Doi morți și doi răniți într-un accident în județul Constanța. Șoferul vinovat era băut

62015920

Două persoane au murit şi alte două au fost rănite duminică dimineaţă, pe DN 22 Constanţa - Tulcea, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, lovind o altă maşină, în care se aflau trei persoane.

Potrivit poliţiştilor, autorul accidentului consumase băuturi alcoolice, transmite news.ro.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, subcomisarul Andreea Munteanu, bărbatul conducea autoturismul pe DN 22 dinspre Tulcea spre Constanţa, iar între ocalităţile Cogealac şi Taşaul a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, ciocnindu-se cu un alt autoturism.

Şoferul celei de a doua maşini şi pasagerul din spate au murit în urma impactului, iar persoana care călătorea pe locul din faţă a fost rănită.

Şoferul care produs accidentull a fost rănit uşor. În urma testării sale cu aparatul alcooltest, a fost detectată o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62015911
Descoperire șocantă în gardul unei biserici: un bărbat mort, dezbrăcat, atârnat în gard
Descoperire înfricoşătoare în curtea unei Biserici din Galaţi. Trupul unui bărbat fără adăpost a fost găsit atârnat de gardul lăcaşului de cult, cu picioarele în sus şi fără haine pe el.
62015837
Un băiat sărac și-a cărat mama moartă 5 km, pe bicicletă, pentru a o îngropa. FOTO
Saroj, în vârstă de 17 ani, din Karlabahali, India, a fost forțat să își care mama decedată pe bicicletă până la locul unde urma să o îngroape, relatează Mirror.
62015817
Momentul în care un polițist împușcă mortal un băiat de 14 ani, înarmat cu un pistol fals
Un băiat de 14 ani din Arizona care deținea un pistol de jucărie a fost împușcat mortal de un ofițer al poliției, conform CNN.