A început sezonul de filme de vară la Hollywood. Care sunt principalele premiere cinematografice

×
Publicitate

Se anunță o vară fierbinte la Hollywood, cu multe filme interesante, pe toate gusturile. Cele mai așteptate rămân, însă, filmele cu supereroi.

Iată care sunt principalele premiere cinematografice din această vară.

Pelicula cu supereroi "Thunderbolts", ultima din actuala serie Marvel, a avut premiera, vineri, în toată lumea. Filmul a deschis, cu această ocazie, sezonul estival în Cetatea Filmului.

Lindsey Bahr, Associated Press: „Sezonul de filme de vară este extrem de important pentru Hollywood. Istoric vorbind, a reprezentat cam 40% din totalul anual al încasărilor la box office, cel puțin pe piața internă. De obicei, asta înseamnă peste 4 miliarde de dolari din vânzarea de bilete. Ei bine, de la perioada COVID încoace, asta s-a întâmplat o singură dată. A existat o singură vară cu încasări de 4 miliarde și aceea a fost vara 'Barbenheimer'. Așa că acesta e standardul la care toată lumea, în special industria, studiourile, cinematografele, vrea să revină”.

Cinefilii așteaptă cu sufletul la gură noul "Superman", cu David Corenswet în rolul principal și regizat de James Gunn, șeful studiourilor DC.

Lindsey Bahr, Associated Press: „(James Gunn) practic reface tot universul cinematografic DC. Așa că „Superman” este cu siguranță unul dintre cele mai așteptate filme ale verii”.

Filmele cu supereroi sunt la modă de două decenii, așa că nu e de mirare că și Fantastic Four a primit o nouă șansă pe marele ecran.

Lindsey Bahr, Associated Press: „De data aceasta e pentru prima dată când (filmul) e făcut sub supravegherea lui Kevin Feige și a universului cinematografic Marvel, așa că oamenii sunt optimiști în privința asta. Și are o distribuție foarte interesantă, cu Pedro Pascal și Vanessa Kirby”.

O distribuție cu greutate are și noul film din seria Jurassic World, cu Scarlett Johansson și Mahershala Ali.

Lindsey Bahr, Associated Press: „Filmele astea pur și simplu fac bani. Adică, în cele șapte filme de până acum, franciza a generat 6 miliarde de dolari. Chiar și ultimul film, 'Jurassic World: Dominion', care nu a fost prea bine primit, a făcut un miliard de dolari. Așa că e clar că publicul este încă foarte interesat de franciza 'Jurassic'”.

La Hollywood, însă, toți producătorii știu că cinefilii nu-și doresc doar supereroi și dinozauri, ci și alte opțiuni în cinematografe.

Lindsey Bahr, Associated Press: „Vara aceasta vom vedea o mulțime de titluri familiare, care par a fi vechi de 20 de ani și adesea chiar sunt. Există un nou 'Știu ce-ai făcut astă-vară'. Există un nou 'Karate Kid'. Există '28 de ani mai târziu'. Deși multe dintre acestea sunt francize sau cum vrei să le numești, par să aibă totuși ceva interesant de oferit”.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62540350
Damaris Lupu, Sara Hanț și Marius Moldovan, primii trei concurenți care merg în marea finală „Românii au talent!”
În audiții au făcut spectacol pe scena talentelor, au ridicat publicul în picioare și i-au convins pe jurați să-i trimită în etapa următoare sau chiar să apese mult-râvnitul buton auriu. Semifinala de vineri seară a fost lider absolut de audiență.
62540127
Rupert Grint, actorul din Harry Potter, a devenit tată pentru a doua oară. Primele imagini cu fiica sa
Rupert Grint, care l-a interpretat pe Ron Weasley din „Harry Potter”, a anunțat venirea pe lume a celui de-al doilea copil alături de partenera sa, Georgia Groome, într-o postare pe Instagram.
62434696
Prințesa Charlotte a împlinit 10 ani. Fotografia inedită publicată de William și Kate cu ocazia aniversării. FOTO
Prinții de Wales au făcut publică pe rețelele sociale o nouă fotografie a Prințesei Charlotte, care împlinește 10 ani.