Cabral: Am stat de vorbă cu mine toată viața. Așa am reușit să fiu mai bun azi decât ieri, așa am putut să mă depășesc

62292690

Prezentatorul TV Cabral a anunțat pe blogul personal că o să ia o pauză de la televiziune.

“Probabil că trebuie să trăiești în șoșonii cuiva ca să înțelegi pe deplin ce-i acolo. Să înțelegi dacă e bine sau nu, dacă-i e bine sau îi e greu. Să simți… nu să judeci. Dar treaba asta cu a trăi în șoșonii altcuiva este doar o poveste. În viața reală fiecare se chinuie cu proprii șlapi, are propriile zbateri, cară proprii saci de cartofi. Ei, fix de cartofii ăștia zic acum. Eu… o să-i las puțin pe-ai mei pe trepte, aici. Nu că mă opresc, nu că mă las. Nu că-mi place sau că nu-mi mai place. Nu că nu mai am chef. Dar am obosit. Știu că sună a răsfăț… am obosit ăsta. Poate e, nu știu”, a scris prezentatorul TV pe blog.

Prezentatorul tv a precizat că în ultima vreme a ajuns la concluzia că are nevoie de timp pentru el și familia sa.

“Ce știu sigur este că am stat de vorbă cu mine toată viața… așa am reușit să fiu mai bun azi decât ieri, așa am putut să mă depășesc, așa m-am convins să nu mă opresc și să trag mai departe, să zâmbesc, să-mi îmbrățișez oamenii. Și tot așa am ajuns la concluzia că acum am nevoie de timp. De mine. De mine cu copiii mei. De mine cu toți ai mei. Am nevoie să apuc să mă odihnesc. Să mă plictisesc. Să știu ce înseamnă să-mi trag sufletul. Am calendarul înroșit tot, sunt toate aliniate atât de strâns, bine grupate între ele de juri că-s cărămizi, nu ore, zile și ani din viața unui om. Am obosit. O să mă opresc. Puțin… puțin mai mult. Nu știu…”, a continuat el.

Cabral a precizat că nu se plânge de nimic, dar că tocmai de aceea vrea o pauză ca să nu ajungă în acel punct.

“Și să nu înțelegi că mă vait. Neah, nu-i cazul. Dar mă opresc acum tocmai ca să n-ajung să mă vait. M-au învățat ai mei ce-i munca de la 14 ani. Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. Într-un ritm de om nebun. În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite. Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine. Nu știu cat am reușit, dar știu că am încercat. Acum… nu-și închipuie nimeni că se va opri din învârtit bolovanul ăsta pe care trăim pentru că pun eu cracu’n frână. Nu va dispărea gravitația și nici nu se vor opri iepurii din făcut dragoste. Toate merg mai departe bine-mersi. Doar că eu… Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei. Și sper să fim bine. Ceea ce vă doresc din inimă și vouă”, a încheiat vedeta TV.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
„Am suferit atât de mult, atât de mulți ani”. Jennifer Lopez, dezvăluiri la lansarea noului său album

Jennifer Lopez a postat un video pe Instagram în care anunță lansarea noului său album „This is me now”.

Cristiano Ronaldo a devenit prima persoană din lume care are jumătate de miliard de urmăritori pe Instagram. GALERIE FOTO

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a devenit prima persoană din lume urmărită de 500 de milioane de oameni pe Instagram.

Armin van Bureen, unul dintre cei mai iubiți artiști de publicul din România, revine după o pauză de trei ani, la Untold

Unul dintre cei mai iubiți artiști din line-up-ul UNTOLD, Armin van Buuren, se întoarce pe scena principală a festivalului, în 2023. Artistul revine la festivalul său de suflet, așa cum a declarat în nenumărate rânduri.

Recomandări
Noi informații despre drona prăbușită în Suceava. Ce au găsit echipele trimise în lanul de porumb

O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava și a luat foc la impactul cu solul. Incendiul a fost, din fericire, de mici dimensiuni.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Festivalul de Film de la Veneția și-a desemnat câștigătorii. „Woman Unknown” a primit Leul de Aur pentru cel mai bun film

Festivalul de Film de la Veneția și-a desemnat câștigătorii. Marele premiu, Leul de Aur, a fost câștigat de drama „Woman Unknown”.