Un avocat din Capitală a fost trimis în judecată pentru violarea sediului profesional, fiind acuzat că, anul trecut, a intrat fără drept în biroul directorului ANAF Bucureşti, unde a perturbat o şedinţă în care se discuta executarea unei dispoziţii definitive de confiscare la o societate comercială.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, este vorba de avocatul Petre-Mircea Bogdan.
"La data de 08.05.2026 au fost finalizate cercetările, fiind dispusă de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti trimiterea în judecată, în stare de libertate, şi sesizarea Curţii de Apel Bucureşti cu privire la o persoană fizică, având calitatea de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de violarea sediului profesional, reţinându-se că în data de 18.06.2025, în intervalul orar 11:25 - 11:52, inculpatul, sub falsul pretext că ar avea o audienţă la un funcţionar public din cadrul instituţiei, a pătruns, fără drept, respectiv cu nesocotirea procedurii de sistem pentru gestionarea cererilor de audienţă şi circuitul acestora în cadrul ANAF şi în structurile subordonate, în sediul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, situat în mun. Bucureşti, sector 2, într-o zonă nedestinată publicului şi fără a avea acordul vreunei persoane îndreptăţite să-l dea, respectiv în biroul directorului general al instituţiei, unde se desfăşura o şedinţă de lucru privind executarea unei dispoziţii de confiscare prin echivalent dispusă de la o societate comercială, printr-o hotărâre penală definitivă, cu intenţia de a perturba lucrările şedinţei", transmite Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Avocatul lui Călin Georgescu, reținut pentru că ar fi încercat să violeze o minoră
Procurorii completează că avocatul a refuzat, în mod repetat, atât expres, cât şi implicit, să părăsească biroul funcţionarului public şi sediul DGRFP Bucureşti, în ciuda cererilor adresate de către persoanele îndreptăţite, în mod special de către directorul general al instituţiei.
Petre Mircea Bogdan este unul dintre avocații lui Călin Georgescu, alături de care a apărut în ipostaze publice. În decembrie 2024, a făcut parte din grupul cu care Georgescu s-a deplasat la Curtea de Apel București pentru a contesta anularea alegerilor prezidențiale. Ulterior, avocatul Petre Mircea Bogdan l-a însoțit pe Călin Georgescu în vizitele pe care acesta era obligat să le facă la IPJ Ilfov, pe perioada controlului judiciar.
În iulie 2025, avocatul Petre Mircea Bogdan a fost reținut de polițiștii din Voluntari după ce ar fi încercat să violeze o minoră de 15 ani.
Polițiștii i-au deschis atunci un dosar penal pentru agresiune sexuală, dar și loviri sau alte violențe.