Infirmier român din Italia, condamnat pentru că seda şi apoi viola pacientele

61899565

Un roman de 41 de ani, angajat ca infirmier la secţia de neurologie a Spitalului din Padova, a fost condamnat pentru că seda paciente, apoi le viola.

Cristian Emil Corneanu a fost condamnat la 12 ani şi 20 de zile de închisoare, scrie Il Gazzettino. El a fost arestat în ianuarie 2017, după ce a fost prins în flagrant violând o pacientă pe care înainte o sedase. Apoi s-a descoperit că romanul a procedat în acelaşi fel şi cu alte şase paciente – între care şi o româncă, de 30 de ani.

Potrivit victimelor care au depus plângere, Corneanu le-ar fi administrat sedative, apoi şi a început să le mângâie în părţile intime. A făcut inclusiv fotografii. O pacientă de origine chineză, în vârstă de 58 de ani s-a plâns că a simţit când a fost violată, deşi era în stare de semi-inconştienţă. Şefii secţiei de neurologie au decis atunci să instaleze camere ascunse şi astfel a fost prins românul.

Românul are 42 de ani şi este căsătorit.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61948869
Cazul cerbului care s-a ”împrietenit” cu un cal. Wild Bucovina susține că a fost ucis, Romsilva neagă
Imagini care par să fi surprins prietenia dintre un cerb şi un cal au cucerit reţelele sociale. Dar povestea este una complicată.
61948847
Tragedie într-o familie de polițiști. Femeie ucisă de soț, din cauza datoriilor
Un inspector de poliție din Marea Britanie, cu 20 de ani de experiență, a fost găsit vinovat pentru moartea soției sale. Daren McKie a fost acuzat că și-a strangulat soția, după care i-a aruncat trupul în lac și a încercat să își acopere urmele.
61948828
În SUA, un bărbat a mușcat un câine polițist
Un om a muşcat un câine. Nu este nicio glumă. Chiar s-a întâmplat în Statele Unite.