În pas de dans sportiv, din Satu Mare la mondiale, la propria școală în Wembley, Londra. El este Marius

×
Codul embed a fost copiat

I-a plăcut informatica, dar a preferat pașii de dans. Și nu a dat greș. Cu grație și tenacitate a cunoscut succesul pe scenă și în viață.

Cu zâmbet, dar și multă muncă și perseverență, Marius Iepure este mândru de originile sale și dovedește că pasiunea se răsplătește.

E o dimineață de weekend în Wembley, într-una dintre cele mai cunoscute săli de dans din această parte a Londrei.

Marius Iepure este campionul Germaniei la dans latino, vicecampion european și a luat bronz la mondiale. Astăzi este stabilit în Marea Britanie și pregătește tineri doritori în dans standard sau latino.

Împreună cu Oti Mabuse, multiplă campioană în Africa de Sud, partenera și soția lui, au fondat o școală de dans care le poartă numele. Marius este născut și crescut la Satu Mare, acolo unde a și descoperit dansul sportiv.

Citește și
balerin ucrainean
A renunțat la balet pentru a-și apăra țara. Povestea unui balerin de top din Ucraina care a murit pe front | FOTO

Marius Iepure:Am început la 12 ani. În '94. Am avut niște situații la scoală. Golan, golan cu simțul responsabilității. Nu știu ce fel de golan e ăsta. Eram ăla cu dreptatea. Ne băteam după meci, atunci eu eram un fel de arbitru și aia m-a ajutat mai încolo în cariera de dans. Nu e ca în alte sporturi, să ai echipă care te duce, ești mai mult pe cont propriu”.

Mai are doi frați, el fiind mijlociul. Călin e cel mai mare și singurul rămas în România.

Călin: Pe talentul pe care l-a avut, a pus foarte multă muncă. Marius învăța în fiecare zi, între 4-6, poate chiar 8 ore, Marius se antrena dacă era Paște, dacă era Crăciun, chiar de sărbători câte o oră”.

Marius Iepure:Au fost niște rezultate în România când am fost semifinalist la campionatele naționale, fără prea mari investiții. Adică se vedea că am un talent”.

Deși intrase și la Politehnică în Timișoara, Marius a ales să plece în Bavaria, să fie aproape de Nuremberg, unde erau școli de dans recunoscute european.

Marius Iepure:Am început facultatea în Earlangen, informatică. Și a fost serioasă, facultatea din Erlangen, mai ales pe tehnică și pe informatică și aproape de absolvire am fost și am zis are rost sau n-are rost? Și am început să predau tot mai mult și am fost în cercurile de dans sportiv unde lumea nu e doar activă, ci prezentă. Și atunci a trebuit să-mi dedic tot mai mult timp. Am lăsat-o moale cu facultatea”.

Pasiunea și perseverența, cheia succesului pentru a fi campion

În primii ani trebuia să facă de toate pentru a se întreține și a investi în pregătire.

Marius Iepure: Când m-am mutat în Germania, am lucrat pe șantier prima dată. Am muncit de… S-au dezvoltat mușchiuleții. După aia, am lucrat în brutărie, am lucrat că aveam aici ceva bun de mâncare. În televiziune am lucrat, agent de vânzări, asigurări”.

A renunțat la facultate când au început să apară performanțele, dar recunoaște că l-au ajutat și anii de informatică.

Marius Iepure: Algoritmica totdeauna îi bună și pentru planuri în viață îi bună algoritmica, ajută. Cifrele, matematica mi-au plăcut tot timpul”.

Călin:Marius are o minte structurată, dar totodată este și un artist. Dacă am face un spectru între creativitate și structură, Marius baleiază foarte ușor spre cele două spectre”.

Socotelile lui Marius au fost dejucate când a întâlnit-o pe Oti.

Oti: Apoi m-am mutat în Germania. Îmi căutam un partener de dans și Marius își căuta o parteneră de dans și așa ne-am întâlnit. Ne căutam parteneri”.

După câțiva ani în care au cunoscut succesul în Germania, au hotărât să se mute în Londra.

Oti:Am avut o ofertă pentru o emisiune de divertisment să mă mut aici, eram deja împreună de trei ani. Eram proaspăt căsătoriți. Ceea ce s-a întamplat chiar în data de astăzi”.

După ce au adunat multe titluri ca dansatori împreună, au început să lucreze mult în divertisment. Inițial, în Germania și apoi în Marea Britanie.

Marius Iepure:Cred că dacă mergem înapoi la algoritmică, a ajutat foarte mult din punctul meu de vedere, vezi relația de parteneriat, vezi relația de dans destul de logic și care sunt prioritățile într-o parte și care sunt prioritățile în alta și ai și o vârstă, pentru că aveam 30 de ani când am întâlnit-o pe nevasta mea am avut și maturitatea necesară, să știi să le desparți”.

Oti este o prezență constantă în emisiuni la BBC și ITV. În 2018 au avut un tur de 50 de spectacole prin toată Marea Britanie și în pandemie au lansat lecții online care s-au bucurat de mare succes.

Marius Iepure:Nevasta mea a fost capul de afiș cum ar veni, trupă și 8-10 dansatori în background, pe care l-am terminat în West End în Londra. Au fost 60 de show-uri”.

Oti:Acum cariera lui a început să crească și eu sunt soția lui Marius Iepure și acum, să zic zece ani în urmă, cariera mea creștea și el era soțul meu. Dar suntem la fel când au venit banii și faima și cred că el e modest, amintindu-mi ce este important

Pe scenă și acasă sunt un cuplu puternic.

Marius este implicat și în strângerea de fonduri pentru cauze caritabile. Este ambasador în România dar și în Marea Britanie pentru Hospice Casa Speranței.

Indiferent unde se află, Marius Iepure este un campion. În viața de familie și pe scenă reușește să arate că prin muncă și echilibru, se poate. Nu a uitat de unde îi vin valorile sănătoase și luptă cu tenacitate pentru ca familia și cei din jur să aibă zâmbetul pe buze.

Articol recomandat de sport.ro
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
Citește și...
"El Fenomeno" a venit în România. Mii de oameni s-au adunat să-l vadă pe celebrul dansator

Arta este în centrul atenției, zilele acestea, la Iași, unde are loc festivalul Romanian Creative Week. Artişti de renume şi-au expus lucrările ori au făcut spectacol pe scenă.

A renunțat la balet pentru a-și apăra țara. Povestea unui balerin de top din Ucraina care a murit pe front | FOTO
A renunțat la balet pentru a-și apăra țara. Povestea unui balerin de top din Ucraina care a murit pe front | FOTO

Un dansator de balet de top din Ucraina a murit pe front într-un atac cu mortiere.

A murit Len Goodman. Boala care l-a răpus pe celebrul dansator
A murit Len Goodman. Boala care l-a răpus pe celebrul dansator

Len Goodman a murit la vârsta de 78 de ani. Celebrul dansator englez suferea de cancer osos, informează Daily Mail.

Daniel Craig și-a etalat calitățile de dansator într-o reclamă regizată de un cineast premiat cu Oscar | Video
Daniel Craig și-a etalat calitățile de dansator într-o reclamă regizată de un cineast premiat cu Oscar | Video

Actorul Daniel Craig intră în acțiune, însă una total diferită faţă de cele cu care ne-a obișnuit.  

Un fost partener de dans ucrainean al Alinei Cojocaru a murit în bombardamentele rușilor. Mesajul emoționant al româncei
Un fost partener de dans ucrainean al Alinei Cojocaru a murit în bombardamentele rușilor. Mesajul emoționant al româncei

Artem Datsishin, un dansator de balet de la Opera Națională din Ucraina, a murit după ce a fost rănit în bombardamentele Rusiei.

Recomandări
Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”
Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că intenționează să candideze la Președinția României ca independent.

USR a decis să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din criza bugetului
USR a decis să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din criza bugetului

USR a decis, luni, să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat.

Uniunea Europeană adoptă primele sancţiuni împotriva unor agenţi ruşi ca răspuns la atacuri hibride
Uniunea Europeană adoptă primele sancţiuni împotriva unor agenţi ruşi ca răspuns la atacuri hibride

Uniunea Europeană a anunţat luni că a adoptat primele sancţiuni ca răspuns la "acţiuni hibride" pe teritoriul său, împotriva unor agenţi ruşi acuzaţi de acţiuni de "destabilizare" în UE, relatează AFP şi dpa.