Fenomenul stârnit de sarcina lui Meghan Markle. Gestul la care recurg viitoarele mămici

62014633
Getty

Meghan Markle, devenită ducesă de Sussex după căsătoria cu prințul Harry, este în atenția tuturor mămicilor, mai ales de când aceasta a adus pe lume primul copil al cuplului, pe bebelușul Archie.

Ținutele purtate de fosta actriță din Los Angeles stârnesc mare interes în rândul împătimitelor celor mai noi trenduri vestimentare.

Astfel, multe proaspete mămici de la Hollywood urmăresc cu atenție stilul vestimentar al ducesei de Sussex și, de aceea, ținutele purtate de aceasta sunt la mare căutare.

Deschideți galeria foto pentru a vedea ținutele purtate de Meghan Markle în timpul sarcinii.

„Una dintre cele mai mari tendințe este dorința de a arăta cât mai elegant. Imediat după ce dai naștere unui copil, nu îți dorești să te simți demodată. Începi să te simți așa odată cu schimbările care se produc în corp, așa că mămicile caută obiecte vestimentare la modă, dar și practice, astfel încât să  poată alăpta în public sau care să le ajute corpul în perioada de recuperare”, a explicat Laurie Brucker, consultant de imagine și stilist personal.

Crystal Brower, managerul unui magazin de lux din Beverly Hills, a mai precizat că multe mame opteză pentru rochii. „Vor ceva care să le facă să se simtă confortabil. Mai noi, caută salopete.”

„Meghan Markle este o personalitate de la Hollywood care face acum parte din familia regală. Toată lumea își dorește să poarte ceea ce poartă ea. Orice poartă Meghan se vinde în câteva minute. Rochia sa de mireasă a lansat un trend pentru toată lumea. Miresele au trecut de la ținute sclipitoare, cu tot felul de decorațiuni, la unele foarte simple, precum ținuta purtată de ea la nuntă. Orice face Meghan dă naștere unui fenomen, așa că oamenii vor să știe ce poartă. Când era însărcinată, purta numeroase paltoane de lungime medie. Este interesant de urmărit ce va purta acum, când a devenit mămică”, a explicat Rebecca Todd, expertă în ținutele vedetelor.

Astfel, în Los Angeles – orașul din care provine Meghan Markle – au apărut magazine de lux care sunt dedicate proaspetelor mămici. Aici, ținutele celor mai populari designeri sunt adaptate pentru nevoile și trupurile femeilor care au devenit mame de curând, dar care își doresc, totuși, să rămână la modă.

„Mămicile din Los Angeles își doresc haine de la brandurile cu care sunt familiare și care să se potrivească nevoilor lor de după naștere. Își doresc materiale de calitate, care să arate elegant, dar să le ofere și confort.”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Au fost acordate premiile Bafta 2019. Care sunt cele mai bune seriale

Serialul „Obsesia Evei/ Killing Eve" şi miniseria „Patrick Melrose" sunt marile câştigătoare ale galei BAFTA TV Awards, organizată la Londra. 

Nicolas Cage vine la Cluj, la festivalul TIFF 2019. Vedeta va fi premiată în Piața Unirii

Nicolas Cage este invitatul special al celei de-a 18 a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF 2019, care va avea loc la Cluj între 31 mai și 9 iunie.

Stoner rock din România. Trupa RoadkillSoda a lansat clipul “My Stretch of Dirt”

Românii de la RoadkillSoda au lansat un nou videoclip pentru cea mai nouă piesă a lor. "My Stretch of Dirt" este primul single electric în noua formulă, alături de Byst la voce și Flavius Ardelean la tobe.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.