Cai de curse torturați și sacrificați pentru consum. Imaginile care au șocat Australia

62085739

Mii de cai de curse retraşi din competiţii sunt sacrificaţi pe scară industrială în Australia, pentru sectorul agroalimentar, a dezvăluit o anchetă jurnalistică care a determinat vineri autorităţile să reacţioneze, informează AFP, conform Agerpres.

Sacrificarea cailor de curse nu este în sine ilegală în Australia, însă, după o anchetă de doi ani, reţeaua publică ABC a informat joi că această practică este cu mult mai răspândită decât se credea.

ABC susţine că un număr de 8.500 de cai nu mai participă în fiecare an la curse, iar responsabilii sectorului de curse de cai afirmă că mai puţin de un procent sfârşesc la abator sau la ecarisaj. Unele state precum New South Wales impun ca animalele să se poată bucura de viaţă şi după ce încetează să alerge.

Cu toate acestea, dacă este să-l credem pe Paul McGreevy, profesor de ştiinţe comportamentale şi bunăstarea animalelor la Universitatea din Sydney, care studiază rasele pur-sânge de 25 de ani, circa 4.000 de cai "dispar" în fiecare an.

"Vorbim despre omorârea cailor la scară industrială", a declarat el pentru ABC. "Vedem animale suferind. Nu cred că cineva din industrie poate apăra această practică", a completat el, potrivit Agerpres.

Coaliţia pentru protecţia cailor de curse a indicat, de asemenea, că a monitorizat timp de doi ani un abator la nord de Brisbane, capitala statului Queensland, pentru a ajunge la concluzia că în locaţia respectivă erau ucişi 500 de cai pe lună.

"Este un abator care ucide caii pentru consum uman", a declarat pentru ABC un responsabil din Coaliţiei, Elio Celotto. De asemenea, ABC a difuzat imagini care aratău - potrivit reţelei - că angajaţii loveau animalele.

Carnea "merge spre mai multe ţări europene, dar şi spre Japonia şi Rusia", a completat Celotto.

De asemenea, ABC a reuşit să identifice unele dintre animalele ucise în abator urmărindu-le în registrul online oficial al sectorului hipic, Australian Stud Book, şi a avansat chiar ideea că 300 de cai, care au adus câştiguri de circa cinci milioane de dolari australieni (trei milioane de euro) la curse, au fost sacrificaţi în 22 de zile.

Ministrul responsabil pentru curse din statul Queensland, Stirling Hinchliffe, a declarat că acuzaţiile sunt şocante şi a dat asigurări că mai mulţi inspectori au fost trimişi la abatorul respectiv vineri."Abuzul de animale este abominabil", a spus el. "Acuzaţiile de cruzime vor fi cercetate", a subliniat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62085661
Bărbat acuzat că le-ar fi violat şi torturat pe fiicele iubitei. La ce le punea să se uite

Un bărbat din Ploiești este anchetat pentru fapte oribile: le-ar fi agresat sexual pe cele 3 fetițe ale iubitei sale.

62085583
Scene de groază pe terasa unei clădiri. Sute de păsări găsite moarte

Seamănă cu secvenţe din filmul "Păsările", regizat de Alfred Hitchcok, însă este doar realitatea crudă.

62085553
Un bărbat a intrat cu mașina într-un camion, încercând să-și ucidă soția

Un bărbat în vârstă de 70 de ani din Oneşti a încercat să își ucidă soția, pe care a rănit-o grav.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.