Doi părinţi şi-au pus fiica de 9 ani să se prostitueze. "Nu sunt supărată pe mama"

61941675
iStock

Carabinierii au descoperit un caz şocant în satul Trappeto din regiunea Palermo: doi părinţi îşi puneau copila să se prostitueze ca să facă rost de bani.

Ancheta a fost declanşată după ce un localnic a văzut-o pe copilă întreţinând relaţii sexuale cu un bărbat, pe un câmp de lângă Trappeto. Carabinerii au intervenit şi au prins un localnic în flagrant, în timp ce o abuza pe minoră chiar sub ochii mamei sale.

Ororile au fost confirmate de fată, care a relatat că primea între 5 şi 25 de euro, iar banii erau strânşi de tatăl ei. Carabinierii i-au arestat pe părinţi, dar şi doi bărbaţi din localitate, în vârstă de 63 şi 79 de ani. 

"În august, am mers cu tatăl meu să-l ajut să strângă roşiile de pe câmp. Vorbise cu un prieten de-ai lui care aştepta în maşină. L-a ajutat să adune roşiile, apoi am urcat cu el în maşină şi şi-a dat jos pantalonii", a relatat fata, potrivit Corriere della Sera. "Mă gândesc la lucrurile astea fără tristeţe. Îi spuneam mamei că nu îmi place. Nu ştiu cum am ajuns să fac asta, dar nu sunt supărată pe mama, fiindcă nu mi-a făcut vreun rău".

Fata a fost luată din familie de autorităţi.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61941657
Un bătrân din Oradea a ars de viu în casă, după ce televizorul i-a luat foc
Sfârşit tragic pentru un bărbat de 79 de ani din Oradea.
61941656
Fată ucisă în stradă de tatăl ei vitreg, după ce l-a acuzat că a violat-o
Crimă oribilă în oraşul Kazan din republica rusă Tatarstan.
61941647
O rusoaică a murit electrocutată după ce şi-a făcut un selfie în cadă cu tableta
Incident tragic în Moscova.