De asemenea, federaţia i-a interzis fostului star al naţionalei Spaniei şi al Barcelonei să-şi exercite atribuţiile de proprietar al clubului timp de două luni, ca urmare a incidentelor petrecute în timpul înfrângerii cu 0-1, suferite pe teren propriu în faţa echipei Albacete, la 1 mai.

Clubul a fost amendat cu 1.500 de euro (1.762 de dolari), iar stadionul său a fost parţial închis pentru două meciuri.

Federaţia a declarat că Piqué i-a spus unui arbitru: „În altă ţară, te-ar face praf, dar aici, în Andorra, suntem o ţară civilizată.”

Piqué şi un grup de investitori au achiziţionat FC Andorra în 2018, când clubul din micul stat Andorra — situat în Pirinei, între Spania şi Franţa — evolua în liga a cincea. Clubul a fost fondat în 1942 şi, până în prezent, a jucat în principal în diviziile inferioare.

Citește și
Xabi Alonso, noul antrenor al lui Chelsea de la 1 iulie. Spaniolul a semnat un contract pe 4 ani

În prezent, Andorra ocupă locul 10 în clasamentul ligii a doua a Spaniei.