Donația făcută de Metallica. ”Trupa ne-a mulțumit nouă pentru că facem ceva pentru copii”

×
Publicitate

Au fost momente cu adevărat emoționante, pe Arena Națională, unde trupa Metallica a cântat în aplauzele a peste 50.000 de fani.

Americani au interpretat inclusiv piesa „De vei pleca”, a celor de la Iris, iar mulți au plâns de emoție. Dincolo de spectacolul impresionant, rockerii au mai lăsat un dar în țara noastră.

Metallica a donat 250.000 de euro, pentru construirea primului spital de oncologie pediatrică din România.

Una dintre cele mai iubite trupe heavy metal din lume a ținut să aducă un omagiu rockului românesc, în aplauzele a zeci de mii de oameni. Momentul l-a emoționat pe Cristi Minculescu. 

Metallica s-a întors pentru a patra oară în România. Primul concert susținut aici a avut loc acum 20 de ani.

Tânăr: „Extraordinar! Este ceva incredibil! Cine nu a văzut așa ceva în viața lui trebuie să vadă!”.

Femeie: „Demențial, cum să fie altfel la Metallica?”.

Tânăr: „Deci am fost la foarte multe concerte, AC/DC, Rolling Stones, Duran Duran, Depeche Mode. Metallica până acum se află pe primul loc. Nu mă așteptam să fie concertul așa. Extraordinar!”.

Bărbat: „Super tare! A treia oară îi văd și este absolut minunat. Și dacă mai vin de trei ori, îi mai văd de trei ori”.

Tânăr: „Super tare!!”.

Iar artiștii nu au venit doar să cânte. Ei au donat 250.000 de euro Asociației "Dăruiește Viață", pentru construirea primului spital de oncologie pentru copii din România.

Carmen Uscatu, Asociația „Dăruiește Viață”: „Deși oamenii trăiesc în America, au făcut aceasta donație cu tot sufletul”.

Oana Gheorghiu, Asociația „Dăruiește Viață”: „E chiar impresionant și emoționant ca ei, Metallica, cei patru membri, ne-au mulțumit nouă pentru că facem ceva pentru copiii din România”.

Metallica a înregistrat miercuri seară și un record. Cea mai mare prezență pe Arena Națională. Concertul face parte din turneul Worldwired, dedicat albumului cu numărul zece.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62069849
Momentul în care un militar american leșină în timpul discursului lui Iohannis. VIDEO

Un militar american care participa la festivităţile de Ziua Marinei, de la Constanţa, a leşinat în timpul discursului preşedintelui Klaus Iohannis.

62067757
Document oficial în cazul Caracal: procurorii au făcut dosar penal după ce s-au uitat la TV

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, prezintă un raport cu privire la înregistrarea dispariţiei nepoatei sale care arată că procurorii au constituit dosar penal în cauză după ce au văzut cazul la TV.

62069828
Reacția unui șofer care a provocat un accident cu 8 răniți: ”Mi-a intrat o viespe”

Atenţie la orice amănunt care vă poate capta atenţia când sunteţi la volan.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.