Cynthia Nixon, actrița din Sex and the City, apariție îndrăzneață la 59 de ani, la premiera unui serial. FOTO

62592592
Getty

Cynthia Nixon și-a prezentat un look plin de eleganță la premiera celui de-al treilea sezon al serialului Epoca de Aur, care a avut loc marți, la New York.

Actrița din Sex and the City, în vârstă de 59 de ani, a atras toate privirile cu ținuta aleasă: un sacou negru purtat deschis, care lăsa la vedere un sutien asortat. Cynthia a purtat și o fustă plisată, în aceeași nuanță, iar ținuta i-a fost completată de o pereche de pantofi stiletto negri, potrivit Daily Mail.

Vedeta a afișat și un look nou

Vedeta a afișat și un look nou, cu părul tuns scurt și vopsit într-o nuanță de blond deschis. Ținuta a fost accesorizată cu un plic alb, iar Cynthia și-a completat apariția cu o pereche de cercei argintii.

Deși este cunoscută publicului drept roșcată datorită rolului Miranda Hobbs, Cynthia este de fapt blondă natural. În primul sezon al serialului „And Just Like That”, a apărut cu părul grizonat, după ce s-a decis că Miranda își lasă culoarea naturală să se vadă în timpul pandemiei.

Aflată în emisiunea Live with Kelly and Ryan, ea a declarat: „Michael Patrick King, scenaristul nostru principal și regizor, a spus: «Știi, multe femei în timpul pandemiei nu au mai ajuns la salon și au decis să-și lase părul să albească, iar apoi au descoperit că le place.»

«Așa că, dacă ar fi fost una dintre personaje, noi credem că ar fi fost Miranda.» Așa că, da.”

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62583047
Primul discurs al Prințesei de Wales după diagnosticul de cancer și anunțarea remisiei. Accesoriile cu care a atras atenția

Prințesa de Wales a susținut primul ei discurs public după doi ani, în cadrul Future Workforce Summit, desfășurat la Londra.

62575754
Melania Trump, apariție impresionantă la cina oficială cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite. GALERIE FOTO

Melania Trump a uimit într-o rochie smarald, fără bretele – în ton cu steagul Arabiei Saudite – când s-a alăturat lui Donald Trump la cina fastuoasă oferită în Sala de Est, marți seară, pentru prințul moștenitor Mohammed bin Salman.

62592175
Fosta soţie a lui Justin Trudeau, prima reacție despre relația acestuia cu Katy Perry. „Lucrurile ne afectează. E normal”

Sophie Grégoire a vorbit deschis despre viaţa sa în calitate de fostă soţie a fostului prim-ministru canadian Justin Trudeau, scrie CNN.

Recomandări
Shutterstock 2814783231
Paradox politic. PSD acuză PNL că nu vrea să intre la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere: „România nu mai are aer!”

PSD coordonează de câteva zile o campanie publică de presiune asupra PNL pentru a-l convinge să se întoarcă la guvernare, după ce l-a dat jos de la putere pe 5 mai.

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.