Un copil s-a înecat într-un lac de acumulare. Patru oameni s-au luptat să îl salveze

×
Publicitate

Întâmplare tragică petrecută într-o comună din judeţul Botoşani. Un băiat de 14 ani s-a stins după ce a căzut într-un lac de acumulare. Martorii au încercat să-i sară în ajutor, însă în zadar.

 

Au sunat la 112, iar la faţa locului au venit imediat pompierii şi ambulanța, însă băiatul murise. Poliţia a început o anchetă.

Băiatul venise la pescuit cu un vecin, în comuna Ştiubieni, pe malul lacului de acumulare Negreni. Omul povestește că adolescentul s-a urcat pe o dală de beton, de pe malul lacului, dar a alunecat şi a căzut în apa adâncă de 4 metri.

Mama băiatului: "La pește, a venit cu un vecin. Atât am înţeles de la omul cu care a venit, că a alunecat. Dar el putea să sară să-l prindă, nu pot să pricep. Ieri toată ziua a fost încântat. De dimineaţă era treaz să scoată râme.”

Martor: "A sărit un om, l-a prins de vreo 2 ori să-l scoată. L-a prins, dar apoi mai, mai să-l scoată, dar l-a tras la fund. A stat cât a stat, dar când a ieşit, de frică a şi fugit. Am intrat şi eu de unde ieşeau bulbuci, dar n-am mai găsit nimic. Sunt vreo 4 metri. Am fost 3 inşi care ne-am băgat, dar era să mă înec şi eu."

Disperaţi, martorii au sunat la 112. Echipele de intervenţie au venit rapid, iar după jumătate de oră au reuşit să-l scoată pe băiat din apă. Medicii l-au resuscitat apropa o oră, însă adolescentul decedase.

Poliţia a deschis acum un dosar penal de moarte suspectă şi face cercetări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
61962896
Un tânăr de 26 de ani din Dâmbovița a murit electrocutat la pescuit
Tragedie, luni, în jurul prânzului în localitatea Cazaci, din judeţul Dâmboviţa! Un tânăr de 26 de ani a murit electrocutat în timp ce se afla la pescuit.
61962894
Un turist și-a dat viața pentru a-și salva fiul și o nepoată. Salvamarii lipsesc de pe plaje
Tragedie pe litoral. Un turist de 43 de ani din Bucureşti şi-a pierdut viaţa luni după amiază la Eforie Nord, după ce a reuşit să-şi salveze băieţelul şi o nepoată, care s-au avântat în marea furioasă.
61962673
Ultima convorbire telefonică a Laurei, românca ucisă în Belgia, cu mama ei
Corina Ciurea, mama Laurei, tânăra de 20 de ani, din Gorj, ucisă în Belgia cu 50 de lovituri de cuțit, a vorbit ultima dată la telefon cu fiica ei cu câteva ore înainte de crimă.