Serialul "Lord of the Rings", produs de Amazon, va fi cel mai scump din istorie

60524245

Amazon Studios va filma noul serial "Stăpânul Inelelor" în Noua Zeelandă, ţara în care regizorul Peter Jackson a turnat producţiile originale "Lord of the Rings" şi "Hobbit", şi care a câştigat în defavoarea Scoţiei.

Potrivit News.ro, care citează The Guardian, aceasta este cea mai scumpă producţie de televiziune din istorie.

Filmat pentru 1,3 miliarde de dolari neozeelandezi (660 de milioane de dolari), producţia serialului este programată să înceapă în lunile următoare în trei situri de-a lungul oraşului Auckland, în Insula de Nord.

Capitala Wellington a fost luată în considerare, dar s-a renunţat la ea din cauza faptului că studiourile au fost ocupate integral de regizorul James Cameron, care filmează acolo continuările la "Avatar".

Acordul este considerat un câştig pentru industria de film din Noua Zeelandă şi un succes pentru guvern, care a fost implicat mai multe luni în negocieri cu Amazon în timp ce se străduia să găsească spaţii de filmare.

Filmările la "Stăpânul inelelor" şi la "Hobbitul" au fost marcate de controverse în Noua Zeelandă, cu privire la aşa-numita "Lege Hobbit", care interzicea negocierea colectivă a salariilor pentru angajaţii din industria filmului, şi din cauza aglomeraţiei de la vechile locuri de filmare, devenite atracţii turistice.

"Legea Hobbit" a dus la proteste de stradă în 2010, atunci când guvernul a determinat ca negocierile colective făcute de cei din industria de film să fie ilegale.

"The Lord of The rings" este una dintre francizele cu cele mai mari câştiguri din istorie, care a generat încasări estimate la 2 miliarde de dolari în toată lumea, scrie The Independent.

Viitorul serial va urmări evenimentele care s-au petrecut înaintea celor din primul roman al lui J.R.R. Tolkien, "The Fellowship Of The Ring."

În timp ce filmul original se axează pe războiul pentru distrugerea inelului, în serial această poveste nu va fi inclusă, potrivit Entertainment Weekly.

Ultimul film din franciză, "Întoarcerea regelui/ The King Returns" a primit 11 premii Oscar, câştigând premii la toate categoriile nominalizate.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62078135
Coșmarul prin care a trecut o vedetă pe Instagram, într-o închisoare din Bangkok. FOTO

Lacey Montgomery-Henderson, o vedetă pe social-media din Scoția, susține că a fost „tratată ca un animal” într-o închisoare din Bangkok, unde a fost reținută timp de 24 de ore.

62078130
Nicolas Cage și-a schimbat complet înfățișarea. Cum arată acum actorul. FOTO

Nicolas Cage își promovează noul film, „Running with the Devil”, iar la premiera din Los Angeles, de pe 16 septembrie, actorul a uimit prin noua sa înfățișare.

62078082
Irina Shayk, în centrul atenției la o petrecere. Cum arată după despărțirea de Bradley Cooper

Supermodelul Irina Shayk a întors marți seară toate privirile cu trupul său de invidiat, la o petrecere organizată la Londra.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.