(P) Ce este malpraxisul medical în stomatologie

62485208

Ce este malpraxisul stomatologic ?

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății definește, în cadrul Titlului XVI intitulat „Răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice, malpraxisul ca reprezentând eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

Din definiția regăsită în cadrul art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 putem trage concluzia că malpraxisul stomatologic reprezintă o eroare profesională, iar nu o faptă săvârșită cu intenție. Pe lângă acest aspect, pacientul trebuie să fi suferit prejudicii în urma erorii comise.

Cine răspunde pentru malpraxisul stomatologic?

Potrivit art. 653 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, răspunde civil personalul medical, actul juridic menționând în mod expres noțiunea de medic stomatolog care acordă servicii medicale.

Care sunt faptele care pot fi catalogate drept malpraxis stomatologic?

Atunci când facem referire la faptele care pot fi catalogate drept malpraxis stomatologic, lista este lungă, însă, cu titlu de exemplu, vom enumera câteva situații ivite în practică: executarea lucrărilor stomatologice (tratamente carii, tratamente endodontice sau de canal, montarea unor lucrări proteice, etc.) fără a efectua și/sau viziona radiografic, în prealabil, cavitatea bucală; efectuarea unui tratament endodontic ori de canal în mod incomplet sau în mod greșit; aplicarea unei proteze dentare fără a trata în prealabil canale și/sau rădăcinile dinților protezați; montarea unei proteze dentare în mod greșit, cauzând pacientului malocluzie; inserarea unor implanturi în mod greșit; alegerea unor culori nepotrivite pentru protezele dentare sau coroanele dentare, în raport de dentiția naturală a pacientului; neinformarea pacientului despre tratamentul propus, alternative terapeutice, complicații, riscurile intervențiilor anterior efectuării tratamentului stomatologic; nediagnosticarea unor patologii în cavitatea bucală.

Așa cum am precizat, enumerarea este exemplificativă, iar nu limitativă, deci pot fi și alte situații în care să poată fi pusă problema unei fapte care să reprezinte malpraxis stomatologic. Având în vedere că fiecare pacient prezintă o patologie distinctă, stabilirea măsurii în care poate fi tras la răspundere medicul dentist reprezintă o chestiune care trebuie raportată la particularitățile fiecărui caz în parte.

Ce pot face dacă sunt victima unui caz de malpraxis stomatologic?

În primul rând, ar trebui să luați legătura cu un avocat. Persoanele care sunt victime ale faptelor de malpraxis stomatologic, așa cum o dovedește și jurisprudența instanțelor de pe teritoriul țării noastre, sunt îndreptățite la repararea prejudiciului suferit. Când facem această afirmație, trebuie să știm că legea ne acordă dreptul de a primi atât daune morale, cât și daune materiale.

Ce sunt daunele morale într-un caz de malpraxis stomatologic?

Daunele morale sunt acele daune obținute în urma suferinței pricinuite de fapta de malpraxis stomatologic. Practic, acestea vor fi acordate de către instanța de judecată în cazul în care drepturile care au fost vătămate fac parte din sfera nepatrimonială. Acestea pot fi acordate inclusiv în situația în care pacientul a suferit un șoc emoțional în urma intervenției stomatologice, dar și în alte cazuri în care prejudiciul nu este cuantificabil din punct de vedere material.

Ce sunt daunele materiale într-un caz de malpraxis stomatologic?

Spre deosebire de daunele morale, daunele materiale sunt cele care pot fi evaluate din punct de vedere financiar. Acestea includ, spre exemplu, cheltuielile ocazionate de efectuarea tratamentelor medicale, cele legate de consulturile medicale de specialitate, cheltuielile ocazionate de drumurile până la clinica medicală și așa mai departe. Ceea ce este important de reținut este că toate cheltuielile materiale trebuie dovedite, ceea ce înseamnă că este recomandat să păstrați facturile, chitanțele și altele asemenea.

Pot fi despăgubit în cazul în care sunt victima unui caz de malpraxis stomatologic?

În principiu da, însă, așa cum am subliniat deja, fiecare caz prezintă particularitățile sale, ceea ce face ca soluția optimă să fie discuția prealabilă cu un avocat. În funcție de circumstanțe și de experiența avocatului, acesta poate să vă recomande o strategie pentru a putea să fiți despăgubit în mod just.

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) 5 motive pentru care un candelabru este alegerea perfectă în living

Cum poți transforma atmosfera din living, ușor, rapid și fără costuri mari? Simplu, cu ajutorul unui candelabru.

(P) Oferta trio de la CumparaMisim.ro – 3 Lenjerii de pat la doar 199 Lei

Calitatea somnului este strâns legată de confortul pe care îl simțim în propriul pat, iar lenjeria joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute și relaxante.

(P) IFA 2024, editia aniversara cu numarul 100, s-a desfasurat timp de 5 zile, între 6-10 septembrie 2024 la Messe Berlin

NEI isi intareste prezenta pe piata europeana participand pentru a doua oara consecutiv la IFA, cel mai mare târg de electronice de larg consum și electrocasnice din Europa.

Recomandări
LIVE UPDATE. Legea integrității a fost votată. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot, astăzi, Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire. 

Explicația în română a lui Manfred Weber după ce a cerut CE să blocheze României jalonul de 770 de milioane de euro

Grupul PPE nu doreşte ca România să piardă niciun euro din fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, precizează liderul PPE Manfred Weber.