Constrangeri, amenintari si chiar executii. Teroarea sub care traiesc si muncesc cei 15.000 de romani din Sicilia

×
Publicitate

SCLAVI PE PAMANTUL MAFIEI, ep. 9. Executii, rapiri, batai si bunuri incendiate. In Sicilia, lucrurile sunt transate brutal atunci cand iti ceri drepturile sau nu platesti taxa de protectie.

Campania ''Sclavi pe pamantul mafiei'' va prezinta modul in care romanii care muncesc in sudul Italiei sunt tinuti intr-o permanenta spaima. In jurul lor se petrec adevarate atrocitati. Doar ca nimeni nu indrazneste sa vorbeasca despre ele. "Vrei sa incendiezi masina cuiva? Te costa 100 de euro. Vrei ca cineva sa fie impuscat? Te costa 2.000" - in acesti termeni se negociaza in Sicilia executiile si razbunarile la comanda. Iar romanii care muncesc in ferme sunt la curent cu ordinele date de unii dintre patronii lor.

Sicilia rurala este locul de bastina al multor sefi de clanuri mafiote care au ingrozit o lume intreaga. In aceste conditii, ai nostri se tem sa-si ceara si drepturile firesti.

sicilia

Cand spui Sicilia, spui zone turistice si bucatarie recunoscuta in toata lumea. Dar spui si Mafia, pentru ca de aici isi trag radacinile toate "marile familii" care incepand cu anii '90 si-au facut cunoscuta prezenta din Italia pana in Statele Unite. Asasinate la comanda, razbunari cu arma si atentate cu bomba au facut valve pe tot mapamondul in ultimele doua decenii. Iar zonele agricole unde lucreaza in prezent romanii sunt locurile de bastina ale multor "capi" din Camorra, Ndraghetta si Stida, cele trei clanuri mari la care sunt afiliate multe familii mafiote. Sicilia e locul unde cu un pumn de bani te razbuni imediat, daca stii la cine sa apelezi.

"E o suta de euro sa iti incendieze masina. Daca nu ii place de fata ta. Aici functioneaza omerta... legea tacerii functioneaza. Cosa nostra. Dar unii zic ca e desctructurata Cosa Nostra. Nu-I destructurata. Niciodata nu o sa se termine" - asta spune un tanar care lucreaza in agricultura si cunoaste bine ce se intampla in orasele siciliene.

In localitatea Gela, au loc anual sute de incendieri de case si masini. E primul semn pe care il da Mafia atunci cand e deranjata sau cand oamenii de afaceri nu isi platesc taxele de protectie.

Cateva sute de euro fac diferenta intre o incendiere si o executie prin impuscare. Un asasinat la comanda pare o obisnuinta in Sicilia. Iata cum a fost interceptat unul din capii Cosa Nostra, in 2013, intr-un penitenciar.

"Cei de la Antimafia ce vor sa zica? Avem baieti buni, dupa gratii, baieti de la 19 la 41 de ani. Nepoti si stranepoti." Cel care vorbeste este Salvatore "Toto" Riina , zis si Bestia, incarcerat inca din 97. A primit 11 condamnari pe viata, pentru ca a ordonat uciderea a zeci de persoane. Brigada Antimafia de la Roma l-a inregistrat in penitenciar, in momentul cand a cerut executarea unui procuror care verifica afacerile Mafiei: "Di Matteo nu va renunta. Ba chiar i-au suplimentat escorta. Si atunci daca e posibil…sa il ucidem! O executie cum era pe timpuri, la Palermo…"

Dialogul arata clar ca Mafia activeaza si din inchisoare. Presa italiana a speculat si legaturile caracatitei cu mediul politic, mentionate de fostul boss mafiot: "Ne-am extins de la Baucina, pana la Palermo, avem chiar si jumatate din Agrigento. Avem si zona "Ciresarilor" ( comuna Chiusa Sclafani), avem un senator, senatorul pe care il avem in Camera si circumscriptia lui e locul unde noi avem comandamentul."

Jurnalistii din peninsula au speculat ca senatorul despre care pomenteste ar fi Renato Schifani, cel care in legislatura 2008-2013 a fost chiar presedintele Senatului Italiei. Intre cei doi nu a putut fi stabilita oficial nicio legatura, iar politicianul a negat orice relatie cu seful Mafiei. Teritoriul precizat de mafiotii intemnitati acopera zonele agricole unde muncesc aproape 15.000 de romani.

sicilia

In ferme, politia a gasit in ultimii ani buncare unde erau ascunse masini folosite la transporturi de arme si droguri. Tot in zona serelor au fost descoperite culturi de marijuana, crescute mascat, sub plantele de vinete. Iar romanii care muncesc in Sicilia cunosc bine situatia.

Ciudat este ca marii mafioti sunt de multe ori vazuti ca protectori in zonele unde isi impun dominatia. Conduc "familii" numeroase care ii ascund de politie si alte autoritati. Membrii clanului Gionta au fost gasiti aproape ziditi in peretii unor apartamente, unde camerele aveau pereti dubli. Un alt clan celebru este Piscopo, iar membrii lui se trag de la tara, din zonele agricole.
Iata si care a fost reactia oamenilor in momentul in care Brigada Antimafia l-a prins pe Michelle Zagaria, seful unui clan afiliat la Cosa Nostra. Liderul se ascundea, atentie, de peste 15 ani, in localitatile rurale siciliene. Oamenii l-au aplaudat si i-au scandat numele la iesirea de la procurori. Nu te poti intreba insa cum de nu l-a gasit politia siciliana timp de un deceniu si jumatate. E una din multele dovezi ca peste localitatile din insula domina de multi ani Legea Tacerii.

Sicilia ramane un teritoriu de temut, iar romanii care muncesc in fermele patronilor italieni nu au niciun cuvant in fata exploatatorilor lor. Stapanii serelor ii platesc la negru si ii controleaza prin constrangeri, amenintari si chiar executii. Teama e perfect justificata, cat timp Mafia are un cuvant greu de spus in viata din sudul Italiei. 

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Chivu, în mijlocul controversei din Italia: "I s-a făcut o mare nedreptate!"
Cristi Chivu, în mijlocul controversei din Italia: "I s-a făcut o mare nedreptate!"
Citește și...
Realitatea trista a romancelor transformate in sclave sexuale de patronii sicilieni: "Faci avort cu 50 de euro"

SCLAVI PE PAMANTUL MAFIEI, ep. 8. Exista un capitol in Sicilia, la care romanii conduc detasat - numarul avorturilor.

Ce scrie in contractul unui roman care lucreaza in serele din Sicilia. "E o invarteala, una e in acte, alta e in realitate"

SCLAVI PE PAMANTUL MAFIEI, ep. 7. Lucreaza aproape 365 de zile pe an, dar in acte figureaza cu de trei ori mai putine. Este situatia multor romani care muncesc in agricultura din Sicilia.

Cand barbatii inchid ochii in fata abuzurilor sexuale la care sunt supuse femeile lor. Compromisurile romanilor din sere

SCLAVI PE PAMANTUL MAFIEI EP. 6. Multe femei tac pentru ca si partenerii lor de viata tac, atunci cand au loc abuzuri in fermele siciliene. Este o situatie umilitoare, iar romanii se complac in fata unui patron care ii plateste la negru.

Recomandări
Rusia reacționează după convocarea ambasadorului la MAE și acuză România că urmează „nechibzuit” directivele NATO și UE

Ambasada Rusiei la București a reacționat după convocarea ambasadorului Vladimir Lipaev la Ministerul Afacerilor Externe, respingând acuzațiile prezentate de partea română și susținând că acestea sunt „nefondate și nepotrivite”.

O nouă lovitură pentru șoferi: benzina bate recordul istoric, iar motorina nu mai poate fi găsită sub 10 lei/litru

Prețurile carburanților au ajuns la noi maxime în România. Benzina a depășit precedentul record istoric stabilit în luna mai, iar motorina a trecut de pragul de 10 lei pe litru.

Un scandalagiu a bătut o polițistă din București care încerca să-l potolească și a amenințat că o împușcă în cap. Ce a urmat

Un bărbat a fost arestat preventiv de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, după ce ar fi lovit un agent de poliţie din Capitală şi l-ar fi ameninţat că îl "împuşcă în cap".