cu pas, vestita oază de relaxare.

Recomandări
Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.