Una dintre cele 27 de rochii de designer ale lui Lauren Sanchez ar fi fost furată din hotel imediat după nunta cu Jeff Bezos

62530404
Getty

Una dintre impresionantele rochii de nuntă ale lui Lauren Sanchez a dispărut fără urmă, imediat după fastuoasa ceremonie estimată la 20 de milioane de dolari, prin care aceasta s-a căsătorit cu fondatorul Amazon, Jeff Bezos.

 

Rochia lipsește încă din ziua evenimentului, iar presa italiană a relatat inițial că ar fi fost furată de un „invitat nepoftit, îmbrăcat elegant”. Între timp, ipoteza nu mai este considerată credibilă, iar autoritățile nu au primit nicio plângere oficială, scrie Daily Mail.

Nu se știe exact care dintre cele 27 de rochii create de designeri de renume a fost pierdută, însă nu este vorba despre spectaculoasa rochie albă din dantelă cu guler înalt, semnată Dolce & Gabbana, pe care Lauren, în vârstă de 55 de ani, a purtat-o la ceremonie. Nunta a avut loc vineri, în Veneția, pe insula San Giorgio Maggiore.

La eveniment au fost prezente numeroase celebrități, iar cuplul miliardar a spus „Da” într-un cadru de poveste.

La scurt timp după cununie, Lauren a publicat pe Instagram o fotografie în care apare alături de Jeff. În imagine, rochia de mireasă impresionează prin detalii: mâneci din dantelă florală, corset strâns, guler înalt, fustă amplă cu trenă lungă și nasturi în partea din față.

Lauren a purtat aceeași rochie și în ședința foto realizată pentru revista Vogue, înainte de nuntă. În interviul acordat publicației, ea a povestit că s-a simțit ca o „prințesă” în timpul probei, desfășurată la Milano.

„A fost un moment mai intens decât îmi imaginam”, a spus ea, rememorând prima oară când a îmbrăcat rochia.

Tot atunci, Lauren a mărturisit că Jeff și-a dorit să o vadă în rochie înainte de nuntă, însă, respectând tradiția, a refuzat să i-o arate până în ziua cea mare.

„Aproape că am cedat”, a spus ea. „Dar vreau să fie o surpriză. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât mai rar ești surprins. Abia așteptam să-i văd reacția.”

La doar o oră după postarea oficială, Lauren a revenit cu un carusel de imagini din culise, realizate de fotograful Nicolas Geradin.

Fosta jurnalistă apare într-o cameră somptuoasă din Veneția, purtând rochia din dantelă cu guler înalt, într-o ipostază care îi scoate în evidență silueta dramatică și eleganța atemporală.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62521701
Cum a fost surprinsă Rihanna alături de A$AP Rocky și cei doi copii, la Paris. Ținuta a atras toate privirile. GALERIE FOTO

Rihanna a fost surprinsă vineri la Paris, în timp ce se plimba alături de fiul ei, Riot, purtând o centură specială pentru susținerea sarcinii.

62557524
Tiffany Trump a publicat primele fotografii cu chipul fiului ei. Cum arată nepotul lui Donald Trump. GALERIE FOTO

Tiffany Trump a publicat primele fotografii cu chipul fiului ei, iar oamenii spun că seamănă Donald Trump.

62555349
Katy Perry și Orlando Bloom au confirmat despărțirea și au transmis un mesaj comun

Katy Perry și Orlando Bloom au confirmat oficial că s-au despărțit, potrivit presei americane, la șase ani după ce s-au logodit.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.