Un tată şi fii săi, arestaţi pentru că organizaseră o reţea de prostituţie pe un pod

62024882
Pro TV

Doi fraţi, care împreună cu tatăl lor ar fi constituit un grup infracţional organizat şi ar fi recrutat şi plasat tinere pe pieţele de prostituţie din ţară şi din afara graniţelor, au fost arestaţi preventiv într-un dosar instrumentat de DIICOT.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cei doi fraţi au fost reţinuţi în ziua de 19 martie iar faţă de tatăl acestora procurorii au solicitat luarea măsurii arestării preventive în lipsă.

Cei trei ar fi constituit un grup infracţional organizat în judeţul Călăraşi şi începând din 2015 ar fi plasat tinere pentru prostituţie în vederea obţinerii unor câştiguri substanţiale. Tatăl celor doi fraţi ar fi fost liderul grupului iar fii lui - cei care prin metoda "lover boy" convingeau tinere să se prostitueze.

"Liderul grupului, inculpatul T. N., cunoscut în comunitatea din care face parte ca o persoană violentă, i-a angrenat în activitatea de recrutare a victimelor şi pe cei doi fii ai săi, inculpaţii T.A.E. şi P.I.F., care, prin metoda "lover - boy", au reuşit să convingă două victime să se prostitueze în beneficiul acestora. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că tinerele controlate de către membrii grupului erau transportate de regulă până la podul de la Dragalina, unde erau preluate de şoferi de tir cu care întreţineau raporturi sexuale contracost", se arată în comunicatul DIICOT.

Mai multe victime recrutate de membrii grupului au fost exploatate în Germania şi Marea Britanie, iar banii obţinuţi prin prostituţie au fost trimişi unor membri de familie ai inculpaţilor sau unor persoane interpuse prin transfer bancar rapid.

Una dintre victimele recrutate de în anul 2017 era atunci minoră, în vârstă de 16 ani şi a practicat prostituţia pe centura oraşului Slobozia şi în zona unui complex comercial de la marginea oraşului Călăraşi.

Procurorii au stabilit că minora a reuşit să fugă în octombrie 2018 şi să sesizeze poliţia, dar neavând vreo sursă de venit sau sprijin a fost recrutată de o altă grupare infracţională, fapt ce a generat un conflict între cele două grupuri.

După negocieri între cele două grupuri, "minora a fost plasată inculpaţilor din cauza de faţă, cu condiţia ca, în fiecare săptămână, inculpatul P.I.F să-i transfere săptămânal soţiei unuia dintre membrii grupului rival, aflată în penitenciarul Târgşor, suma de 500 de lei", se mai precizează în comunicat.

Tribunalul Călăraşi a dispus miercuri arestarea preventivă a celor doi fraţi.

Acţiunea a fost organizată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, beneficiind de suportul de specialitate asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale, precum şi de sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62030740
O femeie din Suceava, găsită moartă în râul Siret. Cine a făcut descoperirea macabră

O femeie de 40 de ani, din județul Suceava, a fost găsită moartă în râul Siret.

62030598
Bătrână jefuită de 2 ori în câteva zile de acelaşi hoţ. "M-a sechestrat cu înjurături"

Un tânăr din Bacău, suspectat că a spart mai multe locuinţe, în ultimele săptămâni, a fost reținut de polițiști. Individul a atacat-o pe o bătrâna de 76 de ani chiar de două ori, în nici zece zile.

61913463
Un bărbat din Prahova a băut, apoi şi-a ucis tatăl. "Era casa răsturnată, sânge pe pereţi"

Crima în localitatea Puchenii Mari din judeţul Prahova. Un bărbat de 47 de ani este cercetat pentru că şi-ar ucis tatăl, în vârstă de 75 de ani, cu mai multe lovituri de cuţit.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.