Analiza AFP: In 2012, dezamagirea a inlocuit euforia "primaverii arabe" din Tunisia, Egipt si Libia

60468143

In 2012, dezamagirea a inlocuit euforia in Tunisia, Egipt si Libia, tari in care tranzitia politica este blocata de divergente si violenta, in care economiile s-au prabusit si care se confrunta cu riscul extremismului, conform Mediafax, care citeaza AFP.


La Sidi Bouzid, un oras din zona central-vestica a Tunisiei unde un tanar vanzator ambulant, Mohamed Bouazizi, si-a dat foc la 17 decembrie 2010 intr-un gest de disperare care a declansat revolta tunisiana, pregatirile in vederea comemorarii a doi ani de la eveniment au avut loc pe fundalul unor disensiuni si polemici.

O parte a Comitetului de organizare a evenimentului a demisionat, denuntand o "acaparare" de catre islamistii din cadrul miscarii Ennahda (la putere) a acestei manifestatii, iar opozitia a profitat de acest lucru pentru a protesta fata de Guvern, incapabil, in opinia sa, sa redreseze tara.

Locuitorii acestui oras rebel considera, aproape in unanimitate, ca nu s-a schimbat nimic fata de 2010, in special in ceea ce priveste somajul, care continua sa faca ravagii. "Despre ce revolutie vorbiti? Aici nu s-a schimbat nimic", se revolta Ezzedine Nasri care, ca si Mohamed Buazizi, este un vanzator ambulant, a carui sotie, desi are o diploma universitara, nu isi poate gasi de lucru inca din 2002.

Tunisia
Tunisia tocmai a evitat o greva generala, la apelul sindicatului majoritar Uniunea Generala Tunisiana a Muncii (UGTT), care vrea sa protesteze fata de un atac al membrilor unor militii apropiate Ennahda. Un compromis de ultima ora cu Guvernul a permis anularea grevei fara sa se reuseasca o disipare a sentimentului care prevaleaza in tabara laica asupra intentiilor Ennahda de a islamiza, cu forta daca este necesar, intreaga tara.

Atacul impotriva UGTT face parte dintr-un "plan revansard al lui Rached Ghannouchi (liderul Ennahda) si a sustinatorilor salafisti impotriva oricarei institutii tunisiene care a contribuit la construirea Tunisiei moderniste si rationale", scrie un activist din tabara laica, Omar S'habou, pentru cotidianul Le Maghreb.

In decurs de un an, Guvernul care a castigat la alegerile din octombrie 2011, nu reuseste sa redreseze economia. In plus, este acuzat ca le-a permis salafistilor, care multiplica scandalurile, sa atace violent ambasada Statelor Unite, la 14 septembrie.

Adunarea Constituanta nu a avansat prea mult in elaborarea unei noi Constitutii, iar lucrarile sale sunt marcate de numeroase polemici intre islamisti si laici. Alegerile prevazute in 2013 risca sa fie amanate din aceasta cauza, sporind incertitudinile.

Cairo
In Egipt, tara nu a fost niciodata atat de divizata, in urma unei tentative a presedintelui islamist Mohamed Morsi de a-si insusi toate puterile. Sub presiune, el a renuntat la aceste prerogative, dar a mentinut un referendum asupra unei Constitutii redactate de catre islamisti.

Sangele a curs din nou in Egipt, in timpul unor proteste violente impotriva deciziei plarezidentiale, agravand tensiunile in tara. Ca urmare, cererea unui ajutor in valoare de 4,8 miliarde de dolari, pe care Egiptul a adresat-o FMI, este blocata din cauza tulburarilor politice din tara.

In Libia, autoritatile au reusit sa organizeze alegeri generale, in iulie, si sa restabileasca productia de petrol, dar insecuritatea si amenintarile extremiste nu au disparut.

Rebeli libieni
Cele opt luni de conflict armat, incheiat cu indepartarea de la putere a regimului lui Muammar Kadhafi, a lasat urme, constand intr-o proliferare a militiilor armate, a traficului de armament si aparitia unor amenintari teroriste, ilustrate de atacul de la 11 septembrie care s-a soldat cu moartea a patru americani, inclusiv ambasadorul Christopher Stevens.
Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
60552150
Analiza AFP. Siria in 2012 - de la revolutie la razboi total
Cele 21 de luni de revolta populara reprimata sangeros, devenita o rebeliune armata, se "islamizeaza" din ce in ce mai mult in Siria, unde timpul promisiunilor primaverilor arabe se pare ca a trecut, relateaza AFP, conform Mediafax.
61244005
Galerie FOTO. O zi la Betleem. Drama celor care locuiesc in orasul sfant, transformat in inchisoare
In timp ce Occidentul incearca sa desfiinteze granitele dintre state, undeva, intr-o tara din Orientul Mijlociu, oamenii au ridicat ziduri de beton, ca sa se apare unii de altii. Unul din cele mai sfinte orase ale lumii este acum o inchisoare.  
61243217
Reportaj BBC in Laponia: "Acasa la Mos Craciun". Galerie FOTO si VIDEO
Asa dupa cum stiu toti copiii, exista un singur Mos Craciun pe lume. Asa ca nu-i de mirare ca atat de multa lume calatoreste sute si chiar mii de kilometri ca sa ajunga in Laponia, in nordul Finlandei, acolo unde locuieste Mos Craciun.