VIDEO cu umilintele prin care au trecut romanii din strainatate care au mers sa voteze. Pe cine a dat vina Victor Ponta

×
Codul embed a fost copiat

Votul din strainatate a fost sinonim cu haosul. 161.054 de romani au votat peste granita, insa multi altii nu au reusit nici macar sa intre in sectii.

La Paris, Londra sau Munchen, romanii au scandat lozinci impotriva oficialilor, pe care ii considera responsabili de esecul alegerilor din diaspora. Oamenii si-au pierdut ore intregi la coada, iar autoritatile au dat vina pe formularul antifrauda, care trebuie completat in fata sefului sectiei de votare. Romanii au cerut mai multe urne si sectii de vot, iar premierul a anuntat ca Biroul Electoral Central este singurul care poate decide daca se va modifica sistemul de vot in turul doi.

Zeci de mii de romani au vrut sa voteze in capitalele Europei, insa nu au reusit. Cozi kilometrice s-au intins in jurul institutiilor unde au fost infiintate sectiile de votare. A fost o dezorganizare totala, au acuzat cei din diaspora. A fost o procedura antifrauda necesara, au replicat autoritatile romane. Rezultatul insa a fost unul singur: la ora 21,00 cand sectiile s-au inchis, cei multi care nu au ajuns la urne au rabufnit.

La Paris, in fata ambasadei,oamenii strigau "Rusine, rusine, rusine sa va fie!" si "Vrem sa votam!". In timp ce in interior romanii care apucasera sa intre incercau sa obtina prelungirea votarii. Negocierile nu au ajuns nicaieri.

Oamenii au asteptat rabdatori, unii de la ora 14,00, sa intre sa voteze. Dar s-a lasat intunericul si coada nu s-a micsorat deloc. De la cantece, s-a ajuns la scandari impotriva lui Victor Ponta.

Citește și
colaj candidati turul 2
"Victor Ponta pe primul loc la prezidentiale, jocul ramane deschis". Cum s-a vazut in strainatate primul tur al alegerilor

Romanii din Paris erau furiosi ca nu reuseau sa intre in sectie, asa ca au cerut explicatii:

Persoana care voia sa voteze: "Cati oameni sunt afara? Nu va intereseaza! Va bateti joc de noi. Unde este presedintele de sectie? De ce nu vine nimeni sa ne spuna si noua ce se intampla? Nu e niciun reprezentant aici?".

Un membru al sectiei de votare a incercat o explicatie:

Membru sectie de votare: "Am primit instructiuni sa nu mai facem... Au fost contestatii. Lumea a contestat ca sta la coada. si asteptam."

Ambasada Romaniei la Paris a cerut sprijinul politiei franceze, de frica unor violente.

La fel au decurs lucrurile si la Londra, unde mii de romani au format cozi kilometrice la ambasada si la Institutul Cultural Roman, unde au fost doua dintre sectii. Asa ca la ora 21,00, s-a ajuns inevitabil la proteste.

Au asteptat in zadar, asa ca tot ce au putut face a fost sa cante si sa strige lozinici impotriva celor pe care ii considera responsabili de impiedicarea votarii.

La Viena, au fost aceleasi cozi uriase, iar furia romanilor care au vazut cum sectia se inchide cu ei in interio, a explodat.

Roman din Viena: "Dumneavoastra sunteti incredibila. Intr-un minut ati spus ca cine e inauntru voteaza. In urmatorul minut ati spus ca s-a inchis votarea. Cine sunteti dumneavoastra sa decideti asta? Vrem pe cineva mai mare decat dumneavoastra in functie! Unde e comunicatul oficial? Sa vina doamna consul sau domnul ambasador."

Dezamagiti si furiosi oamenii au plecat acasa. Asta dupa ce petrecusera chiar si 6 ore, asteptand la coada, sa intre in ambasada ca sa voteze.

La Munchen, cozile au fost copie la indigo dupa cele din Paris sau Londra. Mii de romani au asteptat, ore in sir, ca sa isi exercite dreptul la vota.

Denis, roman din Munchen:"Suntem la sectia de votare din Munchen, in Germania. Sunt 265 de mii de romani si sunt doar 5 sectii. Aici asteapta in jur de 7-800 de oameni care asteapta sa depuna votul si nu vor ajunge toti. Sunt slab organizati, sunt doar 5 stampile de vot, jumatate din oameni nu vor ajunge sa voteze. Bataie de joc si aici in Germania, isi bat joc de noi peste tot, sa va fie rusine."

Si ca peste tot in Europa, sectiile s-au inchis in fata alegatorilor, care s-au revoltat, furiosi ca n-au apucat sa voteze.

Si in Italia au fost incidente la votare. Desi autoritatile au spus ca in Italia si Spania au decurs fara probleme, imaginile arata cu totul altceva.

In total, au votat 161.000 de romani in strainatate. Luni, oficialii au anuntat masuri pentru al 2-lea tur.

Victor Ponta: "Este inadmisibil ce s-a intamplat. Pe 18, daca va exista un singur cetatean roman care nu a votat, toata echipa de conducere isi va suma responsabilitatea."

Premierul a stabilit ca vina apartine formularului antifrauda care trebuie completat in fata comisiei, ceea ce dubleaza timpul de vot pentru un alegator.

Titus Corlatean: "Sa se descarce de pe site formularul-declaratie. Vine, doar il semneaza."

Asa ca la alegerile din 16 noiembrie, romanii din diaspora vor putea vota cu totii, sustine premierul. Insa, dupa haosul de duminica, oamenii sunt furiosi. Multi au anuntat pe internet organizarea unor proteste in tara si in strainatate si au dat indicatii despre modul in care se intocmeste o plangere penala pentru impiedicarea exercitarii dreptului la vot si altele indreptate impotriva oficialilor.

VEZI FILMUL EVENIMENTELOR DE IERI DIN PARIS, LONDRA, MUNCHEN si VIENA

Ministerul Afacerilor Externe sustine ca au existat mai multe cauze care au provocat problemele la vot din strainatate. Printre ele, faptul ca procedura antifrauda a consumat prea mult timp si ca reprezentantii partidelor poltice i-au lasat de izbeliste pe reprezentantii sectiilor de vot din strainatate. De asemenea, Ministerul Afacerilor externe a precizat ca regulile au fost facute de autoritatea electorala.

Pentru a evita astfel de probleme in turul doi, BEC si MAE se vor intalni, marti, pentru a gasi solutiile necesare, iar ambasadorii romani din tarile in care au fost incidente vor fi convocati, vineri. De asemenea, pe 16 noiembrie se va trimite personal suplimentar in tarile in care s-au semnalat probleme, pentru ca procesul sa se desfasoare fara incidente.

Multi dintre romanii din strainatate care nu au apucat sa voteze in turul 1 au spus ca vor sa isi verse naduful si ca in turul 2 neaparat vor vota.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. REZULTATE FINALE OFICIALE. Victor Ponta - 40,44%, Klaus Iohannis - 30,37%. Harta interactiva
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. REZULTATE FINALE OFICIALE. Victor Ponta - 40,44%, Klaus Iohannis - 30,37%. Harta interactiva

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014, REZULTATE PARTIALE OFICIALE. Potrivit rezultatelor finale anuntate de BEC, Victor Ponta a obtinut 40,44 % din voturi la prezidentiale, fiind urmat de Klaus Iohannis, cu 30,37%

"Victor Ponta pe primul loc la prezidentiale, jocul ramane deschis". Cum s-a vazut in strainatate primul tur al alegerilor

Premierul Victor Ponta a castigat primul tur al alegerilor prezidentiale, potrivit exit-poll-urilor, invingandu-l pe principalul sau contracandidat, Klaus Iohannis, cu care se va confrunta in turul doi, relateaza presa internationala

ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Imaginile cozilor infernale din strainatate. Romanii au cantat imnul la Londra. VIDEO
ALEGERI PREZIDENTIALE 2014. Imaginile cozilor infernale din strainatate. Romanii au cantat imnul la Londra. VIDEO

GALERIE FOTO si VIDEO. Sute de romani stau la cozi in strainatate la sectiile de vot din Bruxelles, Roma, Paris, Tel Aviv, Munchen, Torino, Londra si Chisinau.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.