Trei minori din Vâlcea au furat o mașină și au făcut accident cu ea. Unul a murit

×
Publicitate

Un tânăr de 16 ani a murit, iar alţi doi de aceeaşi vârstă au fost grav răniţi, după ce au furat un autoturism şi au făcut accident pe o stradă din Râmnic, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Aventura unor adolescenţi de 16 ani s-a transformat în tragedie, duminică noapte, la Râmnicu Vâlcea. Unul dintre ei a murit, iar ceilalţi doi au fost grav răniţi, după ce au furat o maşină şi au pornit într-o cursă nebună prin oraş, fără să ţină seama că afară era furtună.

Băiatul de 16 ani care se afla la volan a pierdut controlul asupra maşinii şi s-a izbit violent de un gard metalic, apoi de o conductă de termoficare.

Autoturismul a rămas înfipt între podul de fier şi ţevile din zonă. Unul dintre adolescenţi a fost aruncat prin parbriz afară, în timp ce ceilalţi doi au rămas captivi, în maşină făcută zob.

Toţi 3 au fost transportaţi la spitalul din Râmnicu Vâlcea, dar pentru unul dintre ei medicii n-au mai putut face nimic. Şoferul fără permis a fost operat în Vâlcea, în timp ce prietenul lui a fost dus, în stare foarte gravă, la spitalul de urgenţă din Craiova.

Tânărul care a condus maşina este cercetat acum pentru ucidere şi vătămare corporală gravă din culpă şi conducere fără permis. În cauză a fost deschis şi un dosar penal şi pentru furtul maşinii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe
Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62057018
Motivul pentru care un tânăr din Dâmboviţa a sărit în faţa unei maşini, pe stradă
Accident grav pe o strada din orasul Găeşti, judetul Dâmboviţa! Un barbat de 44 de ani a fost spulberat de o maşină.
62034470
Bărbat rănit după ce a sărit pe fereastră ca să scape dintr-un incendiu
Un bărbat de 50 de ani din Ioneşti a fost rănit luni dimineaţa după ce s-a aruncat pe fereastra unei construcţii cuprinse de flăcări, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
62056856
Un copil de 1 an a murit după ce părinții l-au lăsat 5 ore singur în mașină
Greşeală fatală sau inconştienţă criminală? Este întrebarea la care se caută răspuns în cazul unui copil de un an care a murit în statul american Texas după ce a fost lăsat de părinţi mai bine de cinci ore singur în maşină.