Daniel Rădulescu, sculptorul român care „îmblânzește” oțelul. Lucrările lui de zeci de mii de euro au ajuns pe 4 continente
I se spune „îmblânzitorul oțelului” pentru că din foc și metal creează povești și opere care sunt împrăștiate acum în toată lumea.
În doar câțiva ani, sculptorul Daniel Rădulescu a devenit un reper în lumea artei și a urcat atât de sus în topuri încât pentru o lucrare semnată de el, lista de așteptare se întinde pe mai mulți ani.
A reprezentat România la Expozițiile Mondiale din Dubai și Tokio. În spatele creațiilor sale stau sute de ore de muncă și o disciplină de fier pe care artistul o respectă cu sfințenie
Pe malul Dâmboviței, într-o clădire care pe vremuri era abatorul Capitalei, o operă de artă prinde viață din foc și oțel. Aparat de radiații și flăcări, de un costum special, sculptorul Daniel Rădulescu îmblânzește oțelul și crește din puncte de sudură o înlănțuire de siluete care se cațără una peste alta.
Daniel Rădulescu, sculptor: „Asta e o idee care mi-a plăcut mult, personajul cu trepte pe spate. Cu cât urci cu atât devine mai vertical. Cam asta se întâmplă în societate și oriunde. E ierarhia vieții. E acel vârf… de aia nu i am pus nimic în mâini sus. Că dacă i-aș fi spus nu te mai las să visezi. Dacă îi adaug un element acolo, te gândești cu elementul ăla dar așa poate să fie orice.”
Daniel Rădulescu este unul dintre cei mai bine cotați artiști români ai momentului. Lucrările lui se vând cu zeci de mii de euro și sunt împrăștiate pe patru continente. Fiecare operă are în spate săptămâni, uneori luni de muncă, iar miile de straturi de sudură, șlefuite îndelung, spun o poveste.
Toate lucrările din atelier sunt vândute, dar unii colecționari preferă să le țină aici, în atelier, iar în timp valoarea lor a crescut chiar și de 10 ori. Câteva dintre creațiile lui au fost expuse la expozițiile mondiale din Dubai și Osaka, unde a reprezentat România și a arătat lumii atât ceea ce face el, cât și o parte din istoria noastră culturală.
O lucrare expusă în Japonia s-a vândut zilele trecute cu aproape 30.000 de euro. Ioana Ciocan este comisarul României pentru Bienala de Artă de la Veneția.
Ioana Ciocan: „Ce a reușit el să facă este să atingă oameni. Mii de oameni, zeci de mii, sute de mii. Iar această atingere a reprezentat, de fapt, România. S-a dus acolo și le-a spus: «Asta facem noi. Aceasta este cultura noastră. Veniți, admirați-ne, pentru că aveți ce să admirați.» Eu sunt extrem de mândră de el, extrem de mândră de felul în care a reușit să reprezinte România în lume.”
Odată cu faima au apărut și falsificatorii.
Daniel Rădulescu: „Cea mai copiată lucrare a fost cea cu personajul pe niște trepte. A fost copiată în peste 30 de țări. A devenit virală. Sunt unii care au devenit virali cu copia lor — unul are aproape un milion de vizualizări și like-uri — același concept, aceeași lucrare copiată. Dar, într-un fel, mă bucură.”
Originalul se află în casa medicului Bogdan Smeu.
Bogdan Smeu: „Eu cu asta mă trezesc dimineața. Ce are absolut spectaculos, ce m-a făcut pe mine să o cumpăr, este că nu există sprijin, cum are orice scară obișnuită. Tot ce faci este ceea ce faci tu. Care sunt treptele pe care ți le pui în viață? Pentru mine a contat enorm acest aspect, pentru că îți dai seama că sunt persoanele, mentorii pe care i-ai avut, etapele în care ai crescut, momentele în care te-ai lovit. Tu îți alegi următoarea etapă din viață, ce îți pui mai departe ca să crești. Când am văzut-o, am zis că asta trebuie să fie a noastră.”
Mai toate chipurile din lucrările lui exprimă apăsare și, de multe ori, suferință. Acum este în lumina reflectoarelor, dar până să ajungă aici și-a conturat cu greu calea.
Daniel Rădulescu: „Am trăit viața dură. Am și leșinat de foame de vreo trei ori, la propriu. Înveți foarte multe dintr-un leșin de foame. Am fost încăpățânat și nu am vrut să apelez la prieteni să mă ajute, pentru că am zis că dacă sunt în situația asta, sunt din cauza mea. Și trebuie să învăț să ies singur din treaba asta.”
Daniel s-a născut în Brașov. Mama i-a văzut talentul și l-a dat la școala de arte. Rama pentru acest desen a fost făcută de bunicul din partea mamei, care era sculptor. De la el moștenește talentul. În liceu s-a specializat în grafică.
Daniel Rădulescu: „La 18 ani, când toată lumea și-a luat zborul spre facultăți, eu am luat zborul spre București să mă angajez. Nu aveam posibilitatea să merg la facultate.”
Cum și-a găsit chemarea
Timp de șase ani și-a căutat calea. A încercat mai multe joburi pentru a avea din ce trăi. La 24 de ani a intrat la Facultatea de Arte.
Daniel Rădulescu: „Eu n-am simțit viața de student. Am momente de melancolie, mi-ar fi plăcut să o trăiesc. Ziua eram la atelier, lucram foarte mult, iar noaptea îmi făceam proiectele mele ca să mă întrețin: chiria, facultatea și toate costurile. Așa am devenit extrem de disciplinat.”
În facultate l-a întâlnit pe nea Nicu, tehnician.
Nicu Ioniță: „Prima lui sudură… să fim realiști, nu a ieșit. Din punctul meu de vedere, era un dezastru. Nu mă așteptam ca, atunci când l-am văzut prima dată punând mâna pe aparatul de sudură, Daniel să ajungă vreodată la nivelul acesta.”
Dar a fost dragoste la prima „flacără”, cum îi place să spună. Acum, nea Nicu privește cu mândrie la realizările ucenicului. Mihai este vecinul de atelier; au fost colegi.
Disciplina este cuvântul de ordine. Sunt ani de când, în fiecare zi, notează o idee de sculptură într-un caiet.
Daniel Rădulescu: „Asta e prima mea sculptură mică din oțel… straturile care mi-au definit drumul. Adam. De aceea se și numește Adam. Am vândut-o atunci cu 100–200 de lei, câteva sute de lei.”
A răscumpărat-o cu 10.000 de euro. În Japonia a cunoscut-o pe Misae.
Daniel Rădulescu: „A fost cel mai puțin superficial om pe care l-am cunoscut vreodată. Și m-am îndrăgostit… Era a doua zi după ziua mea. La prima întâlnire am stat vreo 7–8 ore, asta deși ea nu știe engleză. Am devenit un fel de guru al aplicațiilor de tradus, am învățat să dau din mâini, și, paradoxal, chiar ne înțelegem.”
Cristian Vasile, fotograf, îl ajută să își promoveze creațiile.
Ioana Ciocan: „Îl admir foarte mult pentru că este genul de artist care își ia propriul destin în mâini. Este agentul lui, dealerul lui, galeristul lui, ministrul lui, publicul lui. E un exemplu că poți reuși.”
Desenele și lucrările lui din metal au ajuns și pe scena teatrului. A creat decorul pentru o piesă de comedie.
Marius Vizante: „Muncește enorm. Nu-l vezi cu zilele. E cu ochii umflați de la atâta sudură și de la stat cu căștile alea pe cap. E prolific și foarte harnic.”
Această lucrare este așezată în holul unei clădiri din centrul Capitalei. În fiecare lucrare pune un mesaj scris sau o semnătură în interior.
În atelierul său, Daniel Rădulescu își pune masca și se apucă de treabă. Începe să finiseze lucrarea care capătă contur și sens. Vorbește despre zbuciumul omului care se luptă să răzbată. Este, cumva, și povestea lui. A pornit de jos, și-a căutat calea și, cu multă disciplină și muncă, a ajuns între artiștii pe care această țară îi oferă lumii.
