Cum a pierdut România controlul asupra extracției de petrol și gaze. Industria metalurgică, pusă pe butuci de ruși
„Filiera rusă”, partea I. Războiul din Ucraina a intrat în cea de-a treia lună, iar ostilitățile par a se întinde pentru foarte mult timp de-acum încolo.
La fel și efectele sancțiunilor aplicate economiei ruse oligarhilor din jurul lui Vladimir Putin, se vor simți timp îndelungat, dar acest război economic, între țările vestice și Federația Rusă, a început cu mult timp în urmă, mult mai insidios și penetrant în economiile europene. Ani de zile, țările democratice au închis ochii și s-au bucurat de banii veniți din spațiul ex-sovietic, bani cu care s-au fondat companii, s-au cumpărat fabrici și uzine. În România, mai mulți oligarhi ruși au participat la privatizarea unei bune părți din economie în domenii precise: industria metalurgică și industria de petrol și gaze, industrii care joacă un rol foarte important în evoluția și independența unei țări.
În 1989, când Războiul Rece a luat sfârșit și Cortina de fier a căzut, lumea a răsuflat ușurată. A urmat destrămarea URSS și apariția unor noi politicieni în Est care păreau să normalizeze relațiile între Occident și Rusia. Europa a intrat în ceea ce mulți analiști au numit Pacea de 30 de ani.
Doar că, în tot acest timp, undeva la Moscova, după o scurtă perioadă de degringoladă, se făceau planuri de expansiune. O expansiune economică prin care influența rusă asupra statelor din fostul bloc comunist să rămână prezenta și continuă.
KBG și GRU - Structuri suprastatale care controlau resurse energetice și industrii esențiale
Un grup restrâns de indivizi, cu conexiuni în fostul KGB și GRU, au pus mâna pe puterea politică și economică din Federația Rusă și și-au extins sfera de influență și în Occident. Au apărut oligarhii financiari cu rădăcini în serviciile secrete și în partidul comunist care au acaparat hălci importante din economia post-sovietică și care s-au extins în România și în alte țări din Europa de Est. Structuri suprastatale care controlau resurse energetice și industrii esențiale pentru dezvoltarea țărilor din zonă.
Sunt unii analiști care spun că cine are o strategie, poate stăpâni o țară, o industrie. Statul român nu a avut strategie, stratul român a fost infiltrat de agenți de influență, statul român a rămas fără nimic.
Astăzi se desfășoară în Ucraina un război devastator, dar războiul economic a început demult, fără ca noi să-l sesizăm. O clasă politică slabă și un sistem corupt au favorizat și în România afacerile în stil rusesc.
Seful Statului major al armatei Federației Ruse a lansat și o doctrină care-i poartă numele.
Cosmin Păcuraru: „Valeri Gherasimov care tocmai a scapăt cu viață dintr-un atac al ucrainenilor. Da, Valeri Gherasimov a lansat acum 10-12 ani o doctrină prin care spune că există arme nonviolente, nonmilitare cu care poți căștiga o țară.”
Oligarhii aflați sub oblăduirea Kremlinului, au intrat în România prin vehicule financiare din paradisuri fiscale sau chiar prin companii europene sau americane. Cea mai apetisantă parte a economiei românești a fost pentru investitorii veniți pe filiera rusă metalurgia și industria de petrol și gaze.
Structura osoasă și circulația, energia unei economii
Cosmin Păcuraru: „România nu mai are astăzi controlul asupra extracției de petrol, are o bucată din extracția de gaz. Capitalul românesc nu mai este reprezentat în nicio rafinărie, petrochimia a fost desființată, distribuția de carburant nu mai aparține României.”
Dumitru Chisăliță, expert energie: „Elementul de susținere al oricărei economii înseamnă industria de prelucrare a metalelor, iar această industrie de prelucrare este în mare parte și ea în ruină, foarte multe din aceste achiziții au fost realizate de intermediari din Federația Rusă.”
România avea înainte de 1989 o industrie metalurgică și chimică pe care își construia economia în plină expansiune. În afară de combinatul de la Galați și Hunedoara, a căror soartă este și astăzi incertă, în România au existat unități de prelucrare a metalelor care ar fi putut ajuta astăzi țara să se dezvolte. La Târgoviște a fost construit, la sfârșitul anilor 70, un combinat cu tehnologie adusă din Germania de Vest - Combinatul de Oțeluri Speciale COS. În ultimii ani a fost închis. La Câmpia Turzii, Combinatul de Industria Sârmei mai are o secție de cuie dintr-un colos întins pe 140 de hectare.
Privatizarea combinatului Industria Sârmei Câmpia Turzii a însemnat sfârșitul siderurgiei și metalurgiei de aici de la Cluj. Din păcate, nu a durat până când tot combinatul să ajungă o ruină. Orașul Oțelu Roșu păstrează încă numele după industria care a început în timpul Imperiului Habsburgic, dar a fost dezvoltată în timpul regimului comunist.
Cosmin Savu: „Turnătorie, laminor, oțelărie. În 1796 a fost fondat combinatul de la Ferdinand, așa cum se chema localitatea, astăzi, Oțelu Roșu. Pe această platformă se făcea unul dintre cele mai bune oțeluri din Europa. Astăzi este moartă platforma, pare că a fost un război, un cataclism nuclear. Acolo în dreapta este halda de zgură, resturile care proveneau din cuptoarele care făceau fierul. Zeci de cuptoare care sunt în paragină acum.”
Celebra plasă de Buzău și-a luat numele de la orașul în care s-a produs timp de zeci de ani.
Cosmin Savu: „După câțiva ani de insolvență a fost declarat falimentul, aici, la Ductil Steel la Buzău. Falimentul și concedierea a aproape 500 de angajați. Societatea este în diviziune, a fost preluată în bună parte de investitori din apropiere, un investitor a cumpărat un laminor prin care va încercă să readucă la viață producția de sârmă, ce s-a întâmplat aici a fost o crimă economică.”
Laminorul Brăila a avut o istorie de 100 de ani. Acum este dezafectat.
Ce au în comun toate aceste combinate metalurgice
După anii 2000 au încăput pe mâinile unui grup rusesc care le-a dus în situația de astăzi. Grupul Mechel a fost fondat în jurul Combinatului metalurgic de la Celeabinsk, în estul munților Urali, locul în care s-au făcut celebrele tancuri T34 și lansatoarele de rachete Katiușa. Mechel a fost controlat de Vladimir Iorich și Igor Zyuzin. Acesta din urma este un miliardar care și-a construit averea pe privatizările post-sovietice în industria cărbunelui și industria metalurgică din Federația Rusă, într-o relație apropiată de Kremlin.
Combinatul de Oțeluri Speciale COS Târgoviște producea pentru industria civilă și de apărare sute de mii de tone de oțel anual. Aici s-a făcut infrastructura pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă, aici se făceau șine de tren sau osii, pale de turbină sau structuri metalice performante, cu o mare piață de desfacere. După 1990, proasta gestionare a combinatului îl făcea să pară neperformant. S-au făcut mai multe încercări de privatizare, toate netransparente.
Sebastian Vlădescu, economist: „COS Târgoviște era singurul producător de oţel-beton cu ciclu complet din România, de la fier vechi materie primă, la oţel beton, produs-finit şi unul dintre principalii producători de ţaglă, semifabricate care stau la baza produselor laminate şi produse de oţel.”
În timpul guvernării Năstase este epoca marii privatizări la Târgoviște și începutul unei rulete rusești cu economia românească. O privatizare strategică cum au numit-o cei de al Autoritatea pentru Valorificarea Participațiilor Statului APAPS.
Nicolae Dragodănescu, lider sindicat: „Nu am înțeles niciodată de ce a fost aceasta o privatizare strategică și în ce a constat strategia.”
Gabi Banu, lider sindicatul Metalurgistul: „Din ce știam la acel moment, au fost vreo trei firme care ar fi achiziționat caietul de sarcini de la Combinatul de Oțeluri speciale de la Târgoviște, atunci au fost doriți probabil de cei care conduceau destinele țării, firma Conares (o firmă elvețiană cu sediul în Elveția, cu patroni ruși, componenta grupului Mechel. Ei ne-au preluat pe 28 august 2002).”
APAPS vinde în urma unei negocieri directe, în 28 august 2002, 76% din acțiunile COS Târgoviște cu două milioane de dolari lui Conares Trading, un offshore înființat în cantonul Zug din Elveția de rusul Vladimir Iorich.
Gabi Banu, lider sindicat: „Aveau niște cauze investiționale în primii cinci ani de contract, de vreo 21 de milioane de dolari investiții pe mediu, investiții tehnologice plus alte obligații de plată și aport de capital adus în acei 5 ani de zile.”
Artizanul acestei privatizări dubioase a fost Ovidiu Mușetescu, președintele APAPS și ministrul Privatizării la acea oră, considerat de mulți groparul unei bune părți a economiei românești. Astăzi decedat. Nu erau niște licitații, ci o împărțire a sferelor de influență.
