Document oficial în cazul Caracal: procurorii au făcut dosar penal după ce s-au uitat la TV

62067757
Pro TV

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, prezintă un raport cu privire la înregistrarea dispariţiei nepoatei sale care arată că procurorii au constituit dosar penal în cauză după ce au văzut cazul la TV.

"Năucitor: Procurorii au constituit dosar penal uitându-se la TV si abia la ora 16.00 joi! Desi existau deja apelurile Alexandrei si plangerea parintilor inca de miercuri seara! Pentru toate nulitatile politice care ne cer sa nu mai comentam public cazurile de rapiri pentru ca-i protejeaza pe infractori sau pe ei le dau un raspuns: de acest caz procurorii au aflat de la o emisiune TV", scrie Alexandru Cumpănaşu, pe Facebook.

Alexandru Cumpănaşu publică, joi, pe Facebook un raport cu privire la înregistrarea dispariţiei nepoatei sale, Alexandra Măceşanu, şi la măsurile întreprinse de autorităţile din Caracal până la momentul în care dosarul a fost declinat după ce s-a conturat suspiciunea unei infracţiuni de omor.

Nu se precizează cărei instituţii îi aparţine raportul, dar acesta consemnează că procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, de la DIICOT şi poliţiştii au stabilit de comun acord să nu intre în locuinţa suspectului înainte de ora şase, întrucât nu au identificat ”indicii de săvârşire a unei infracţiuni flagrante în derulare”, scrie News.ro.

Citește și
Metoda inedită prin care doi castori au fost salvați de pompierii din Bacău. ”Protejarea vieții sub orice formă”
Metoda inedită prin care doi castori au fost salvați de pompierii din Bacău. ”Protejarea vieții sub orice formă”

Raportul arată că autorităţile din Caracal au luat în serios cazul, abia după ce un procuror de la DIICOT Craiova a văzut la televizor date despre dispariţia unei fete din oraş.

”La data de 25 iulie, în jurul orelor 12.00, procurorul Vasilescu Liviu din cadrul DIICOT Serviciul Teritorial Craiova a văzut la un post de televiziune că a dispărut o minoră de pe raza municipiului Caracal. În această situaţie, ia legătura cu Poliţia Municipiului Caracal şi a aflat că într-adevăr s-a reclamat dispariţia, iar în jurul orelor 11.00 o persoană de sex feminin a apelat serviciul 112 că a fost bătută şi violată de un bărbat în jur de 50 de ani, fiind sechestrează într-o locuinţă din Caracal”, se arată în raport.

Considerând că situaţia este similară cu dosarul pe care-l instrumenta – dispariţia Luizei Melencu – procurorul a pornit către Caracal, iar în jurul orei 15:10 l-a informat pe prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.

Raportul mai consemnează faptul că, deşi Alexandra Măceşanu sunase deja de trei ori la 112, ”nu s-a întocmit proces verbal de sesizare din oficiu cu privire la comiterea infracţiunilor reclamate prin serviciul 112”.

Procurorul DIICOT a cerut poliţiştilor toate datele referitoare la dispariţia Alexandrei şi a înregistrat dosarul penal, procurorul Cristian Ovidiu Popescu fiind desemnat cu cercetarea cauzei.

Între timp, mama Alexandrei fusese sunată de pe un număr de telefon de un bărbat care i-a spus că aceasta este în siguranţă şi pleacă în străinătate.

Procurorii au dispus supravegherea celor trei numere de telefon – cel de pe care s-a apelat serviciul 112, telefonul de pe care a fost apelată mama victimei şi telefonul victimei.
Raportul mai arată, însă, că ore în şir telefoanele nu au mai fost active pentru a se putea face localizarea acestora.

”La scurt timp, procurorul de caz a fost informat că numerele de telefon indicate nu mai sunt active, motiv pentru care urmează să efectueze în continuare verificări (...) au mai precizat că acestea aparţin unor cartele prepay al căror utilizator este necunoscut. În jurul orei 1.00, Compartimentul Operaţiuni Speciale a precizat că, din verificările efectuate, a rezultat că numărul de telefon de la care minora Măceşanu Alexandra Mihaela a apelat serviciul 112 a efectuat un apel în luna mai 2019 către numărul de telefon înregistrat pe numele Dincă Gheorghe”, se mai arată în raport.

Documentul prezentat de Alexandru Cumpănaşu relatează faptul că anchetatorii au identificat trei posibile locuinţe ale lui Gheorghe Dincă – domiciliul actual, fostul domiciliu şi adresa la care locuieşte fiul său.

Referitor la un pasaj din raport, Alexandru Cumpănașu a comentat: "Nemernicia nu are limite, complicii criminali din MAI si Parchet sunt niste rebuturi umane. Va rog sa cititi mai jos un pasaj din un raport oficial intocmit despre actiunea politistilor si procurorilor. Timp de 2 saptamani politistii au sustinut pe surse si prin sindicate ca nu au salvat-o pe Alexandra pentru ca i-au oprit procurorii. Cititi si va minunati ce pace s-a facut acum".

”Întrucât lucrătorii de poliţie care au verificat locuinţa lui Dincă Gheorghe nu au identificat indicii de săvârşire a unei infracţiuni flagrante în derulare au prezentat speţa procurorului Popescu Cristian Ovidiu şi prim-procurorului Zăvoianu Cătălin Alexandru din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, procurorului Vasilescu Liviu din cadrul DIICOT Craiova precum şi conducerii Poliţiei Municipiului Caracal şi reprezentanţilor IPJ Olt care, de comun acord, au decis ca percheziţia domiciliară să fie realizată potrivit procedurii, începând cu ora 6.00”, este pasajul incriminat de unchiul fetei de 15 ani.

 

Concluziile documentului vorbesc despre management defectuos şi despre înregistrarea cauzei cu întârziere, dosarul penal fiind înregistrat după cinci ore de la sesizarea prin 112.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
Metoda inedită prin care doi castori au fost salvați de pompierii din Bacău. ”Protejarea vieții sub orice formă”
Metoda inedită prin care doi castori au fost salvați de pompierii din Bacău. ”Protejarea vieții sub orice formă”

Doi castori au fost salvaţi de pompierii din Bacău, după ce au căzut într-un canal al reţelei de alimentare cu apă de lângă râul Tazlău. Un trecător i-a auzit cum se chinuie să iasă și a cerut ajutorul salvatorilor.

Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile

Procurorii militari vor verifica în detaliu toate telefoanele ridicate vineri de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Printre ele s-ar afla și cel al doctorului Raed Arafat, șeful DSU. 

Ce se întâmplă cu programul trenurilor în noaptea de 28-29 martie. Trecem oficial la ora de vară
Ce se întâmplă cu programul trenurilor în noaptea de 28-29 martie. Trecem oficial la ora de vară

Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marţi CFR Călători.

Recomandări
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile

Procurorii militari vor verifica în detaliu toate telefoanele ridicate vineri de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Printre ele s-ar afla și cel al doctorului Raed Arafat, șeful DSU. 

Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia
Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia

Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să declanşeze dispozitivul, transmite AFP.

Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece
Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece

A fost o atmosferă mohorâtă întreaga zi în mai bine de jumătate de țară, inclusiv în București, unde a plouat în reprize.