„Te ajută, te inspiră, te lasă liber”. „Statul paralel” al lui Alexandru Nagy, cel mai tânăr regizor de la Opera Națională
Alexandru Nagy a crescut prin culisele și podul Operei Naționale.
La șase ani a urcat pe scenă, la 11 ani a regizat prima piesă de teatru, în liceu și facultate a convins sute de tineri să fie actori și este cel mai tânăr regizor artistic din istoria Operei Naționale. Își împarte viața între operă, unde este și tenor, film, teatru și sălile în care predă. Face parte dintr-o generație care aduce un suflu proaspăt în arta românească.
Cu un strigăt de coridă pe scena Operei Naționale începe „Carmen”, în regia lui Alexandru Nagy.
De acum patru ore, peste 150, aproape 200 de oameni, trăiesc într-o altă dimensiune. Și, aici, nu mai contează nici război, nici nimic în momentul ăsta. E o evadare de patru ore în care nu te mai doare nimic. Ești purtat într-o altă lume și e frumos.
Alexandru Nagy, reprezentantul unei generații născută în libertate
Alexandru este și tenor, actor și profesor.
Alexandru Nagy: „Teatrul ăsta ne dă voie să fim vulnerabili într-o lume în care nu mai e bine să fii vulnerabil. Lumea nu ne mai permite să fim așa, știi? Sau, cum spune președintele nostru, precauți”.
Este cel mai tânăr regizor artistic din istoria Operei Naționale. A debutat în 2013 pe când avea doar 23 de ani, proaspăt întors de la master în Londra.
Alex Dima: În ce an ești tu născut?
Alexandru Nagy: „90. Eu sunt deodată cu România, am 33 de ani. Eu sunt exact de un leat, m-am născut în aprilie, de mineriade. Nimeni nu-i perfect”.
S-a născut într-o familie de artiști. Tatăl este tenorul Robert Nagy, mama cântă la vioară în orchestra Operei Naționale.
Cu traista pe umăr, îmbrăcat fistichiu, a adus în Opera Națională un suflu nou. Șterge praful de pe creații vechi și le pune în scenă altfel. În Revoluția, decorul a fost realizat din obiecte reciclate de la groapa de gunoi sau recuperate din magazia Operei, un semnal că ar fi cazul să o lăsăm mai moale cu poluarea și consumerismul.
Într-una dintre sălile de la etaj se fac repetiții pentru opera „Carmen”.
Irina Iordăchescu: „Te ajută, te inspiră, te lasă liber”.
Alin Stoica: „Și dur și bun… Și îmi place foarte mult că este genul de regizor care îți lasă puțină libertate să improvizezi puțin”.
Irina Iordăchescu: „Libertatea pe care ți-o oferă el, fiind tot timpul acolo, prezent lângă tine, să îl simți”.
Opera „Carmen” e un succes.
Alexandru Nagy: „Am venit aici, am crezut”.
Alex Dima: Să faci ce?
Alexandru Nagy: „Să stau cu mama. Că nu avea cu cine să mă lase. Aici am copilărit. Că se putea intra ușor. Aici am copilărit...”.
Sorina Rus, mama lui Alexandru: „Mergem așa, în cuplu, de vreo 33 de ani. De când eram gravidă cu el mergem în cuplu... Din burtică martor la toate evenimentele și spectacolele…”.
Tatăl a jucat pe scene din întreaga lume. Joacă în deschidere în „Fantoma de la Operă”.
Sorina Rus, mama lui Alexandru: „Este ca acasă aici. A doua casă. Poate chiar prima, pentru că mai mult a petrecut aici decât acasă. Mă bucur când îl văd pe scenă. Ai așa, ca mamă, un sentiment care nu se poate descrie... E ceva ce simți...”.
Daniel Jinga, directorul Operei Naționale: „El, în primul rând, este regizor, este actor și mai nou are studii de tenor. Mai nou are studii de tenor și și-a demonstrat-o și lui, ne-a demonstrat-o și nouă. Acum te paște pericolul când faci multe, să nu livrezi nimic bine. Nu e cazul lui. L-am verificat în ultimii ani și tot ce a trebuit să livreze, a livrat”.
Alexandru Nagy: „Performanța ne face mai frumoși ca oameni și mai buni că oameni, și dacă toți am face performanță și ne-am accepta destinul că suntem excepționali și că poate să fie și bine”.
Ca să ajungă la excepțional, drumul a fost lung. Prima dată a urcat pe scena când avea șase ani. La 11 ani a regizat prima piesă de teatru.
Alexandru Nagy: „Și la 11 ani terminat psihic de sărbările alea în care nu puteam să am atâta input cât voiam. Am zis, OK, e anul Caragiale, dar nu facem „Bubico” și nu știu ce, altceva, „Five o'clock” și „Domnu-i acasă?”. Nu de-astea, „Căldură mare”, whatever. Nu mai puteam cu alea. Am zis, OK, facem „O noapte furtunoasă” și îl fac eu și am și jucat rolul principal. Și l-am făcut eu”.
Un tenor, actor și profesor care transformă Opera Națională
În liceu a înființat Compania Națională De Teatru „Arca Lui Noe” în care a atras peste 300 de liceeni să joace teatru în toată țara. A dus povestea mai departe în facultate, unde a deschis Teatrul Independenților Profesioniști, alte spectacole și sute de oameni atrași să joace.
Alexandru Nagy: „Mi-am creat, noi trăim în niște... Noi suntem statul paralel. Știi expresia asta? Statul paralel? Noi suntem. Mai ales în cultură și în... Oamenii care fac performanță în România, ăsta e statul paralel. Simona Halep, David Popovici, oricine, cine își deschide o firmă, cine-i pe un cont propriu, cine încearcă să lupte cu mentalitatea asta moștenită, ca plângăcios, așa. Și cine își asumă, într-adevăr, orice, că îți deschizi un chioșc, dar nu ai voie acum, orice îți deschizi, un mic business, sau că e efectiv acolo un loc unde muncești și chiar îți pasă, ăsta-i statul paralel, adică ăsta-i statul paralel care mă interesează pe mine. Și suntem mulți și este alegerea noastră, și avem dreptul să ne alegem alternativă a realității în care vrem să trecem”.
„O noapte furtunoasă” se joacă acum în regia lui Nagy pe scena Teatrului Național.
Monica Davidescu, actor: „Am descoperit în tânărul Alexandru Nagy un om care știa atât de multe lucruri, că am zis, bă, cât ăsta, băiatul ăsta a, în bibliotecă, cât a citit, de ce știe și muzică, de ce știe și asta, de ce știe și istorie, de ce știe și aia, ailaltă”.
Adrian Nartea, actor: „Omul este genial, din toate punctele de vedere”.
Aurelian Temișan: „E un bun regizor, are o sclipire la viziune, fantastice”.
Ovidiu Cuncea, actor: „Este complet, băiatu'. Și cântă foarte frumos, nu știu dacă l-ai auzit vreodată când cântă. Eu când l-am auzit prima dată, am făcut, wow, cum cântă, extraordinar!”.
Acum repetă pentru stagiune de anul viitor.
Oana Pellea, actor: „Are talent. S-a născut cu ochii pe meseria asta. Are mare bun simț. Are mare imaginație și un simț foarte bun al scenei și muncește foarte mult. Bun, și e și disciplinat, și e și serios”.
Alexandru Nagy: „Aici stăteam foarte mult, se vede sala. Mulți copii au crescut aici, dar nu înseamnă neapărat că dacă ai avut o copilărie așa, că eu aud tot timpul 'normal că e tenor, normal că e regizor'. Dar nu e nimic normal din toate astea... Normal că e din familie de artiști. Dar mie mi-a fost de 20 de ori mai greu decât la un copil care vine din altă zonă... Și toată lumea zice 'mă, el care vine de la sat'... Și la noi spune 'da, normal că mama sau tata'... La noi e o presiune enormă că avem un standard foarte înalt la care trebuie să ne ridicăm. Nu e ușor. Nu ne ajută faptul că familia lucrează în artă. 90 la sută a încurcat, nu a ajutat. Antipatiile se răsfrâng asupra mea... și zice 'a, da, sigur vii tu de la Londra să ne înveți pe noi cum se face teatru'. Nu e așa, că dacă ai crescut aici, e pașaport pentru cultură. Nu e normal. Am moștenit vocea de la tata. M-am chinuit, am făcut un master de 2 ani în 5 ca să-l termin. Nu-i așa”.
Predă în mai multe locuri tinerilor care sunt atrași de scenă.
Alexandru Nagy: „Teatrul începe în momentul în care vrei, la fel ca și în viață, în momentul în care ești dispus să faci ceva pentru celălalt. Atât timp cât în teatru o să fiți preocupați de voi, nu o să funcționeze foarte bine. În momentul în care o să fiți mai atenți către celălalt, și asta e foarte greu. Și asta e foarte greu în societatea de azi care te-a educat 'meme, eu, eu, știi, toți ce contează”.
Seara târziu ajunge la filmări. Joacă într-un film regizat de un debutant, într-un bloc din Militari. Dimineață urmează alte repetiții, cursuri, spectacole și, din nou, filmări.
Alexandru Nagy: „Trebuie să ai ceva la cap să ai impresia că e atât de important să-ți consumi viața așa. Să o consumi, nu s-o trăiești. Noi dăm mai mult decât primim, știi? Nu e fair, nu e, pe principiu, dai bine, faci bine, primești bine. Aici faci bine și nu se știe. Viața, tot, timpul, spațiu, mintea. Te ocupă cu totul, te locuiește, practic. Locuiește în tine ideea de a face parte dintr-o comunitate de făcători de spectacol. E ca și cum ai fugit cu circul. Azi, e o evadare din realitate”.
Spre dimineață ajunge acasă unde îl așteaptă Ramona, manager de artiști. Sunt împreună de trei ani.
Ramona: „În primul rând mi-a plăcut creierul. Creierul lui mi-a plăcut foarte mult. Avem bază comună. Copiii din noi se înțeleg foarte bine…”.
Alexandru Nagy încă se consideră copil și are o listă lungă de planuri pentru vremea când va ajunge la maturitate. Muncește mult. Este reprezentantul unei generații născută în libertate, într-o țară care însă nu a oferit prea multe culturii. Pentru el, asta este o nedreptate și pentru a o îndrepta, pe cât posibil, și-a luat misiunea de a-i aduce pe oameni, pe tineri aproape de scenă, acolo unde el este de o viață.
La mulți ani, România! La mulți ani, PRO TV!
