Cum a reacționat Smiley când a aflat că va fi tată de fată. ”Am uitat să filmez, am uitat tot”

×
Publicitate

Smiley, unul dintre cei mai iubiți artiști de la noi, a vorbit vineri despre cel mai emoționant moment din viața lui: când a aflat că va fi tată de fată și a asistat la prima ecografie a bebelușului.

 

Gina Pistol a mărturisit la rândul ei că, inițial, medicii i-au spus că sunt puține șanse să rămână însărcinată pe cale naturală. Dar iată că minunea s-a produs.

Invitat în emisiunea ”Vorbește Lumea”, Smiley le-a împărtășit telespectatorilor ce a simțit când și-a văzut pentru prima dată fetița la ecograf. Emoțiile l-au copleșit.

 

”Smiley: Eram pregătit să filmez, dar am uitat să filmez, am uitat tot.
Reporter: De ce îți e teamă?
Smiley: De nimic, aștept să văd ce se întâmplă, sunt convins că voi trăi ceva nou și sunt entuziasmat să primesc, să primesc această fetiță cu brațele deschise".

 

Ca orice cuplu, Andrei și Gina au trecut prin mari emoții în primul trimestru și au vrut ca familiile și prietenii să afle abia după ce medicii pot confirma că sarcina merge bine și că nu sunt niciun fel de probleme.

Într-un video postat pe pagina oficială de Youtube, Smiley, alături de Gina, le-a spus fanilor săi că își dorește să fie un tată la fel de bun ca părintele său.

 

”Mama e foarte bucuroasă că în sfârșit avem o fată în familie”

 

Smiley: ”Toți așteaptă cu sufletul la gură, toți sunt entuziasmați, la mine în familie o să fie prima fată. La noi au fost până acum doar băieți, mama e foarte bucuroasă că în sfârșit avem o fată în familie".

Horia Brenciu, juratul de la emisiunea ”Masked Singer” și prietenul lui Smiley, l-a întrebat și ce planuri de nuntă are artistul.

Smiley: "Aștept următorul sezon de la ”Vocea României” ca să găsesc solistul care să cânte la nuntă".

Până când va stabili data nunții sau a botezului, Smiley este inspirat de povestea frumoasă pe care o trăiește și a lansat în urmă cu câteva zile și o nouă piesă - "Ne vedem noi", care a strâns deja milioane de vizualizări.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62152018
Fiul Valentinei Pelinel și al lui Cristi Borcea a crescut mare! Ce pasiuni are Milan

Valentina Pelinel și-a rărit aparițiile TV și își dedică tot timpul familiei. Frumoasa blondă, care are trei copii cu afaceristul Cristian Borcea, a postat recent pe Instagram o poză cu băiețelul cuplului. Milan a crescut și seamănă perfect cu mama sa.

62151975
George Burcea și Viviana, din nou împreună în Ferma: „Nu știu cum am ajuns să mă îndrăgostesc”

Este a cincea săptămână pe care vedetele au petrecut-o în show-ul „Ferma. Orășeni vs. Săteni”, iar acțiunea devine din ce în ce mai palpitantă.

62151823
Laura Cosoi, despre nașterea în pandemie și frica mămicilor de a-și trimite copiii la creșă

Laura Cosoi este una dintre cele mai îndrăgite vedete din România. Are o familie superbă și este un model pentru multe tinere care o urmăresc pe site-urile de socializare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.