Bătută şi tunsă de fiii bărbatului cu care ar fi avut o aventură

×
Publicitate

Idila dintre o ciobăniţă şi un baci din Dâmboviţa a culminat cu ordonanţe de reţinere.

Femeia de 52 de ani a fost lovită şi tunsă de cei doi fii ai bărbatului cu care se presupune că ar avea o aventură, în condiţiile în care fiecare este căsătorit cu altcineva. După episodul violent - care a lăsat urme vizibile - cei doi tineri au fost încătuşaţi.

Suspecţii - în vârstă de 26, respectiv 28 de ani - au fost reţinuţi după ce au dat buzna peste o ciobăniţă, în gospodăria ei din comună Ghimpaţi.

Femeia - căsătorită şi mama a doi copii - povesteşte că tinerii au bătut-o deoarece - acuză ei - ar avea o idilă cu tatăl lor, bărbat însurat. Mai mult, se plânge ea, i-au tăiat şi părul, pe care nu-l mai tunsese de aproape 30 de ani.

Victimă: "M-a prins de aici de păr, m-a trântit jos, a luat cuţitul de pe masă. Mi-a tăiat părul, au zis că am o relaţie cu taică-său. Şi chiar dacă aveam o relaţie nu trebuia să vină băieţii să mă bată! Înţelegeam din vorbe, din cuvinte, asta e, dar nu să vină să îmi taie părul."

Tatăl suspecţilor s-a ferit să dea explicaţii.

Între timp, vestea s-a răspândit în comună, iar apropiaţii victimei sunt consternaţi. Cei doi tineri vor ajunge în fata instanţei cu propunere de arestare preventivă. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, riscă până la doi ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61957267
Accident grav provocat de un șofer neatent. Echipajele de descarcerare au intervenit imediat
Neatenţia în trafic era cât pe ce să ducă la o tragedie, miercuri, în Timişoara.
61957269
Înjunghiat de parteneră, după ce au băut împreună şi au început să se certe
O ceartă în cuplu s-a încheiat la Unitatea de primiri urgențe, pentru un bărbat de 60 de ani din Argeş.
61957168
Taximetrist din Câmpina, bătut când a mers să preia o comandă
Experienţă traumatizantă pentru un taximetrist în vârstă de 60 de ani din Câmpina. Doi indivizi l-au bătut crunt atunci când a ajuns în localitatea Șotrile să preia o comandă.