Cine este Harnaaz Sandhu, Miss Universe 2021. Mesajul ei pentru tineri. GALERIE FOTO

62230022
Getty

Harnaaz Sandhu din India a câştigat titlul Miss Univers 2021, la finalul concursului controversat de anul acesta care a avut loc în sudul Israelului, informează CNN, conform news.ro.

În discursul ei pe scenă, Sandhu a însemnat tinerii să conştientizeze că sunt „unici şi asta vă face frumoşi”.

„Încetaţi să vă comparaţi cu alţii. Eu cred în mine şi din acest motiv sunt aici astăzi”, a spus ea în aplauzele publicului.

În profilul ei de pe pagina concursului, Harnaaz este prezentată ca ''o susţinătoare înfocată pentru emanciparea femeilor, în special în ceea ce priveşte drepturile lor constituţionale la educaţie, carieră şi libertatea de alegere''.

În timpul liber, tânăra de 21 de ani are drept pasiuni dansul, yoga, gătitul, echitaţia şi şahul.

Miss India spune că mama ei, un medic ginecolog de succes şi cap de familie, precum şi actriţa indiană Priyanka Chopra Jonas, sunt principalele sale surse de inspiraţie.

Ceremonia a avut loc în staţiunea Eilat, unde 80 de femei din întreaga lume au concurat pentru coroană. Duminică a fost ultima zi a competiţiei. Nadia Ferreira din Paraguay şi Lalela Mswane din Africa de Sud su ocupat locurile al doilea, respectiv al treilea.

Gazda a fost actorul Steve Harvey, care, la un moment dat, i-a cerut lui Sandhu că imite un animal, după ce a afirmat că a aflat că ea are această abilitate. Harvey a fost criticat online pentru că a evidenţiat-o prin această solicitare considerată nepotrivită.

Harnaaz Sandhu a părut amuzată de cerinţă şi a imitat o pisică.

La sesiunea de întrebări şi răspunsuri, când Sandhu ajunsese în top 5, a profitat de ocazie pentru a vorbi despre schimbarea climei.

„Este momentul să acţionăm şi să vorbim mai puţin. Prevenţia şi protecţie sunt mai bune decât regretul şi refacerea”, a declarat ea.

Harnaaz Sandhu din India este Miss Univers 2021 - 15

După ce a fost anunţată câştigătoare, ea a sărbătorit pe scenă alături de celelalte concurente şi a strigat către camera de filmat „Chak de Phatte India", exclamaţie care se traduce „Să facem asta, India!”.

Concursul de anul acesta a fost al doilea organizat în era Covid. Graniţele Israelului urmau să fie deschise turiştilor vaccinaţi înaintea principalului eveniment, ceea ce ar fi permis multor fani să participe. Însă din cauza creşterii numărului de cazuri şi a variantei omicron, Guvernul israelian a închis graniţele străinilor cu două săptămâni înainte.

Una dintre concurente, Miss Franţa, a fost testată pozitiv înainte să ajungă în Israel şi a fost nevoită să stea în carantină, ieşind la timp pentru faza preliminară, vineri.

Numeroşi critici au cerut boicotarea concursului, din motive politice, aşa cum a fost cazul altor evenimente găzduite de Israel.

Guvernul sud-african şi-a retras sprijinul şi i-a cerut lui Mswane să renunţe, din cauza modului în care Israelul tratează palestinienii, numindu-l „apartheid”, acuzaţie pe care Israelul a negat-o vehement. Însă Mswane, cu sprijinul organizaţiei Miss South Africa, a ales să călătorească şi să concureze.

Mai multe voci, inclusiv Miss Israel, Noa Cochva, au spus că Miss Univers nu trebuie să aibă legătură cu politica.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Următorul James Bond ar putea fi o persoană non-binară

Este cunoscut ca un simbol al masculinității, însă cel mai faimos spion al Marii Britanii, James Bond, va fi în viitor o persoană non-binară.

"Quo Vadis, Aida?" a fost declarat cel mai bun film european în 2021. Lista câștigătorilor

Premiile Academiei Europene de Film (EFA) pentru anul 2021 au fost decernate sâmbătă seara, la Berlin, într-o gală desfăşurată din nou în format hibrid, din cauza pandemiei de COVID-19, şi care a fost transmisă în direct pe internet.

VIDEO. Trupa de rock Breathelast a lansat varianta electrică a piesei ”Întuneric”

Trupa Breathelast a lansat un nou single în colaborare cu Lóránt Sirgher (Bite Your Tongue!, HeartCore, Los Pogos), pentru piesa "Întuneric", într-o variantă electrică.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.