Charlie Sheen s-a logodit cu starleta porno Brett Rossi

60517110

Charlie Sheen s-a logodit cu starleta porno Brett Rossi, in timpul vacantei de Valentine's Day, in Hawaii, a confirmat pentru revista People purtatorul de cuvant al actorului american, Jeff Ballard, informeaza daylimail.co.uk.

Actorul in varsta de 48 de ani a cerut-o, sambata, in casatorie pe starleta porno in varsta de 24 de ani, iar aceasta a acceptat. Atat actorul, cat si logodnica sa au confirmat ulterior pentru presa americana fericitul eveniment.

La inceputul lunii ianuarie, Sheen, cu trei divorturi la activ, a publicat pe platforma Twitter un anunt potrivit caruia s-a casatorit cu iubita sa actuala, Brett Rossi, in Reykjavík, unde si-au petrecut vacanta. Insa, cateva zile mai tarziu, Charlie Sheen a spus ca afirmatia despre casatoria sa cu starleta porno a fost o gluma pe care a facut-o pentru a o enerva pe cea de-a doua sotie a lui, actrita Denise Richards.

Brett Rossi

Charlie Sheen a spus atunci pentru site-ul TMZ.com: "Am vrut sa-i dau lui Denise o lovitura!". Charlie Sheen, starul serialului TV "Anger Management", a publicat atunci pe platforma Twitter o fotografie a cuplului in fata fostului consulat francez din Reykjavík, capitala Islandei, unde, in 1986, a avut loc un summit despre Razboiul Rece la care au participat presedintele american Ronald Reagan si liderul URSS Mihail Gorbaciov.

"Aceasta este cladirea in care M. Gorbaciov si R. Reagan au facut istorie. Si tot aici ne-am casatorit, eu cu S. (numele de alint al lui Brett Rossi, n.r.)", a anuntat Charlie Sheen. "S" este numele de alint al starletei Brett Rossi, care obisnuieste sa isi spuna "Scottie". Actorul american si Brett Rossi au o relatie care a inceput in 2013. Charlie Sheen era suparat pentru ca fosta lui sotie Denise Richards le-a luat cu ea pe fiicele lor - Sam, in varsta de 9 ani, si Lola, in varsta de 8 ani - in vacanta de Craciun, iar starul nu a putut din acest motiv sa isi vada copiii.

De cealalta parte, Denise Richards spunea ca fostul ei sot a fost invitat in acea calatorie si ca Sheen poate sa isi vada fiicele oricand doreste. Charlie Sheen nu a putut sa isi vada de sarbatori nici cei doi fii - gemenii Bob si Max, in varsta de 4 ani - din cauza luptei pentru custodie pe care o duce in justitie cu cea de-a treia sotie, Brooke Mueller. Gemenii se afla in prezent in custodia fratelui lui Brooke Mueller, Scott Mueller. Charlie Sheen a fost casatorit cu Donna Peele (intre 1995 - 1996), cu Denise Richards (2002 - 2006) si cu Brooke Mueller (2008 - 2011).

Din relatiile anterioare, Charlie Sheen are cinci copii - Sam si Lola, cu Denise Richards, si gemenii Bob si Max, cu Brooke Mueller, precum si o fiica in varsta de 30 de ani, Cassandra Estevez, dintr-o relatie cu fosta iubita din liceu Paula Profit. In 2010, Charlie Sheen a fost cel mai bine platit actor de televiziune din lume, castigand 1,8 milioane de dolari pentru fiecare episod din serialul de comedie "Doi barbati si jumatate/ Two and a Half Men", in care a interpretat rolul personajului Charlie Harper, un afemeiat notoriu.

Viata personala a actorului a fost la randul ei una deosebit de turbulenta, marcata de numeroase scandaluri intens mediatizate, provocate de dependenta de alcool si de droguri, divorturi si violenta conjugala. De altfel, din cauza acestor scandaluri, Charlie Sheen a fost concediat in 2011 din distributia serialului "Doi barbati si jumatate".

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61468404
Primele imagini cu Nicolas Cage in Romania. Care a fost meniul starului american si ce bacsis a lasat

Aflat in Romania pentru un nou film, celebrul Nicolas Cage a poposit sambata noapte pe litoral, la Mamaia.

60405271
"Black Coal, Thin Ice". Un film chinezesc a castigat premiul Ursul de Aur la cea de-a 64-a editie a Festivalului de la Berlin

Lungmetrajul "Black Coal, Thin Ice", de Yi'nan Diao, a castigat, sambata, premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 64-a editie a Festivalului de la Berlin (6 - 16 februarie).

61467942
Concert eveniment la Bucuresti: Teho Teardo & Blixa Bargeld. "Fumatul va fi interzis!"

Joi, 20 martie 2014, clubul Control din Bucuresti va gazdui, in premiera in Romania, doi artisti de exceptie, intr-un show LIVE deosebit.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.