Eugen Tomac ar urma să fie nominalizarea președintelui, explică surse din PSD pentru Știrile ProTV. O astfel de numire ar confirma informațiile apărute în ultima perioadă în spațiul public.
Consultările oficiale cu partidele parlamentare care au avut loc la Cotroceni, dar și negocierile de culise nu au dus încă la un consens clar privind formula viitorului guvern și numele viitorului șef al Executivului. Divergențele sunt legate atât de structura majorității parlamentare, cât și de profilul premierului care ar urma să conducă noul Cabinet.
În acest context, după consultările de la Cotroceni au fost vehiculate mai multe scenarii.
Prima variantă ar fi desemnarea unui premier politic, susținut de o coaliție largă formată din PSD, PNL, USR și UDMR. Acest scenariu este dificil de realizat în prezent, din cauza neînțelegerilor dintre partide privind împărțirea responsabilităților și conducerea viitorului Executiv. Astfel, PSD îl respinge pe Ilie Bolojan, în timp ce PNL și USR resping ideea unui guvern alături de social-democrați.
Tot mai serios este luată în calcul și varianta unui premier tehnocrat sau independent politic, susținut de principalele partide parlamentare, în condițiile în care negocierile politice sunt blocate. Ideea unui guvern format din specialiști ar fi discutată ca soluție temporară pentru evitarea unei crize politice prelungite.
Printre numele care au fost vehiculate pentru o posibilă funcție de premier tehnocrat se află Eugen Tomac, în prezent consilier onorific al președintelui și europarlamentar, Radu Burnete, consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale și fost director executiv al Concordia, dar și Șerban Matei, șeful Direcției de Relații Internaționale din cadrul BNR.
După apariția în spațiul public a posibilității ca Nicușor Dan să desemneze pe cineva din afara fostei coaliții de guvernare s-a conturat ș scenariul unui „premier de sacrificiu”. Astfel, desemnarea unei prime variante de premier fără șanse reale de a obține votul Parlamentului ar fi urmată ulterior de o a doua nominalizare, formulă care ar permite evitarea alegerilor anticipate și ar oferi partidelor mai mult timp pentru negocieri.
Până în acest moment, Administrația Prezidențială nu a anunțat oficial data unei noi runde de consultări și nici numele candidatului pe care Nicușor Dan intenționează să îl desemneze pentru funcția de prim-ministru.