Copil găsit mort în pisicina din curte. Fratele său, în stare de șoc

×
Publicitate

Incident teribil petrecut în localitatea Șcheia din judeţul Suceava. Un copil de 9 ani a fost găsit fără suflare în piscina din curtea casei.

Şocaţi, părinţii au sunat imediat la 112 însă, din nefericire, doctorii nu l-au putut salva. Poliţiştii şi inspectorii de la Protecţia Copilului au început mai multe anchete.

Băiatul s-ar fi aflat în piscina din faţa casei împreună cu fratele lui mai mare, în vârstă de 11 ani. Medicii l-au resuscitat timp de o oră, însă fără rezultat. După ce au declarat decesul, criminaliștii au făcut măsurători şi au stabilit ca apa din piscină avea 60 de centimetri adâncime iar părinţii le-au spus poliţiştilor că băiatul ştia să înoate.

Mai mult, pe corpul acestuia nu au fost observate urme de violenţă. Fratele mai mare, în stare de şoc, nu a putut să le dea detalii. Rezultatele necopsiei au arătat că moartea copilul s-a produs prin înec, având apa în plămâni.

În acest caz şi cei de la Protecţia Copilului au deschis o anchetă iar fratele mai mare urmează să fie consiliat psihologic. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62059694
Pățania unui bărbat care a căzut într-o groapă imensă, plină cu smoală. Cum arată acum. FOTO
 Un bărbat din Rusia a supraviețuit, în mod miraculos, după ce acăzut într-o groapă imensă, plină cu smoală toxică.
62059586
Criminalul din Făget a fost prins. Individul susține că a ucis ”din cauza unei icoane”
După aproape 18 ore de căutări, cu sute de polițiști și jandarmi pe urme, atacatorul extrem de periculos a fost prins în localitatea Bichigi, în apropiere de casă.
62059463
Patru tineri au murit pe loc într-o cursă ilegală de mașini. Ce spune fratele unuia dintre ei
În plină tinereţe, viaţa lor s-a spulberat într-o secundă. O cursă ilegală de maşini ar fi provocat, spun localnicii, moartea a 4 tineri cu vârste între 18 şi 20 de ani, care au pierit în urma unui cumplit accident, petrecut în comuna Ceahlău, din judeţul