Sunt pacienți, cei mai mulți tineri, seduși de promisiunea unor efecte spectaculoase ale produselor neomologate pentru albirea dinților. Colegiul Medicilor Stomatologi din România și organizații din alte 5 țări europene avertizează că unele creme, geluri și benzi de albire procurate de pe internet, care acum sunt la modă, nu sunt conforme cu legislația comunitară.
Efectele reale ale albirii rapide a dinților
Doar că experiența reală este mult diferită. Albirea rapidă a dinților este, spun specialiștii, un efect optic de scurtă durată, sub acțiunea unor substanțe chimice puternice. Dentiștii primesc tot mai des pacienți cu daune permanente.
Dr. Dan Căminescu, Colegiul Medicilor Stomatologi: „Suntem conștienți de această problemă. Se poate ajunge până la pierderea nervului. După ce se produce necroza, spațiul acela al nervului se populează cu bacterii și ulterior pacientul ajunge să aibă dureri și ajunge la stomatolog pentru un tratament de canal.”
Tânără: „Am niște prietene care și-au adus niște benzi speciale care se găsesc doar în America.”
Concentrația de peroxid, substanța din majoritatea produselor de albire a dinților, este permisă peste Ocean de 35 de ori mai mare ca în Uniunea Europeană. Așa că în spațiul comunitar aceste produse sunt neconforme.
Corespondent Știrile PRO TV: „Produsele de albire din cabinetele medicale au concentrația de peroxid de până la 40 la sută. Le folosesc doar dentiștii, care decid dacă pacientul poate tolera tratamentul, cum să evite arsura gingiilor și dacă procedura trebuie întreruptă când apar efecte adverse. Produsele procurate de la stomatolog, de folosit acasă, au până la 7% peroxid. Cele vândute pe site-uri au limita de 0,1%. Însă teste făcute în Franța pe produse de pe platformele internaționale au arătat valori inconstante, uneori depășite. Chiar și 50% concentrație, de 500 de ori mai mari decât cere legea.”
Inclusiv autoritățile franceze au amendat cu 50 de mii de euro o influenceriță care promova pe rețele sociale benzi pentru albire.
Riscurile utilizării fără control medical
În lipsa unui control medical, unii cumpărători ajung să-și aplice benzi săptămânal, ca să aibă dinți perfect albi, ceea ce accelerează degradarea. Dacă abuzul apare în adolescență, la vârstă adultă dinții încep să se miște.
Dr. Cosmin Ulman, medic stomatolog: „Albirile e bine să fie făcute la o perioadă de 9 luni- un an.”
Reporter: „Credeți că un adolescent ar aștepta 9 luni să-și facă dinții mai albi?”
Dr. Cosmin Ulman, medic stomatolog: „Nu! Excesul strică.”
Rețelele sociale propagă și alte mituri extrem de periculoase pentru albirea dinților. Sucul de lămâie sau oțet amestecat cu bicarbonat, frecarea cu suprafața abrazivă a buretelui de vase și pastă cu cărbune activ, aplicată pe arcadă.
Dr. Valentin Paciurea, medic stomatolog: „Această procedură ar trebui făcută abia peste 18 ani, când se consideră că pacientul are discernământ.”