Incident sinistru. Un bărbat a murit înecat cu carne la un priveghi

61929114
Agerpres

Dublă tragedie într-o familie din localitatea Reteag.

Un bărbat de 53 de ani a murit la Spitalul Municipal Dej în urma unui infarct, dar înainte de a muri acesta a fost lovit în cap de un aparat medical căzut de pe un stativ.

La priveghiul bărbatului, un verişor al acestuia s-a înecat cu carne, iar medicii nu l-au mai putut salva, relatează dejanul.ro.

Sâmbăta, unui bărbat în vârstă de 53 de ani din Reteag, bolnav de diabet, i s-a făcut rău şi a fost dus de familie la Spitalul Municipal Dej.

La spital, a vrut să se ridice de pe targă, dar i s-a făcut brusc rău şi s-a prăbuşit la pământ. În cădere, bărbatul a tras după el stativul pe care se afla perfuzia dar şi o seringă automată, un aparat medical greu de peste un kilogram.

Dispozitivul medical l-a lovit pe acesta în cap, provocându-i câteva leziuni. A intrat în stop-cardio respirator, iar după aproape o oră, s-a constatat decesul.

Medicii legişti au efectuat necropsia bărbatului şi au stabilit faptul că acesta a decedat în urma unui infarct miocardic, fără a avea legătură însă cu lovitura de la cap.

Familia a fost lovită de tragedie şi la priveghi. O rudă cu decedatul s-a înecat cu o bucată de carne, dar cei prezenţi nu au ştiut cum să procedeze în acest caz.

Abia când au văzut că acesta nu mai poate respira, au sunat la 112, iar la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă. Din păcate, până la sosirea echipajului medical, bărbatul de 43 de ani a decedat înecat cu bol alimentar.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61938998
O fată de 17 ani a murit după ce locuința ei a fost cuprinsă de un incendiu

Sfârşit crunt pentru o fată de 17 ani din judeţul Braşov. Ea a suferit arsuri pe 90% din suprafaţa corpului după ce locuinţa a căzut pradă unui incendiu violent.

61938994
O mamă și-a înjunghiat mortal fiul de doi ani și apoi a încercat să se sinucidă

O femeie din SUA a fost arestată după ce şi-a înjunghiat mortal fiul de doi ani şi a încercat să îşi ucidă şi iubitul, ca mai apoi să încerce să se sinucidă prin împușcare.

61938731
Soţia şoferului drogat: "Am plecat calmi, a văzut un ruj şi a zis că mă omoară"

Şoferul care a lovit sâmbătă trei maşini în centrul capitalei a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, dar nici soţia lui nu va scăpa de răspundere penală.

Recomandări
Gettyimages ursula von der leyen 9 iunie
UE a renunțat la planul de a face Canada „membru asociat”, dar dorește „o asociere și mai strânsă”. Ce țări s-au opus

Ţările UE au renunţat la ideea de a oferi Canadei statutul de „membru asociat” în cadrul blocului format din 27 de state membre, optând în schimb pentru o formulare mai moderată, care promite o „asociere tot mai strânsă”.

Greva sanatate 2
Sindicaliştii din sănătate cer o nouă lege a salarizării până în 2027: „Respingerea, văzută ca opoziţie faţă de majorări”

Reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” avertizează că, dacă o nouă lege a salarizării nu intră în vigoare la 1 ianuarie 2027, respingerea proiectului din vară poate fi interpretată ca o opoziţie faţă de creşterile salariale.

Trenuri spania
Ce s-a întâmplat cu șase minute înainte de accidentul feroviar din Spania. Ultimele conversații dintre operatori și mecanici

Înregistrările audio din centrul de control feroviar din Spania au surprins discuțiile purtate cu câteva minute înainte de accidentul soldat cu 68 de morți.