Varf de munte pe un bloc din Beijing. Autoritatile i-au dat 15 zile autorului pentru a-l demola

61370067

Acoperisul unui bloc din Beijing a fost transformat de un doctor de medicina traditionala intr-un colt al naturii. Din nefericire, vecinii sai nu au apreciat gestul, autoritatile anuntandu-l pe acesta ca are 15 zile pentru a demola.

Strucutura care seamna cu un varf de munte are aproximativ 800 de metri patrati, fiind amenajat cu pietre false si foarte multi copaci.

Una dintre vecinele profesorului, Zhang Li, a declarat pentru CNN ca multi dintre cei care locuiau in bloc, la etajele superioare, au fost nevoiti sa isi vanda apartamentele pentru ca le era frica.

Potrivit acesteia, locatarii se gandesc destul de des la problemele pe care constructia le-ar putea produce, in cazul unui cutremur.

Unii dintre rezidentii blocului sustin ca din cauza structurii, peretii apartamentelor s-au fisurat uneori intrand apa atunci cand ploua.

Potrivit acestora, doctorul nu ar fi putut sa reamenajeze acoperisul cladirii fara acordul oficialitatilor.

 Autoritatile i-au dat doctorului 15 zile pentru a demola constructia imensa.


 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61370039
Gafa transformata intr-o opera de arta. Turistii se inghesuie sa vada aceasta fresca distrusa
In urma cu un an, o batrana care a incercat sa restaureze o fresca cu chipul lui Iisus a devenit celebra in intreaga lume, dupa ce a distrus iremediabil aceasta capodopera. Nimeni nu se astepta insa la ce avea sa urmeze.
61370024
"Am plans astazi". Mesajul emotionant al Andreei Marin pe Facebook. Fanii au fost impresionati
Andreea Marin isi tine fanii la curent cu toate starile prin care trece, fie ca sunt de bucurie, fie de tristete. Ultima poza pusa pe Facebook i-a impresionat pe toti pana la lacrimi.
61229835
"S-a transformat intr-un animal". Motivul pentru care o fetita nu a iesit de 9 luni din casa
Anna Trickett, in varsta de 10 ani, era acum 9 luni un copil plin de viata, sociabil si cu foarte multi prieteni. O banala infectie la ureche a transforomat-o "intr-un animal", dupa cum spun chiar parintii.