Soțul unei foste polițiste condamnate la închisoare, găsit spânzurat în curtea casei

61808052

Soțul fostei polițiste Melania Renghea, împreună cu care aceasta are trei copii minori, a fost găsit spânzurat în curtea locuinței din comuna Curtișoara, joi după-amiază, de către membri ai familiei, potrivit unor surse judiciare.

Decesul bărbatului a fost declarat de echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Olt solicitat să intervină la caz, scrie Agerpres.

"Apelul a fost la ora 15,20, pentru a interveni la Proaspeți (sat al comunei Curtișoara — n.r.) unde un bărbat a fost găsit spânzurat. S-a deplasat imediat un echipaj cu medic, dar acesta nu a putut decât să constate decesul. Persoana decedată este un bărbat de 33 de ani", a spus purtătorul de cuvânt al SAJ Olt, Alina Duminică.

După primele cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul nu a fost victima vreunei infracțiuni cu violență.

"La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare, fiind găsit un bărbat decedat. Din primele cercetări s-a stabilit că bărbatul nu a fost victima vreunei infracțiuni săvârșite cu violență", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Iulian Nicolae.

Potrivit unor surse judiciare, în acest caz ar fi vorba de o sinucidere.

Anul trecut, fosta polițistă Melania Renghea a fost condamnată la o pedeapsă de cinci ani cu executare pentru tentativă de omor, după ce în decembrie 2012 l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie pe fostul său șef, Gheorghe Barbu.

Melania Renghea are trei copii, cel mai mic fiind născut în toamna anului 2015. Atunci când l-a înjunghiat pe Barbu femeia era însărcinată cu cel de-al doilea copil.

În 2016 Melania Renghea a beneficiat de o întrerupere de executare a pedepsei timp de câteva luni, până când cel mai mic dintre copii a împlinit vârsta de un an.

Melania Renghea l-a acuzat pe Barbu, dar și pe alți polițiști din IPJ Olt, procurori și avocați, de viol. Procurorii au menționat în rechizitoriul întocmit, referitor la plângerea formulată de femeie cu privire la presupuse abuzuri sexuale comise asupra acesteia de către ofițeri de poliție din cadrul IPJ Olt, procurori și avocați, că din cercetările efectuate a rezultat că faptele sesizate nu există.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61920901
Pădurar din Reghin, bătut și abandonat în pădure de hoții de lemne
 Incident grav în pădurea din Tonciu, județul Mureș. Un pădurar al Ocolului Silvic Reghin a fost bătut îngrozitor și legat fedeleș de doi hoți de lemne.
61920909
O soție din Gorj, bătută crunt din cauza unor mesaje trimise unui necunoscut
Supărat că nevasta schimbă mesaje cu un necunoscut, un bărbat din Gorj și-a bătut crunt soția și a amenințat-o cu moartea.
61920884
Accident grav în Caraș-Severin: 3 morți și 2 răniți
Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar două au fost rănite pe DN6, în judeţul Caraş- Severin, după ce şoferul unei maşini a intrat într-o depăşire multiplă.