Alexandru Stermin sau Sandu, omul special care ne ajută să ne conectăm cu natura și să o descifrăm

×
Codul embed a fost copiat

Fascinat de natură, un tânăr profesor din Cluj a pornit într-o călătorie în trei jungle care amestecă experiențele și trăirile sale.

Căutător neliniștit și un veșnic călător, Alexandru Stermin a adunat într-o carte observațiile sale în care a pus în centru ei, omul. O lecție despre cine suntem și mai ales, încotro ne ducem scrisă cu umanitate și mirare, "Călătorie în jurul omului".

Suntem la Sic în județul Cluj într-o rezervație naturală unică în Europa. 250 de hectare de stufăriș care adăpostesc specii de păsări și animale de o mare diversitate.

Sandu: ”Păsările din mlaștină sunt cele care comunică vocal foarte mult și foarte intens.”

În mijlocul naturii sau în mijlocul orașelor, Alexandru Stermin sau Sandu, cum îi spun prietenii, este un explorator al lumii înconjurătoare, dar și interioare.

Citește și
roboti
Toro, unul dintre cei mai performanți roboți umanoizi din lume, a fost gândit și dezvoltat de români
„Al treilea război mondial a început”. Valeri Zalujnîi, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie și fostul comandant al armatei, declarații

Sandu: ”Eu sunt biolog de formație și de vocație. Cred că sunt căutător, caut toată ziua.”

Licențiat în biologie și teologie, cu un master în filozofie și absolventul unui curs de formare în psihologie pozitivă, tânărul profesor nu se oprește din a pune întrebări despre viață și om și caută răspunsuri în jungla amazoniană sau în cea urbană din America sau China.

Sandu: ”Când am făcut 30 de ani am plecat singur într-o călătorie în jurul lumii și după ce m-am întors din călătoria asta, acum cinci ani, am început să scriu.”

"Călătorie în jurul omului" a reușit să impresioneze și să devină una dintre cele mai căutate cărți din librării. A ales mai multe extreme ale lumii în care trăim.

Sandu: ”Am vrut să fie trei jungle, să fiu cumva trei oameni diferiți, care trăiesc în trei medii diferite. Dacă mă nășteam acum 300.000 de ani trăiam într-o junglă și m-am dus să văd cum aș fi fost eu sau cum ar fi fost jungla aia în care aș fi trăit. Noi, oamenii, am plecat din jungle și am construit alte două jungle. O junglă în care ai voie să faci ce vrei. Există o libertate din asta aproape absolută cum este LA și să vezi cum este să trăiești în jungla asta în care ai voie să faci aproape ce vrei, după care m-am dus într-o altă junglă, unde oamenii sunt hiperdomesticiți, în care nu prea ai voie să faci ce vrei, cum este Beijingul.”

Ruxandra Hurezeanu este editorul revistei Sinteze din Cluj și cea care l-a încurajat în publicarea trăirilor și experiențelor sale.

Ruxandra: ”După Sandu nu vor rămâne notițe despre cele mai bune hoteluri sau unde se mănâncă cel mai bine pe planeta asta, ci ne rămân niște gânduri, niște idei și o imagine cât mai completă asupra omului.”

Sandu: ”Atât de tare m-a absorbit, că parcă mă vedeam dinafară. Tu erai subiectul, nu natura, eu eram subiectul în relație cu lumea din jur. Totul era nou pentru mine și vedeam tot noul ăsta ca și cum eram în afara mea și știam ce simt chiar dacă nu înțelegeam. Eram într-o stare din asta, de excepție, în care totul era nou.”

Ruxandra: ”Sandu vine și ne spune ce a înțeles despre om, despre locul omului în natură, despre fiecare vietate în parte și ce ne spune fiecare vietate despre noi înșine.”

Și Sandu reușește să-și strângă aproape prietenii și studenții, cărora le deschide gustul pentru căutare și cunoaștere.

Student: ”Cred că e cel mai carismatic. Se pune cumva în pielea noastră și încearcă să ne spună cât de bine poate. Când citesc parcă îi aud vocea, ca la curs, e foarte ciudat, dar îmi place foarte mult. Descrie experiența de viață și călătoriile.”

Corina Roșioru i-a fost profesoară, acum îi este colegă și prietenă.

Corina: ”Întotdeauna modelele mele au fost profesorii mei, apoi colegii mei, dar întotdeauna au fost modele mai în vârstă decât mine. Acum pot să spun, cu bucurie, că am un model care este mai tânăr decât mine, omul la care-mi plac trei lucruri: mirarea, smerenia și neastâmpărul.”

Student: ”Este o sursă de inspirație, cred că pentru foarte mulți studenți. Se simte pasiunea pe care o are.”

Astăzi, tinerii nu mai au timp și resurse să decripteze volumul mare de informații și preferă să apeleze la expertiza altora.

Sandu: ”Este o lume cuprinsă de frică. Mie așa mi se pare. Ne este foarte frica, pentru că suntem foarte dezorientați, pentru că sunt o sută de lucruri în jurul nostru și nu putem să le înțelegem și nu putem să discernem. Frica vine din lipsa noastră de discernământ. Nu putem să gândim cu mintea noastră, încât să știm ce e bine și ce e rău. Sunt unii oameni care filtrează informația și care discern și ăștia sunt influencerii și cred că mulți dintre studenții mei au nevoie de influencerii ăștia, pentru că au impresia că influencerii discern.”

Cu ”Jurnalul unui ornitolog”, un vlog pe care-l face de câțiva ani reușește să adune mii de curioși și să-i inspire totodată.

A copilărit la poalelor munților Făgăraș, la Viștea, în Brașov. A fost de mic apropiat de natură și animale.

Mama nu era de cele mai multe ori de acord cu fauna pe care o strângea în curtea casei.

A știut că viața o să-i fie legată de natură și așa a ales Biologia.

Mama: ”Deși eu l-am vrut în poliție și mi-ar fi plăcut să-l văd în poliție, dar el nu a vrut nicicum.”

Și-a dat doctoratul despre migrația păsărilor în Germania pe o temă inspirată de stufărișurile de la Sic.

Tânărul dascăl a preferat să se întoarcă în țară, deși în Germania avea bază materială pentru cercetare, dar și o viață socială confortabilă.

Și nu s-a oprit la biologie.

Sandu: ”În perioada aia era perioada cu cele mai multe întrebări ale vieții mele și am dat la Teologie și am terminat Teologia. Răspunsurile pe care le-am pus nu m-au satisfăcut și atunci m-am dus la Filosofie și acolo am găsit un loc unde să am confortul de a căuta un răspuns. Eu căutam un confort în întrebările mele și am ajuns la psihologie, pentru că eu, în aroganța omului de știință, consideram că ceea ce de aici încolo ne aparține și că ceva mai frumos nu are ce să fie. După care mi-am dat seama că în interiorul nostru este ceva la fel de infinit ca în exteriorul nostru.”

Sabina: ”Omul ăsta are acces la o lume pe care eu n-o cunosc, eu n-o știu, și povestea niște lucruri și ne trăgea acolo în povestea lui și ne atrăgea acolo în povestea lui.”

Sabina îi este colegă în programul de psihologie pozitivă.

Sabina: ”Sandu are această fluiditate a gândurilor și are foarte multe perspective din care poate să vadă lumea. El tot timpul reușește să facă un pas în spate, să mă ajute să văd lucrurile altfel, el este foarte flexibil.”

Sandu: ”Împreună cu niște colegi de la universitate și cu niște colegi de la o asociație Eco Transilvania, de la Sighișoara, am făcut demersurile și am luat în custodie rezervația asta.”

S-a ocupat de comunicarea și conștientizare valorilor din zonă, au făcut sărbătoarea Stufului și au atras și comunitatea alături de ei. Din păcate, administrarea locului le-a fost luată în 2014 și facilitățile au cam rămas în paragină, dar Sandu continuă să aducă copiii la Stufărișul de la Sic.

Mihai organiza conferințe culturale în Cluj, la care Alexandru Stermin ținea prelegeri.

Astăzi facilitează împreună experiențe culturale pentru angajații din companii, popularizează știința și valorile culturale.

Mihai: ”Este unul dintre puținii specialiști extrem de buni în specializarea lor, dar care știe să vorbească pe înțelesul lor.”

Sandu: ”Eu cred că toate lucrurile trebuiesc făcute cu măsură și ce cred eu că ne lipsește este comuniunea cu natura, pe care am pierdut-o și trebuie să ne întoarcem la ea, să ne conectăm cu ea, pentru că dacă ne conectăm emoțional cu natura o să avem motive să o protejăm.”

A făcut de unul singur înconjurul lumii pentru a se descoperi pe sine și acum ne plimbă prin lumea biologiei, neuroștiințelor și psihologiei, unde omul nu se mai află în centrul Universului, ci parte din el.

Sabina: ”Îi ajută pe ceilalți cum să se mire, cum să fie creativi, să se întrebe, să îi ajute să se cunoască și să cunoască lumea ce îi înconjoară și atunci e fantastic, pentru că e foarte greu să înveți pe cineva asta.”

Alexandru Stermin este autentic și foarte pasionat în a da idei și a provoca. Este căutătorul lumii noastre și ne ajută în descifrarea naturii și omului. Scrie cărți, face călătorii cu copiii și studenții, ateliere cu oamenii curioși. Este mentorul unei generații ce trebuie să redescopere natura.

Sandu: ”Natura este prea frumoasă, că să nu ne putem bucura și învăța de la ea.” 

Articol recomandat de sport.ro
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Citește și...
Preotul Dan Damaschin vindecă şi salvează o bucată din România, cu zâmbetul pe buze. Povestea Omului cu o misiune uriașă
Preotul Dan Damaschin vindecă şi salvează o bucată din România, cu zâmbetul pe buze. Povestea Omului cu o misiune uriașă

Un părinte cu 10.000 de copii. Sună incredibil, dar acest om există. În Iași, preotul Dan Damaschin a devenit o adevărată instituție care poartă de grijă copiilor, se ocupă de educația lor, oferă case părinților, le apară pe mamele abuzate.

Toro, unul dintre cei mai performanți roboți umanoizi din lume, a fost gândit și dezvoltat de români
Toro, unul dintre cei mai performanți roboți umanoizi din lume, a fost gândit și dezvoltat de români

În viitorul apropiat vom avea roboți umanoizi care vor ajuta persoanele cu dizabilități să se descurce, în locuință și în afara ei, dar vom avea și brațe robotice cu care medicii să poată opera pacienți aflați la mare distanță.

Anca Grosu, românca ce conduce o clinică de radioterapie în Germania: ”Le spun pacienților că suntem în aceeași barcă”
Anca Grosu, românca ce conduce o clinică de radioterapie în Germania: ”Le spun pacienților că suntem în aceeași barcă”

Un doctor român face carieră în elita de cercetare medicală mondială.

Teodora Grama, pilot și instructor pentru personalul navigant dintr-o companie, ne demonstrează că totul este posibil
Teodora Grama, pilot și instructor pentru personalul navigant dintr-o companie, ne demonstrează că totul este posibil

Cu multă ambiție, dar și cu sprijinul oamenilor dragi, Teodora Grama, o tânără din București ne arată că și fetele pot ocupa meserii în care s-au consacrat băieții.

Recomandări
Deși NU președintele decide asupra salariilor, pensiilor, taxelor, candidații fac promisiuni mărețe. Ce spun economiștii
Deși NU președintele decide asupra salariilor, pensiilor, taxelor, candidații fac promisiuni mărețe. Ce spun economiștii

În vreme ce la nivel european se vorbește tot mai des despre mari dificultăți pentru economie, iar recesiunea este o realitate pentru Franța și Germania, candidații la Cotroceni promit venituri mai mari, cel puțin pentru o parte din populație, dar și redu

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi

Mai sunt doar trei zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, iar ultimul sondaj arată noi evoluții în lupta pentru turul al doilea: George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi.

Marcel Ciolacu spune că va arăta actele pentru zborul privat când va dori: „Nimeni nu mi-a plătit nimic”
Marcel Ciolacu spune că va arăta actele pentru zborul privat când va dori: „Nimeni nu mi-a plătit nimic”

Marcel Ciolacu spune că va prezenta actele pentru a dovedi că și-a plătit zborul cu un avion privat la Nisa, însă va face acest lucru atunci când va dori el.